Calendar Romano-Catolic - 1 septembrie 2015

[altmariustotal catolic]

Marţi, 1 septembrie 2015 

Sfântul Egidiu

abate

Pentru familia franciscană numele de Egidiu este foarte îndrăgit, pentru că a fost onorat de diferiţi fericiţi, dintre care cel mai cunoscut, sărbătorit la 23 aprilie, este al treilea tovarăş al sfântului Francisc, acel candid frate Egidiu care din originea sa ţărănească păstrase spiritul activ şi înţelepciunea, pătruns mereu de o "bucurie desăvârşită" şi de darul inteligenţei. Dar sfântul de astăzi, destul de popular în Franţa, nu aparţine familiei franciscane, trăind cu mulţi ani înaintea sfântului Francisc. Epoca în care a trăit abatele Egidiu (în franceză Gilles) nu se cunoaşte cu precizie. Unii istorici îl identifică cu acel Egidiu trimis la Roma de către Cezar din Arles la începutul secolului al VI-lea; alţii îl plasează un secol şi jumătate mai târziu, iar alţii datează moartea sa între anii 720 şi 740.

În acest caz, legenda nu ne vine în ajutor, pentru că printre diferitele episoade ale vieţii sfântului îl menţionează şi pe cel care este înfăţişat de către două vitralii şi de către o sculptură a portalului catedralei din Chartres, în care este reprezentat sfântul Egidiu în timp ce celebrează Liturghia şi obţine iertarea unui păcat pe care împăratul Carol cel Mare (768-814) nu îndrăznise să-l mărturisească nici unui preot. Mormântul sfântului, venerat într-o abaţie din regiunea Nimes, data probabil din epoca merovingiană, chiar dacă inscripţia nu era anterioară secolului al X-lea, dată la care a fost compusă Viaţa sfântului abate, împletită de minuni de tipul legendelor pioase povestite în scopul edificării.

Printre povestirile care au contribuit cel mai mult la popularitatea sfântului este cea a cerboaicei trimise de Dumnezeu pentru a aduce lapte piosului eremit, care trăia de ani de zile ascuns într-o pădure, departe de societatea umană. Într-o zi, binefăcătoarea cerboaică a nimerit într-un câmp de vânătoare condusă de către regele în persoană. Vânătorul regal a urmărit prada, dar în momentul aruncării săgeţii nu şi-a dat seama că animalul înfricoşat era deja la picioarele eremitului. Astfel, lovitura îndreptată spre blândul patruped l-a rănit, chiar dacă prin alunecare, pe piosul anahoret. Incidentul a avut o urmare uşor de intuit: regele, devenit prietenul lui Egidiu, şi-a cerut iertare oferindu-i drept omagiu tot teritoriul, pe care mai târziu s-a ridicat o mare abaţie. Aici bunul eremit, în schimbul singurătăţii iremediabil pierdute, a avut satisfacţia de a vedea prosperând o activitate comună de călugări, al căror abbas, adică părinte, era Egidiu. Numeroase sunt mărturiile cultului său în Franţa, Belgia şi Olanda, în care este invocat împotriva delirului febrei, a fricii şi a nebuniei.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)