altmarius

cultură şi spiritualitate

Sf. Aron

Profilul lui Aron este deja trasat în mod magistral de însăşi Biblia, care, pe de altă parte, este singurul izvor privind biografia sa. În afară de ampla şi clara tratare a primelor cinci cărţi ale Sfintei Scripturi (Pentateuhul), mai sunt două fragmente în Scrisoarea către Evrei şi în Cartea lui Ben Sirah. Scrisoarea către Evrei se referă tocmai la Aron la începutul capitolului al cincilea, când este propusă reflecţia despre semnificaţia şi extensiunea preoţiei lui Cristos: „Orice mare preot este luat dintre oameni, pus pentru oameni în relaţiile cu Dumnezeu, ca să ofere daruri şi sacrificii pentru păcate. El poate avea compătimire pentru cei care sunt în ignoranţă şi în greşeală, întrucât şi el este cuprins de slăbiciune şi, din cauza ei, trebuie să ofere sacrificii pentru păcate atât pentru popor, cât şi pentru sine. Nimeni nu-şi ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu, la fel ca Aaron” (Evr 5,1-4).

Cartea lui Ben Sirah (numită şi Ecleziastic) exaltă figura lui Aron, aşezând-o pe primele locuri ale galeriei „oamenilor iluştri”, cărora Isus Ben Sirah le acordă o importanţă deosebită. În preamărirea acestor „strămoşi ai noştri prin naştere”, într-adevăr, autorul sacru poate sublinia aspectele care i se par mai semnificative pentru înţelegerea „legământului” pe care Dumnezeu l-a încheiat cu poporul său. Şi preoţia lui Aron (şi a succesorilor săi, până la contemporanul Simon) este unul dintre cele mai caracteristice.

Frate de sânge al lui Moise, a fost o glorie a lui Aron aceea de a fi colaborator privilegiat (chiar dacă puţin gelos) al marelui conducător carismatic pe care Dumnezeu îl trimisese poporului său sclav în Egipt, pentru a-l conduce spre ţara făgăduită. „El (Dumnezeu) l-a înălţat pe Aron, sfânt ca şi el (Moise), fratele său, din tribul lui Levi. A stabilit cu el o alianţă veşnică şi i-a dat preoţia în rândul poporului. L-a cinstit cu podoabe strălucitoare şi l-a făcut să îmbrace o haină de slavă”. Elogiul continuă cu descrierea amănunţită a măreţelor veşminte îmbrăcate de Aron în exercitarea ministerului său. „Moise l-a consacrat şi l-a uns cu untdelemn sfânt. A încheiat o alianţă veşnică pentru el şi urmaşii săi, cât va dura cerul: aceea de a prezida cultul, de a exercita preoţia şi de a binecuvânta poporul în numele Domnului”. Om slab şi păcătos asemenea tuturor, Aron este, totuşi, modelul colaborării cu Dumnezeu pentru actualizarea „planului său de iubire”.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Sf. Gal

  • Episcop
  • c.489-c.554
  • n.: în c.489, Clermont, Auvergne
  • d.: în c.554, Clermont, Auvergne
  • 1 iulie (latin)

După moartea regelui franc Clovis I, care în anul 496 a fost botezat în Catedrala din Reims de către sfântul Remi, regatul a fost împărţit între cei patru fii ai săi, dintre care unul se numea Thierry. La curtea acestuia se afla un tânăr nobil cu numele Gal. Pentru pietatea, înţelepciunea şi energia de care a dat dovadă, este ales şi pregătit să devină episcop de Clermont (Franţa), în 527. O dovadă a calităţilor sale este şi faptul că, datorită lui, unul dintre fiii fratelui său a ajuns sfântul şi învăţatul episcop Grigore de Tours. Era cunoscut ca făcător de minuni, dar şi un om atât de umil încât cei ce doreau să îl atace erau adesea convertiţi de delicateţea lui.

Prenumele Gal, astăzi aproape uitat, ar putea avea oarecare afinitate cu substantivul grec galene = linişte, repaus. Indiferent de această puţin probabilă apropiere de sens, rămâne adevărul că sfinţenia aduce sufletului omenesc adevărata şi deplina linişte. „Pentru Tine ne-ai creat, Doamne, şi neliniştit este sufletul nostru până când se va odihni în Tine” (Sf. Augustin).

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Fer. Junipero Serra

  • călugăr
  • 1713-1784
  • n.: la 24 noiembrie 1713, Petra, Majorca, Spania
  • d.: la 28 august 1784, San Carlos, California, Statele Unite ale Americii
  • 1 iulie, 28 august (latin)
  • Junipero Serra
  • A fost declarat…


    • venerabil la 9 mai 1985, de Papa Ioan Paul al II-lea
    • fericit la 25 septembrie 1988, de Papa Ioan Paul al II-lea
    • sfânt la 23 septembrie 2015, de Papa Francisc

Miquel Josep Serra i Ferrer s-a născut în Petra, Spania, pe data de 24 noiembrie 1713. A fost elev la şcoala franciscană din Palma, la patruzeci de kilometri depărtare. Şi-a luat numele de Junipero în onoarea Sfântului Juniper, care a fost şi el franciscan şi a fost alături de Sfântul Francisc. S-a alăturat ordinului franciscan în 14 septembrie 1730, cu câteva luni înainte de a împlini 17 ani.

Pe durata noviciatului, Junipero a citit o biografie a sfinţilor franciscani. Sfântul a cărui viaţă l-a captivat cel mai mult a fost Sfântul Francisc Solano, care a trăit din 1549 până în 1610. Acest preot misionar în America de Sud fusese declarat sfânt în 1726 de către Papa Benedict al XIII-lea. Tânărul novice a decis că, dacă era şi dorinţa lui Dumnezeu, şi el va fi misionar. Junipero a fost hirotonit preot în anul 1736. A devenit profesor de filozofie.

După ce a făcut parte din ordin timp de 20 de ani, i-a fost dată o oportunitate extraordinară. Fraţii franciscani au fost rugaţi să meargă misionari în teritoriile de misiune numite „Noua Spanie” (Mexic şi California). Junipero şi prietenul lui apropiat, fratele Francisco Palou, s-au alăturat echipei misionare la Cadiz, Spania, un oraş portuar. De acolo au navigat pe Oceanul Atlantic către Vera Cruz, Mexic. Au ajuns la destinaţie pe data de 6 decembrie 1749.

Junipero şi celălalt frate au continuat apoi călătoria de la Vera Cruz la Ciudad de Mexico, o distanţă de aproape 400 de kilometri. Au pornit la drum pe data de 15 decembrie 1749 şi au ajuns pe data de 1 ianuarie 1750. Mergând pe jos din Vera Cruz în capitală, s-a rănit la picior astfel încât va suferi în întreaga lui viaţă, deşi a continuat să călătorească pe jos ori de câte ori era posibil. Din Ciudad de Mexico, Junipero şi fratele Francisco Palou au fost trimişi să lucreze alături de indienii Pame, la misiunea franciscană din Sierra Gorda. Mai mulţi dintre fraţi au fost trimişi în misiuni în peninsula Baja California din Mexic.

Lui Junipero, Francisco şi altor câţiva franciscani li s-a cerut să vestească Evanghelia nativilor din regiunea Alta California – astăzi statul California din SUA. Junipero a înfiinţat misiunea San Diego în 16 iulie 1769, când avea 56 de ani. Misiunea era o invitaţie deschisă către poporul iubit pentru a veni şi a-l întâlni pe Isus. Treptat, aceştia au avut încredere în fraţi. Unii au fost botezaţi şi au început să trăiască credinţa creştină. Fratele Serra şi ceilalţi fraţi i-au iubit şi protejat pe oamenii de acolo.

Lanţul de noi misiuni a crescut: opt misiuni deschise între 1 iunie 1770 şi 31 martie 1782, care au devenit centre ale principalelor oraşe californiene. În cele din urmă, şase mii de nativi au fost botezaţi; aceştia au învăţat în cadrul misiunilor şi multe abilităţi şi tehnologii necesare dezvoltării culturale. Fericitul Junipero a făcut ultimul tur în regiunea California din ultima parte a anului 1783 până în iulie 1784. A murit în pace în misiunea din San Carlos, pe data de 28 august 1784, şi este înmormântat acolo. Este sărbătorit pe 28 august, mai puţin în Statele Unite ale Americii, unde data este 1 iulie. (traducere: Teodora Capan)

Vizualizări: 68

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor