altmarius

cultură şi spiritualitate

Vineri, 17 aprilie 2015 

Sfinţii Robert de la Chaise-Dieu,

Robert de Molesme şi Ştefan de Citeaux

abaţi

Aceşti trei abaţi au fost protagonişti ai aceleiaşi istorii de reînnoire religioasă, care a avut drept epicentru Franţa secolului al XI-lea şi care confirmă opera Duhului în Biserică: în orice timp el trezeşte persoane care, printr-o "întoarcere la origini", caută un contact mai viu faţă de cuvântul lui Dumnezeu şi slujirea fraţilor. Sfântul Robert de Turlande s-a născut în Alvernia dintr-o familie nobilă pe la anul 1001. Fiind foarte tânăr, a fost încredinţat canonicilor sfântului Iulian de Brioude şi a devenit preot şi canonic. Deşi construise deja cu cheltuiala proprie un spital pentru săraci şi pelerini, el aspira la o mai explicită mărturie de viaţă. De aceea, în deplina sa strălucire, plănuia să intre la Cluny, însă confraţii şi cei ocrotiţi s-au opus.

Atunci s-a decis să facă un pelerinaj la Roma, pentru a cere lumină Domnului. Mergând şi la Montecassino, Robert a avut confirmarea propriei chemări monastice. Întorcându-se la Brioude, împreună cu doi laici s-a retras în anul 1043 într-un loc singuratic, care apoi va primi numele de "La Chaise-Dieu" sau Casa lui Dumnezeu. Sărăcia şi inserarea în Biserica locală ar fi fost caracteristicile grupului de călugări la început şi ale mănăstirilor care au derivat apoi de la sfântul Robert. Acesta a murit, având parte de o venerare generală, la 17 aprilie 1067 şi a fost canonizat în anul 1070, de Alexandru al II-lea.

Sfântul Robert de Molesme şi sfântul Ştefan de Citeaux şi-au trăit faima umbrită de sfântul Bernard, dar nu trebuie să uităm că tocmai ei au fost iniţiatorii unuia dintre cele mai vii ordine ale Bisericii, cistercinii (Citeaux se spune în latineşte Cistercium). Robert de Molesme, născut în anii 1028-1029, a fost chiar precum bobul de grâu care trebuie să moară, pentru a aduce rod; iar "moartea" sa a fost cauzată chiar de mâna confraţilor săi. Fiind întemeiată mănăstirea de la Molesme, într-adevăr, s-a văzut înconjurat de numeroşi fraţi, care nu mai nutreau aceeaşi aspiraţie a sa de renunţare la bogăţii şi la prestigiu. A încercat atunci să dea viaţă unei noi fundaţii: a făcut-o la Citeaux cu colaborarea sfântului Ştefan Harding, născut în sudul Angliei în anul 1060, dar confraţii invidioşi l-au făcut să se întoarcă la Molesme, fără să-i permită totuşi să realizeze reformele necesare.

Poate a fost chiar jertfa sa (asemănătoare cu cea a lui Abraham), cea care i-a permis lui Ştefan Harding, mai întâi, şi, mai ales, sfântului Bernard, după aceea, să înceapă şi să consolideze experienţa reformatoare de la Citeaux, cu viaţa sa săracă şi austeră, într-o riguroasă fidelitate faţă de regula benedictină, de la care se relua şi invitaţia de a se întreţine prin munca mâinilor proprii.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor