Calendar Romano-Catolic - 18 iulie 2019

[altmariustotal catolic]

Sf. Emilian din Durostorum

• martiri
• 18 iulie (latin)
• 18 iulie (bizantin)
• 

Sfântul Emilian de la Durostor a fost soldat în armată romană, în timpul împăratului Flaviu Claudiu Iulian (361-363). A fost fiul prefectului Sabbatianus, din Durostor, şi nu avem mai multe informaţii despre viaţa sa, însă, în actul său martiric se descrie pătimirea şi trecerea sa la cele veşnice.

Edictul de la Milan, din anul 313, când împăratul Constantin cel Mare a acordat libertate creştinismului în imperiul roman, aduce linişte pentru o vreme creştinilor. Dar după o jumătate de veac, păgânismul este reînviat prin împăratul Iulian Apostatul (361-363). În acea vreme a venit la Durostor vicarul Traciei, Capitolin, pentru a se convinge că toţi locuitorii de aici aduc jertfe idolilor. Acesta aflând că toţi locuitorii de aici se închină zeilor, a chemat la un ospăţ pe toţi dregătorii din cetate. Dar pe când petreceau ei, tânărul Emilian a luat un ciocan, a intrat într-un templu păgân şi a sfărâmat toţi idolii.

Pentru această faptă este biciuit şi aruncat în foc. Din actul martiric aflăm că iese nevătămat din foc, iar soldaţii lui Capitolin, care se aflau aproape de acest foc, au fost arşi. Rămas în chip minunat nevătămat de foc, s-a însemnat cu semnul sfintei cruci şi a zis: „Doamne Isuse Cristoase, primeşte sufletul meu!” Şi zicând acestea, a adormit în pace. Trupul său a fost luat de soţia lui Capitolin, care era creştină, şi îngropat cu cinste.

Sursa: CrestinismOrtodox.ro

Sf. Arnolf de Metz

• Episcop
• c.580-640
• n.: în c.580
• d.: la 16 august 640
• 18 iulie (latin)
• 

Sfântul Arnolf, episcop de Metz, este un sfânt extrem de interesant datorită multor aspecte umane şi religioase. Născut în jurul anului 582 dintr-o nobilă familie, despre care nu există decât informaţii insuficiente, Arnolf a fost educat în palatul ducelui Gondolfo şi a fost îndrumat, de către acesta, spre cariera administrativă, pe timpul regelui Teodobert. S-a căsătorit cu o femeie din înalta nobilime, Doda, de la care a avut doi fii: Ansegiso şi Clodolfo. Ansegiso va fi tatăl lui Pipin de Heristal, primul dintre marii „maeştri de palat” care vor deţine efectiv puterea, luată „de la regii trântori”. Pipin de Heristal, Carol Martel, Pipin cel Scurt şi Carol cel Mare, creatorii noii demnităţi imperiale care va reuni tot Occidentul, dezmembrat mai bine de trei sute de ani în diferite regate barbare, sunt descendenţii îndepărtaţi ai sfântului de astăzi. În anul 613 Arnolf şi-a adus contribuţia sa deloc irelevantă la reunificarea celor două ramuri ale Austrasiei şi Neustrasiei, primul pas spre viitoarea putere carolingiană.

Al doilea fiu, Clodolf, îi va urma tatălui în scaunul episcopal din Metz, pentru care Arnolf, deşi laic, a fost ales în anul 614, caz destul de frecvent în această epocă în care ingerinţa puterii civile în administrarea Bisericii era tolerată. Alegerea lui Arnolf a fost una fericită. Deşi îndeplinind funcţiile de educator al viitorului rege Dagobert şi de consilier al regatului, a desfăşurat o zeloasă activitate pastorală. Îl găsim prezent la Conciliul din Clichy (în anul 626) şi la Conciliul din Reims (în anul 630), cu toate că a renunţat în anul 627 la scaunul său episcopal pentru a urma dorinţa niciodată potolită după viaţa de pustnic. Într-adevăr, a obţinut de la Dagobert permisiunea de a se retrage în singurătate la Habend, în mănăstirea fondată de către un prieten al său, Romaric, un conte palatin care, după ce a renunţat la titlu şi la feudă, s-a retras în viaţa pustnică.

Arnolf, tulburat în ultimii săi ani de viaţă de gândul că a sustras cei mai buni ani slujirii lui Dumnezeu, povestesc biografii săi, şi-a aruncat inelul episcopal în apele Mosellei, cerând de la Dumnezeu să i-l restituie ca semn al iertării sale. După câtva timp câţiva pescari au scos din râu un peşte mare pe care l-au oferit sfântului episcop. În pântecele peştelui a fost găsit inelul, care se păstrează şi acum în catedrala din Metz.

Într-un timp era imprimat în ceara moale ca semn de devoţiune. Arnolf a murit în anul 640 la Habend. Rămăşiţele sale pământeşti au fost transportate mai târziu în catedrala din Metz, care-i poartă numele. Sărbătoarea sa se celebrează actualmente la Metz la 19 august, dar Martirologiul îl citează pe sfânt la 18 iulie.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Sf. Frederic de Utrecht

• Episcop
• ??-838
• d.: la 18 iulie 838
• 18 iulie (latin)
• 

Viaţa sfântului Frederic este foarte puţin cunoscută, deşi numele lui este unul dintre cele mai răspândite, îndeosebi în ţinuturile de limbă germană. Despre Sfântul Frederic se ştie că a fost episcop de Utrecht (astăzi, mare oraş în Olanda) pe vremea lui Ludovic I cel Pios, rege al francilor şi împărat al Occidentului. Deoarece soţia lui Ludovic, împărăteasa Iuditha, avea o purtare dezordonată, episcopul, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul, şi-a făcut datoria şi de mai multe ori i-a atras atenţia asupra greşelilor ce le făcea. Drept răspuns, se pare că împărăteasa a pus la cale asasinarea lui Frederic, asasinare ce a avut loc în anul 838. Martirologiul Roman îl comemorează pe Sfântul Frederic la 18 iulie.

Numele Frederic este compus din două elemente; prima parte este cuvântul vechi german frithul, sau fridhul, care înseamnă: protecţie, apărare, ocrotire dătătoare de pace (de unde provine cuvântul german Friede – pace); al doilea element este cuvântul rik – domn, stăpân, bogat; alăturate, aceste elemente au înţelesul de „om care stăpâneşte în pace”, „om care îşi apără averea prin metode paşnice”, „om a cărui bogăţie este pacea”. Probabil că dorinţa de o viaţă paşnică pentru copiii lor i-a făcut pe mulţi părinţi să le dea numele de: Friedrich în germană, Federico în italiană, Frederic în franceză (cu prescurtări: Fréri, Frary, Ferry, Fery), Frederic în română; există şi forma feminină Friedricha, sau Federica. Istoria ne arată însă că mulţi dintre cei cu astfel de nume au fost războinici aprigi, uneori sângeroşi. Sfântul episcop Frederic, primind să apare cu preţul vieţii sale demnitatea şi puritatea vieţii de familie, a contribuit la apărarea unuia dintre principalele izvoare ale păcii.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti