altmarius

cultură şi spiritualitate

Miercuri, 18 martie 2015 

Sfântul Ciril din Ierusalim

episcop şi învăţător al Bisericii (comemorare facultativă)

Încă din perioada apostolică erezia îşi făcuse apariţia în Biserică, fără totuşi a provoca în comunităţile ecleziale acele profunde dezbinări produse de arianism şi nestorianism în secolul al IV-lea şi al V-lea. Dar dacă această înmulţire a ereziilor a încetinit evanghelizarea păgânilor, a trezit totuşi mari figuri de păstori, de teologi, de predicatori, de scriitori care prin operele lor, printr-o cateheză sistematică, omilie şi conversaţie, au reuşit să dea o clară expunere doctrinei creştine şi să pătrundă în însuşi ambientul intelectual păgân. Apărarea dreptei credinţe a făcut credinţa mai conştientă şi mai trăită de către poporul creştin. Una dintre figurile cele mai reprezentative din această perioadă de îndârjite confruntări teologice este episcopul de Ierusalim, sfântul Ciril, care a condus acea Biserică din anul 350 până la moarte, survenită în anul 386.

Ciril era născut în anul 315 din părinţi creştini. A avut o oarecare simpatie faţă de arieni; dar s-a separat foarte degrabă, aderând la semiarienii homoiusieni, adică la acea direcţie teologică înclinată spre compromis, care propunea termenul homoi-ousios ("de natură asemănătoare") în locul lui homo-ousios ("de aceeaşi natură", adică Cuvântul cu aceeaşi natură ca şi Tatăl): era vorba despre simpla adăugare a unei litere, dar era suficientă pentru a elimina ideea consubstanţialităţii între Tatăl şi Fiul. Ciril i-a părăsit şi pe semiarieni şi a aderat la doctrina cea dreaptă de la Niceea. Din acest motiv a fost trimis de trei ori în exil, sub împăraţii Constanţiu şi Valens. Primul Conciliu Ecumenic din Constantinopol, la care Ciril a luat parte, a recunoscut legitimitatea episcopatului său.

Primele nesiguranţe ale gândirii sale teologice au întârziat, în Occident, recunoaşterea sfinţeniei sale. Sărbătoarea sa a fost de fapt instituită de-abia în 1882. Titlul de învăţător al Bisericii, conferit lui de către Leon al XIII-lea, i-a fost atribuit pentru cele 24 de Cateheze, pe care Ciril le-a scris cel mai probabil la începuturile episcopatului, ţinându-le catehumenilor care se pregăteau să se apropie de misterele liturgice. Dintre primele 19, 13 sunt dedicate expunerii generale a doctrinei şi cinci, numite mistagogice, constituie comentariul riturilor sacramentale ale iniţierii creştine.

Catehezele sfântului Ciril ne-au parvenit, graţie transcrierii unui stenograf, în totala autenticitate şi simplitate, cu care sfântul episcop le propunea comunităţii creştine în trei sanctuare din Ierusalim, adică în înseşi locurile răscumpărării, în care, după expresia predicatorului, nu numai se ascultă, ci "se vede şi se atinge".

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor