Calendar Romano-Catolic - 1 mai 2016

[altmariustotal catolic]

Sf. Iosif

• soţul Fecioarei Maria
• 19 martie, 1 mai (latin)
• 

 

Viaţa Sfântului Iosif ne este cunoscută numai din câteva însemnări scurte din Evanghelia lui Matei şi cea a lui Luca. Scrierile apocrife care relatează o serie de amănunte, uneori nedemne, sunt legendare. Iosif cobora din neamul regelui David: „Iosif, fiul lui David”, cum l-a numit şi îngerul care îl încuraja să accepte situaţia neobişnuită a logodnicei sale Maria. Faptul cel mai însemnat din viaţa acestui om „drept” este căsătoria lui cu Maria, căsătorie care a avut loc în tinereţe, sau chiar la maturitate. Tradiţia populară ni-l arată pe Iosif în concurenţă cu alţi tineri care cereau mâna Mariei. Alegerea a căzut asupra lui, deoarece bastonul pe care îl purta a înflorit în chip miraculos, în timp ce bastoanele celorlalţi au rămas uscate. Această simpatică legendă are şi o semnificaţie mistică: din tulpina uscată a Vechiului Testament, sub razele soarelui răscumpărării, înfloreşte viaţa nouă a harului.

Căsătoria dintre Iosif şi Maria a fost o căsătorie adevărată, deşi amândoi şi-au propus să trăiască în castitate. Îndată după logodnă, Iosif a observat semnele sigure ale maternităţii Mariei; cu toate că nu avea nici o îndoială asupra nevinovăţiei şi integrităţii soţiei sale, se gândea „să o părăsească în ascuns”. Aceasta pentru că „fiind un om drept”, după cum spune evanghelistul, nu voia să dea ocazia la bănuieli şi nici să acopere cu prezenţa sa un fapt inexplicabil. (Calificativul de „drept”, atribuit lui Iosif în această situaţie dramatică, este ca şi lumina orbitoare a unui flash, care descoperă toată frumuseţea şi măreţia sufletului său). Situaţia neclară şi tulburătoare a lui Iosif a fost rezolvată prin intervenţia unui înger trimis de sus. Iosif „a luat la el pe logodnica sa” şi împreună cu ea s-a dus la Betleem, locul lui de naştere, pentru a se supune poruncii împăratului Augustus, care cerea ca toţi cetăţenii imperiului său să se prezinte pentru recensământ în localităţile unde s-au născut. Aici, la Betleem, Cuvântul veşnic a văzut lumina zilei în trup omenesc; el a fost înconjurat cu dragoste de păstorii umili din apropiere, precum şi de magii veniţi din depărtări, dar şi de bănuielile şi ura lui Irod, care a silit Familia Sfântă să fugă în Egipt. După circa cinci sau şase ani s-au întors în căsuţa Mariei din Nazaret, unde au dus o viaţă liniştită, de muncă şi rugăciune. Când Isus a ajuns la vârsta de doisprezece ani, a mers împreună cu Iosif la Ierusalim, de sărbătoarea Paştelui; atunci a avut loc cunoscuta întâmplare cu pierderea şi regăsirea lui în templu.

După acest episod, se pare că Evanghelia îşi ia rămas bun de la Iosif, reţinând icoana vie a Sfintei Familii din Nazaret, în mijlocul căreia, sub privirile lui Iosif şi ale Mariei, Isus creştea „în înţelepciune, în vârstă şi în har”. Probabil viaţa pământească a lui Iosif s-a sfârşit înainte ca Isus să-şi fi început activitatea publică, după ce cu umilinţă şi demnitate a împlinit extraordinara misiune de a fi tatăl purtător de grijă al Mântuitorului întregului neam omenesc.

Chipul său măreţ a rămas în umbră chiar şi după moarte. Comemorarea şi cinstirea publică a amintirii sale a început abia în secolul al IX-lea. În anul 1621, Papa Grigore al XV-lea a declarat ziua de 19 martie sărbătoare de poruncă; Papa Pius al IX-lea, în secolul al XIX-lea, l-a declarat pe Sfântul Iosif ca patron al Bisericii universale. Un omagiu deosebit i-a fost adus de Papa Ioan al XXIII-lea, care a introdus pomenirea numelui Sfântului Iosif la Sfânta Liturghie, atunci când se foloseşte Canonul Roman.

Numele Iosif este rămas din Vechiul Testament, şi a fost purtat de fiul lui Iacob şi al Rahelei, care a fost vândut de fraţii săi unor negustori de sclavi, dar a ajuns, în cele din urmă, primul ministru al Faraonului Egiptului. În limba ebraică Yoseph este o prescurtare a numelui Yosephyah care înseamnă „Dumnezeu să mai dea, să mai adauge”. Acest nume se dădea copiilor după a căror naştere părinţii mai doreau să mai aibă un alt copil. Când Rahela, soţia lui Iacob, l-a născut pe al unsprezecelea copil, i-a pus numele Iosif, exprimând rugăciunea: „Domnul să-mi mai adauge un fiu”. Ştim că a urmat al doisprezecelea copil, Veniamin.

În limba greacă, cuvântul Yoseph a avut forma Ioseph – şi o formă, probabil populară, Iosepos. Din aceste două forme s-au dezvoltat prenumele actuale: Iosephus, Iosif, Iosa, Iosu, Iosiv, Iusuf, Ioja, Ioşca; de asemenea şi formele cu consoana p: Iosip, Osip, Iosup, Iosib, Giuseppe, Jose; ca forme hipocoristice (de alintare) se folosesc formele: Joka, Josa, Szepi, Jaso. S-au creat şi forme feminine: Josepha, Iosefina, Iozefina, Josette, Josiana. Desigur, părinţii de astăzi nu se mai gândesc la semnificaţia originală a acestui nume, ci îl atribuie copiilor născuţi în luna martie, lună închinată cinstirii Sfântului Iosif, sau copiilor pe care doresc să îi pună sub ocrotirea celui care a fost rânduit de Dumnezeu purtător de grijă a lui Isus Cristos. Este de fapt un nume drag fiecărui creştin, deoarece nu poate fi despărţit de numele Domnului nostru Isus Cristos şi al Fecioarei Maria, şi ne aminteşte că adevărata comoară a vieţii, pe care trebuie să o dorim şi să o păstrăm cu grijă, este copilul din ieslea Betleemului şi din Taina Altarului.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Sf. Ieremia

• profet
• 1 mai (latin)
• 1 mai (bizantin)
• 

 

Numele „Irmeia(hu)” înseamnă „Iahve (-ia/iahu) să ridice (irme) din sărăcie şi nevoi”. Este, aşadar, un nume care exprimă dorinţa, urarea, cererea de mântuire din asuprire. Are la bază convingerea exprimată în Ps 112,7: „Cel ce scoate din ţărână pe cel sărac şi ridică (iarim) din gunoi pe cel sărman”.

Ieremia, al doilea din cei „patru profeţi majori” a trăit într-o perioadă de mari frământări la nivel religios şi politic, cu fenomene decisive precum reforma cultului sub regele Iosia în 622 î.C. şi falimentul ei datorat morţii tragice a regelui în bătălia de la Meghido în 609 î.C., dispariţia puterii asiriene şi apariţia imperiului babilonez, nu în cele din urmă, distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor şi deportarea populaţiei în exilul babilonic în 586 î.C.

Cartea care poartă numele său, în special capitolele 26-45, oferă multe date despre destinul acestui profet, condiţiile externe dar şi despre viaţa sa personală.

Ieremia era de neam preoţesc şi s-a născut în jurul anului 650 î.C., fiul preotului Chelkia din Anatot, o cetate levitică la 6 km nord-est de Ierusalim, în teritoriul tribului lui Beniamin. În ciuda împotrivirii lui, fiind prea tânăr şi incapabil să vorbească, Dumnezeu îl asigură că l-a ales să fie profet chiar mai înainte de a se fi născut: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, eu te-am cunoscut deja, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit profet pentru popoare” (1,5). Din antetul cărţii, chemarea lui a avut loc în jurul anului 628 î.C., drept care el a fost activ ca profet la Ierusalim timp de peste 40 de ani, până la distrugerea cetăţii în 586. (…) Perioada activităţii lui profetice este împărţită în patru etape.

Prima perioadă îmbrăţişează timpul dintre vocaţia lui Ieremia până la reforma lui Iosia, între anii 628-622 î.C. Această primă fază a predicării profetice este cuprinsă în capitolele 1-6. A doua perioadă a activităţii lui profetice cade sub domnia lui Ioiakim, până la prima cucerire a Ierusalimului în 609-597. Sunt datele cuprinse în capitolele 7-20, 26, 35-36. A treia perioadă a profetului Ieremia este din timpul regelui Sedecia, între prima şi a doua cucerire a Ierusalimului (597-586). Despre aceste evenimente citim în capitolele 21-24; 27-29; 32; 37-39.

A patra perioadă din viaţa lui Ieremia acoperă spaţiul restrâns de timp de la căderea Ierusalimului la şederea forţată a profetului în Egipt, despre care se vorbeşte în capitolele 40-44. Ieremia, eliberat a doua oară, după ce fusese din nou închis, merge la Godolia, fiul unui înalt funcţionar care i-a oferit protecţia sa în timpul prigoanei lui Ioiakim. Profetul alege să rămână în patrie, împreună cu săracii ţării. Godolia, între timp, fusese numit guvernator al Iudeii. Cum Ierusalimul era distrus, profetul s-a dus la Miţpa, la 12 km nord de Oraşul Sfânt, unde invita populaţia să rămână spusă regelui Babiloniei. Dar un grup de naţionalişti, strânşi în jurul lui Ismael, un bărbat de neam regesc, l-au asasinat pe Godolia şi numeroşi babilonieni care au rămas ca forţă de ocupaţie. De frica răzbunării lui Nabucodonosor, asasinii lui Godolia au fugit de la ammoniţi spre Egipt. Ieremia, căruia i-au cerut să mijlocească la Dumnezeu ca să ocrotească fuga lor în Egipt, i-a rugat stăruitor să rămână în patrie, dacă nu vor să cadă victimă a judecăţii lui Dumnezeu. Dar ei l-au acuzat pe Ieremia de minciună şi de instigare, şi l-au constrâns să fugă alături de ei luîndu-l cu sine pe Baruh. Pentru că în Egipt, iudeii au căzut din nou în idolatrie şi au reluat sacrificiile la idoli, Ieremia a trebuit să le vestească drept pedeapsă pentru infidelitatea religioasă, distrugerea definitivă în Egipt. Când şi în ce mod avea să se împlinească, nu ştim, din lipsă de cunoştinţe istorice mai precise. Nici restul vieţii lui Ieremia nu ne este cunoscut, nici nu ştim câţi ani a mai trăit după aceste lucruri. Foarte probabil a murit în Egipt, unde a fost târât împotriva voinţei lui, împărtăşind astfel soarta poporului său.

Sursa: Lumea.Catholica.ro