altmarius

cultură şi spiritualitate

Sinaxar 24 Iulie

 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie24.htm

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Mucenite Hristina (Cristina).

Cristina HristinaAceasta mucenita era din cetatea Tirului, fiica a unui oarecare Urban stratilat. Acesta, suind-o într-un turn înalt si asezând acolo zeii sai facuti din aur si din argint si cu podoabe împodobiti, i-a poruncit sa petreaca acolo si sa aduca jertfe la idoli. Dar sfânta, socotind cu cuget drept caci cu adevarat nu sunt dumnezei idolii cei neînsufletiti si facuti de oameni, se ruga lui Dumnezeu. Si privind pe o fereastra a vazut cerul, si din fapturi întelegând pe Facatorul, a sfarâmat idolii tatalui sau si i-a împartit saracilor. Pentru aceasta a fost supusa la tot felul de chinuri de tatal sau; a fost bagata în temnita, unde ramânând multa vreme fara mâncare, primea hrana îngereasca si s-a tamaduit de durerile ranilor. Dupa aceea a fost aruncata în mare, si de la Domnul a primit dumnezeiescul Botez, fiind scoasa la uscat de un înger. Aflând ca este vie, a fost închisa în temnita din porunca tatalui sau, care în acea noapte a murit. Luând în locul lui domnia un oarecare Dion, a adus pe mucenita la întrebare, si ea, marturisind pe Hristos, a fost chinuita cumplit. Iar dupa Dion a luat domnia un oarecare Iulian, care de asemenea a chinuit-o îndelung. Si apoi fiind lovita de slujitori cu sulite, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Alta icoana cu sfanta Cristina.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Capiton, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Imeneu, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ermoghen, caruia dezradacinându-i-se toti dintii, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Teofil cel de la Zachint, care a suferit mucenicia în Hiu la anul 1635 si care de foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Atanasie cel de la Chios, care, suferind mucenicia în Constantinopol la anul 1670, de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

Vizualizări: 67

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor