Calendar Romano-Catolic - 1 aprilie 2019

[altmariustotal catolic]

Sf. Maria Egipteanca

• c.344-c.421
• n.: în c.344, Egipt
• d.: în c.421
• 1 aprilie (latin)
• 1 aprilie (bizantin)
• 

Viaţa Sfintei Maria Egipteanca a fost consemnată de către Sfântul Sofronie, care slujit în calitate de Patriarh al Ierusalimului din 634 până în 638. El spune că Sfânta Maria a trăit în timpul vieţii sale şi că a auzit povestea ei de la un călugăr, prieten al Sfântului Zosima, cel care a întâlnit-o pe Sfântă.

O treime din toată consemnarea vieţii sale, o ocupă expunerea făcută la persoana întâi, în care Sfânta povesteşte viaţa sa păcătoasă, convertirea şi plecarea în pustie. Maria a plecat de acasă la 12 de ani, fiind prostituată în Alexandria timp de 17 ani, iar la vârsta de 29 de ani s-a convertit şi a plecat în deşert. Pe tot parcursul timpului cât fost prostituată, nu a primit, de fapt, plată pentru favorurile sexuale, ci a supravieţuit din cerşit şi din torsul firelor aspre de in. Aşadar, ea era în starea aceasta păcătoasă doar pentru satisfacerea dorinţelor trupeşti şi nu din interese materiale.

Este foarte probabil că fusese botezată în copilărie, de vreme ce nu se vorbeşte de vreun botez, după convertirea ei. Iar, în povestea ei, spune: „sunt protejată de Sfântul Botez”. Mai mult, putem presupune că a beneficiat de o educaţie creştină, deoarece prima sa rugăciune de pocăinţă i-o adresează Maicii Domnului. Convertirea Mariei a avut loc la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, la Ierusalim, pe 14 septembrie. Ştim că în 614, perşii au furat Sfânta Cruce de la Ierusalim şi nu a fost returnată până după campania anti persană a împăratului Heraclie, în 629.

Icoana Maicii Domnului, înaintea căruia Maria Egipteanca s-a rugat, în Biserica Sfântului Mormânt, era aşezată „pe un loc înalt”, în curtea dinaintea bisericii construite de împăratul Constantin cel Mare. Ea este menţionată, de exemplu, de către Pelerinul din Piacenza (cca. 570) şi de către Epifanie Monahul (secolul al VIII-lea). Epifanie afirmă în mod explicit că a văzut „în partea stângă a bisericii Sfântului Constantin… icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care i-a interzis Sfintei Maria să intre în biserică, în ziua Înălţării Sfintei Cruci”. Înainte de a merge în deşert, Maria a primit Sfânta Împărtăşanie în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, în apropiere de râul Iordan. Biserica, construită de către împăratul Anastasie I (491-518), era situată la aproximativ 8 km nord de Marea Moartă şi aproximativ 30 km de Ierusalim, în locul tradiţional al botezului lui Hristos, de către Ioan Botezătorul.

Maria a trăit 47 ani în deşert şi niciodată nu a întâlnit vreun om în toţi aceşti ani. Astfel, atunci când l-a întâlnit pe Zosima, era de 76 de ani, iar Zosima de 53 de ani. Maria a murit când era de aproximativ 78 de ani, pe 1 aprilie, în joia Săptămânii Patimilor, ceea ce înseamnă că, în acel an, Învierea Domnului a căzut pe 4 aprilie, aşa cum s-a întâmplat şi în anul 2010. Maria a întâmpinat mari ispite în deşert timp de 17 ani, adică un număr egal de ani cu anii petrecuţi în desfrâu, în Alexandria.

Biserica Ortodoxă o sărbătoreşte pe Sfânta Maria Egipteanca pe 1 aprilie şi în Duminica a V-a a Postului Mare, dar ea este cinstită şi în Biserica Catolică. Există o capelă dedicată Sfintei Maria, în Biserica Sfântului Mormânt, care comemorează momentul convertirii sale.

Sursa: Doxologia.ro

Ss. Irina, Agape şi Chionia

• martire
• ??-304
• d.: în 304, Tesalonic, Grecia
• 1 aprilie, 5 aprilie (latin)
• 16 aprilie (bizantin)
• 

Împăratul Diocleţian, dorind să distrugă definitiv credinţa creştină, a dat un decret prin care poruncea predarea şi arderea tuturor cărţilor ce conţineau Sfânta Scriptură sau slujbele creştineşti. În oraşul Tesalonic – astăzi Salonic, în Grecia – erau trei surori: Irina, Agape şi Chionia, care, considerând că fiind femei sunt mai ferite de bănuielile răuvoitorilor, au ascuns în casa lor mai multe dintre cărţile creştinilor din localitate.

Fiind descoperite, cărţile au fost arse, iar lor li s-a cerut să mănânce din carnea jertfită idolilor, ca semn că renunţă la credinţa creştină. Curajoasele surori au răspuns demn, că niciodată nu se vor despărţi de Acela care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Agape şi Chionia au fost arse de vii, iar Irina, probabil fiind mai tânără, a fost trimisă într-o casă de desfrâu, cu gândul de a-i schimba hotărârea. S-au convins însă repede că flăcările corupţiei nu ating sufletul ei, şi atunci au aruncat-o pe rugul care i-a transformat trupul în cenuşă.

Numele Irina, cu variantele Irene, Orena, Irinca şi altele, provine din cuvântul grecesc Eirene, pronunţat irini, cuvânt care înseamnă pace. Deşi a fost folosit şi în vechime, chiar în mitologia greacă, creştinii l-au preluat cu bucurie, deoarece le amintea promisiunea lui Isus: „Fericiţi făcătorii de pace, căci fii ai lui Dumnezeu se vor chema”.

Sfintele Agape şi Chionia sunt sărbătorite în calendarul catolic la 1 aprilie, iar Sfânta Irina în 5 aprilie. În calendarul ortodox toate trei sunt sărbătorite în 16 aprilie.

Sf. Hugo de Grenoble

• Episcop
• 1053-1132
• n.: în 1053, Châteauneuf, Franţa
• d.: la 1 aprilie 1132, Grenoble, Franţa
• 1 aprilie (latin)
• 

Hugo s-a născut la Châteauneuf-sur-Isère, Franţa, arătând de tânăr pietate şi pricepere teologică. Aşa se face că, laic fiind, a fost numit canonic de Valence. La Conciliul de la Avignon, din 1080, Papa Grigore al VII-lea îl numeşte Episcop de Grenoble, la doar 27 de ani. Cu toate protestele sale şi repetatele încercări de a lăsa episcopatul, timp de 52 de ani a păstorit cu înţelepciune şi dragoste Dieceza ce i-a fost încredinţată.

În acel timp, Biserica Catolică trecea printr-o perioadă de mari frământări şi de scădere a nivelului de viaţă spirituală a credincioşilor şi a clerului; simonia – vânzarea şi cumpărarea funcţiilor bisericeşti -, nepotismul şi imoralitatea multor clerici făceau ravagii în via Domnului. Sfântul Papă Grigore al VII-lea (1073-1085) a început opera de refacere şi reorganizare a Bisericii, operă pe care succesorii săi au continuat-o. Hugo de Grenoble a răspuns chemării, angajându-se cu sinceritate în lucrarea de reînnoire şi deplină dăruire sufletească. Viaţa sa personală era o mărturie vie a acestei transformări.

În 1084 l-a primit pe Sf. Bruno (fondatorul Ordinului Cartuzian) împreună cu şase însoţitor, după ce i-a văzut într-un vis. I-a ajutat să deschidă o mănăstire, oferindu-le Valea Chartreuse, din munţii Alpi, unde a luat fiinţă „La Grande Chartreuse”, mănăstire care şi astăzi atrage multe suflete mari. Hugo venea des aici şi se spune că adoptase mult din stilul de viaţă al acestor călugări. A fondat o altă mănăstire în apropiere, „Monastère de Chalais”. A murit la 1 aprilie 1132, fiind canonizat la scurt timp.

Numele Hugo provine din cuvântul hug = inteligenţă, putere de cunoaştere, de a înţelege valoarea lucrurilor. Sfântul Hugo a înţeles deplin cuvântul psalmistului: „mai de preţ este o zi în lăcaşul tău, Doamne, decât mii de zile în palatele celor ce nu te au pe Tine în inimă”.

Fer. Anacleto Gonzalez Flores

• martir
• 1888-1927
• n.: la 13 iulie 1888, Tepatitlán, Jalisco, Mexic
• d.: la 1 aprilie 1927, Guadalajara, Jalisco, Mexico
• 1 aprilie (latin)
• 

• A fost declarat…

  
  

  • venerabil la 22 iunie 2004, de Papa Ioan Paul al II-lea
  • fericit la 20 noiembrie 2005, de Papa Benedict al XVI-lea

Anacleto González Flores a fost fondator al Asociaţiei Catolice a Tineretului Mexican din Guadalajara. Acest martir al persecuţiei religioase din Mexic a fost de asemenea fondatorul Uniunii Populare, o mişcare care includea muncitori, femei şi fermieri.

Anacleto şi-a dedicat timpul promovării catehezei şi opoziţiei active faţă de măsurile conducerilor locale şi federale de a suprima libertatea religioasă. Căsătorit şi tată a doi copii, González Flores a fost un binecunoscut lider laic în perioada 1915-1927, anul martiriului său în mâinile armatei federale. Armata, sub conducerea preşedintelui ţării, Plutarco Elías Calles, i-a persecutat pe catolici. Din cauza opţiunii sale împotriva violenţei, într-un timp în care ţara suferea din cauza războiului (1926-1929), González Flores a fost cunoscut ca „Gandhi mexican”.

S-a născut în Tepatitlan, în statul Jalisco, în iulie 1888. Avea origini umile. Fiu al unui ţesător, a avut diferite slujbe, până când şi-a luat diploma în drept în 1921. Înainte de aceasta, a fost seminarist şi postulant în seminariile din San Juan de los Lagos şi din Guadalajara. În 1925 a primit Crucea „Ecclesia et Pontifice” din partea Papei Pius al XI-lea pentru munca sa de evanghelizare în mijlocul celor aflaţi în nevoi şi pentru apărarea de către el a religiozităţii credincioşilor mexicani.

González Flores s-a opus până în ultimul moment unirii Uniunii Populare cu Liga Naţională pentru Apărarea Libertăţii Religioase, care a declarat război conducerii lui Calles în 1926. Totuşi, copleşit de avalanşa evenimentelor, a trebuit să accepte ca organizaţia sa să ia parte la lupta armată, fapt care a dus la arestarea sa în 31 martie 1927, şi la martiriul şi moartea sa de a doua zi, la vârsta de 38 de ani. A fost torturat pentru a dezvălui unde se află Arhiepiscopul de Guadalajara şi revoluţionarii. În final a fost ucis.

Sursa: Catholica.ro