altmarius

cultură şi spiritualitate

Astăzi în liturgie

Sf. Maximilian, m.

Sfântul/sărbătoarea:
Sf. Maximilian, m.
Data:
12.03.2012
Culoare liturgică:
violet
Gradul zilei:
zi ferială

SF. MAXIMILIAN, M.

12_01-martieÎn ceata numeroasă a martirilor din Numidia (ţinut astăzi aflat în Algeria) se află şi fiul unui ofiţer însărcinat cu recrutarea ostaşilor pentru armata imperială; se numea Maximilian. Fiind creştin, îi declară tatălui său că nu va putea să lupte pentru împărat şi nici să poarte medalionul de plumb pe care îl primeau recruţii. A fost condamnat la moarte. Ajuns la locul execuţiei, l-a rugat pe tatăl său să-i dăruiască uniforma nouă ce i-o pregătise soldatului care avea să execute sentinţa de condamnare. Fără părere de rău, regretând doar durerea pe care i-o producea tatălui său, dar convins că numai astfel contribuia la adevărata pacificare a lumii, şi-a oferit liniştit capul pentru a fi tăiat. Era în vârstă de numai douăzeci şi unu de ani.

În unele familii romane, se obişnuia ca celui mai mare dintre copii să i se dea supranumele de Maximus, cu înţelesul de „cel mai mare". Într-adevăr, cuvântul maximus este forma superlativă a adjectivului: magnus = mare ; major = mai mare; maximus = cel mai mare. Apoi a devenit prenume curent, arătând dorinţa părinţilor ca copiii lor să ajungă printre cei mari. Maximilian exprimă ideea că respectiva persoană face parte dintr-o familie ce se simte în stare să ajungă pe o treaptă socială mai înaltă. Oamenii care au descoperit drumul spre adevărata mărire acceptă să fie umiliţi şi chiar scurtaţi cu înălţimea unui cap, întăriţi şi încurajaţi de speranţa măririi nepieritoare a fiilor lui Dumnezeu.

SF. LUIGI ORIONE, PR.

12_02-martieLuigi Orione (1872-1940) s-a născut la Pontecurone, în dieceza de Tortona, la 23 iunie 1872. Tatăl său era constructor de drumuri, iar mama casnică. Luigi, deşi se simţea chemat la preoţie, a rămas timp de trei ani (1882-1885) să-şi ajute tatăl ca ucenic. La 14 septembrie 1885, la vârsta de 13 ani, a fost primit în mănăstirea franciscană din Voghera (Pavia), însă din cauza unei pneumonii care îi punea în pericol viaţa, a fost nevoit să se întoarcă în familie în iunie 1886. Din octombrie 1886 până în 1889 a fost elev la Oratoriul din Valdocco în Torino, Oratoriul lui Don Bosco. Tot la Torino a cunoscut şi operele de caritate ale Sf. Iosif Cottolengo, care se aflau în apropierea Oratoriului salezian.

La 16 octombrie 1889 a început cursul de filosofie la seminarul din Tortona. Încă de când era un tânăr cleric a fost sensibil la problemele sociale din acea epocă, motiv pentru care s-a dedicat solidarităţii faţă de aproapele în cadrul Societăţii de Ajutor Reciproc Sf. Marţian şi în Conferinţa Sf. Vincenţiu. La 3 iulie 1892 a înfiinţat la Tortona primul Oratoriu pentru a se îngriji de educaţia creştină a băieţilor. În anul următor, la 15 octombrie 1893, Luigi Orione, un cleric de 21 ani, a deschis un Colegiu în cartierul San Bernardino, destinat băieţilor săraci. Luigi a fost hirotonit preot la 13 aprilie 1895. Ulterior, Luigi Orione a dezvoltat tot mai mult apostolatul printre tineri prin deschiderea de noi case la Mornico Losana (Pavia), la Noto în Sicilia, la San Remo, la Roma.

