Calendar Romano-Catolic - 1 aprilie 2015

[altmariustotal catolic]

Miercuri, 1 aprilie 2015 

Sfântul Hugo din Grenoble

episcop

Sunt cel puţin 16 sfinţi sau fericiţi care poartă numele de Hugo. Doi, cei mai importanţi, au trăit la mică distanţă ca timp şi loc unul de altul, iar viaţa lor prezintă şi alte aspecte comune. Este vorba despre sfântul Hugo, abate de Cluny, care a trăit în perioada 1024-1109, şi sfântul Hugo, episcop de Grenoble, care sa născut în anul 1053 şi a murit în anul 1132. Ambii au îmbrăţişat, pentru un timp îndelungat, deşi într-un oarecare contrast, viaţa consacrată şi preoţia şi li s-au încredinţat grave responsabilităţi: la numai 20 de ani Hugo de Cluny a fost sfinţit preot, puţin după aceea a devenit superior major şi la 25 de ani i-a urmat abatelui Odilon: ar fi rămas abate timp de 60 de ani; Hugo din Grenoble, după ce a studiat la Valencia şi Reims, unde a urmat şcoala lui Incmar şi a sfântului Bruno, la doar 27 de ani a fost numit, de Grigore al VII-lea, episcop de Grenoble şi aşa a rămas timp de 52 de ani, în ciuda protestelor sale şi a repetatelor încercări de a se retrage.

Ambii au fost colaboratori prompţi şi eficace ai papilor, având relaţii deosebite cu: Grigore al VII-lea, Urban al II-lea, Pascal al II-lea şi Inocenţiu al II-lea, pe care i-au sprijinit în lupta pentru reformă şi contra simoniei şi a corupţiei clerului. Ambii au fost primii care au dat mărturie personală de reînnoire şi de angajare interioară. Ambii au fost apărători de frunte ai vieţii monastice. Hugo de Cluny a fost unul dintre principalii autori ai răspândirii reformei de la Cluny în mănăstirile din centrul Europei. Şi în mănăstirile cluniacense lucrurile se făceau în mod serios, după cum putea să dea mărturie rigurosul sfânt Petru Damiani, care a vizitat Cluny în anul 1063: "Ce trebuie să spunem despre severitatea ascezei, disciplina regulii, despre respectul faţă de mănăstire şi tăcere? În timpul studiului, al muncii sau al acelei lectio divina nimeni nu îndrăzneşte să meargă încoace şi încolo pe coridoare sau să vorbească, decât în caz de necesitate... Serviciul divin ocupă în aşa mod ziua, încât, în afară de muncile necesare pentru fraţi, rămâne doar o jumătate de oră pentru o simplă conversaţie şi colocviile necesare. Ei vorbesc doar din când în când. În timpul tăcerii de noapte şi, în locurile regulare (bucătărie, sacristie, dormitor, refector sau portic), chiar şi ziua se vorbeşte numai prin semne, care sunt alese cu atâta severitate, încât în ele nu este loc pentru uşurătate".

La rândul său, sfântul Hugo din Grenoble a fost unul dintre autorii înfiinţării marii mănăstiri certozine: într-adevăr el a fost acela care l-a primit pe ex-maestrul său, sfântul Bruno, şi a pus la dispoziţia sa muntele Certosa, de lângă Grenoble, din care el, lovind cu bastonul stânca, asemenea unui nou Moise, a făcut să izvorască un izvor de apă.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)