În jurul tânărului Fondator s-au adunat clerici şi preoţi care au alcătuit primul nucleu al Micii Opere a Divinei Provindenţe. În 1899 a iniţiat ramura Eremiţilor ai Divinei Providenţe dedicaţi benedictinului «ora et labora», mai ales în coloniile agricole care, în acea vreme, răspundeau necesităţii ridicării la un înalt nivel social şi creştin a celor din mediul rural. Episcopul de Tortona, Mons. Igino Bandi, prin Decretul din 21 martie 1903, a recunoscut canonic Congregaţia religioasă masculină a Micii Opere a Divinei Providenţe, Fiii Divinei Providenţe (preoţi, fraţi coadiutori şi eremiţi), şi a stabilit carisma exprimată în mod apostolic în «colaborarea pentru a-i conduce pe cei mici, săraci şi poporul la Biserică şi la Papa, prin opere de caritate», profesată printr-un al patrulea vot de specială «fidelitate faţă de Papa». Întărit de sfatul personal al Papei Leon al XIII-lea, Don Orione a pus printre scopurile din primele Constituţii din 1904, pe acela de a lucra pentru «a obţine uniunea Bisericilor separate». Însufleţit de o mare iubire faţă de Biserică şi faţă de păstorii acesteia şi de pasiune pentru suflete, s-a interesat în mod activ de problemele urgente ale timpului, precum libertatea şi unitatea Bisericii, modernismul, socialismul, decreştinarea maselor de muncitori. După cutremurul din decembrie 1908, care a provocat 90.000 de morţi, Don Orione a mers în Reggio Calabria şi Messina pentru a acorda ajutor îndeosebi orfanilor şi a devenit promotorul lucrărilor de reconstrucţie civilă şi religioasă. Din voinţa expresă a Papei Pius al X-lea a fost numit Vicar General al diecezei de Messina. După trei ani, părăsind Sicilia, s-a putut dedica din nou formării şi dezvoltării Congregaţiei. În decembrie 1913 a trimis prima expediţie de misionari în Brazilia.

La douăzeci de ani de la fondarea Fiilor Divinei Providenţe, ca o «plantă unică cu multe ramuri», la 29 iunie 1915, a înfiinţat Congregaţia Micile Surori Misionare ale Carităţii, însufleţite de aceeaşi carismă. În 1927 a înfiinţat şi o ramură contemplativă, Surorile Sacramentine adoratoare nevăzătoare, la care se vor adăuga şi Contemplativele lui Isus Răstignit. Mai târziu i-a implicat şi pe laici pe calea carităţii şi a angajării civile, înfiinţând "Asociaţia Damele Divinei Providenţe", a "Foştilor elevi" şi a "Prietenilor". Ulterior va da viaţă şi Institutului Secular Orionin şi Mişcării Laicale Orionine.

După cel de-al doilea război mondial s-au înmulţit şcolile, colegiile, coloniile agricole, operele caritative şi de asistenţă. În mod deosebit, Don Orione a înfiinţat la periferia marilor oraşe "Mici Cottolengo": la Genova şi Milano, Buenos Aires, San Paolo (Brazilia), Santiago de Chile. Acestea erau instituţii destinate să-i primească pe fraţii cei mai suferinzi şi mai nevoiaşi. Zelul misionar al lui Don Orione s-a extins tot mai mult prin trimiterea de misionari în Argentina şi Uruguay (1921), Palestina (1921), Polonia (1923), Rodos (1925), Statele Unite ale Americii (1934), Anglia (1935), Albania (1936). El însuşi, în 1921-1922 şi 1934-1937, a efectuat două călătorii misionare în America Latină, Argentina, Brazilia, Uruguay şi Chile. A fost predicator, confesor şi organizator neobosit de pelerinaje, misiuni, procesiuni, iesle vii şi alte manifestări populare ale credinţei. Avea o mare devoţiune faţă de Maica Domnului. Prin munca manuală a clericilor săi a ridicat Sanctuarele "Madonna della Guardia" la Tortona (1931) şi "Madonna di Caravaggio" la Fumo (1938).

În iarna anului 1940, suferind deja de anghină pectorală şi după două atacuri de cord agravate de o criză respiratorie, Don Orione s-a lăsat convins de confraţi şi de medici să se retragă într-o casă a Micii Opere la San Remo. După numai trei zile, înconjurat de afecţiunea şi îngrijirile confraţilor, Don Orione a murit la 12 martie 1940. Rămăşiţele sale pământeşti se află la sanctuarul "Madonna della Guardia". Trupul său a fost găsit intact la prima deshumare în 1965, şi a fost aşezat la loc de cinste în acelaşi sanctuar, după ce, la 26 octombrie 1980, Papa Ioan Paul al II-lea l-a înscris pe Don Luigi Orione în rândul Fericiţilor.

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor