Calendar Ortodox - 9 mai 2018

[altmariustotal ortodox]

Odovania Injumatatirii Cincizecimii; Sfantul Proroc Isaia

Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant, Sfant, Sfant, este Domnul Savaot” (Isaia 6, 3).

Marile prorocii ale lui Isaia se refera la intruparea Domnului, la Nasterea Lui din Fecioara Maria, la loan Botezatorul si la multe evenimente din viata Mantuitorului Hristos. Acest Proroc a primit si darul facerii de minuni. Astfel, cand Ierusalimul era asediat de dusmani si era o seceta cumplita, Isaia s-a rugat lui Dumnezeu si a curs apa de sub Muntele Sion.

Aceasta apa s-a numit Siloam, care inseamna «trimis». Mai tarziu, Domnul avea sa indrepte pasii celui orb din nastere catre aceasta apa, in care sa se scalde si astfel sa-si recapete vederea.

In timpul domniei Regelui Manase, Sfantul Proroc Isaia s-a ridicat impotriva obiceiurilor pagane. Acesta a fost motivul pentru care a fost scos din cetate si taiat in doua cu fierastraul.

Isaia a trait si a prorocit cu sapte sute de ani inaintea venirii Mantuitorului Hristos. A fost numit "Evanghelistul Vechiului Testament” datorita faptului ca a prorocit nasterea din Fecioara Maria a lui Mesia, Dumnezeirea Lui, minunile Lui, patimile si moartea, si in sfarsit preaslavirea Lui.

Trebuie mentionat ca Isaia este cel care a grait cuvintele pe care Biserica le-a cantat in serile de Denie: "Poporul care locuia intru intuneric va vedea lumina mare si voi cei ce locuiati in latura umbrei mortii lumina va straluci peste voi" (9, 1). Si tot el a vestit Intrarea Domnului in Ierusalim: "Lumineaza-te, lumineaza-te, Ierusalime, ca vine lumina ta, si slava Domnului peste tine a rasarit!" (60, 1).

Tot astazi, facem pomenirea:

- Aducerii moastelor Sfantului Ierarh Nicolae la Bari;
- Sfantului Mucenic Hristofor;
- Sfintelor Mucenite Calinica si Achilina;
- Sfintilor Mucenici Epimah si Gordian;
- Sfantului Cuvios Mucenic Nicolae cel Nou din Vunena.
- Sfantului Iosif de la Optina

Maine, facem pomenirea Sfantului Apostol Simon Zilotul.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Sfantul Mucenic Hristofor - sfantul cu cap de caine

Mareste imaginea.

Sfantul Mucenic Hristofor este unul dintre cei mai uimitori sfinti ai Bisericii lui Hristos, fiind praznuit la data de 9 mai.

Chinocefalii - existenta oamenilor cu cap de caine

Oamenii cu cap de caine, numiti si "chinocefali", sunt mentionati inca din cele mai vechi timpuri. Tzetzis, un comentator istoric bizantin, se refera la acestia ca la niste locuitori ai Indiei, in zona actualului Pakistan. In varianta greceasca a vietii Sfantului Hristofor, se spune ca a venit in lumea romana trecand prin desertul Persiei, iar Marco Polo ii mentioneaza pe acestia drept locuitori ai insulelor din Oceanul Indian. Se poate ca acestia sa fie vietuitorii acelorasi triburi pe care le-a intalnit si Alexandru cel Mare, in drumul sau spre tarmul marii de langa desertul Gedrosian (actualul Makran, iin Pakistan).

 

Principala sursa despre existenta chinocefalilor ramane insa personajul Ktesias (secolul al V-lea), un binecunoscut geograf antic, farmacist si istoric din Knidos, ale carui scrieri au fost luate foarte in serios de catre Parintii Bisericii din Bizant, precum Patriarhul Fotie cel Mare (a se vedea opera acestuia, Miriobiblion). In cartea lui Ktesias “Indica," folosita de insusi Sfantul Fotie, exista un intreg text inchinat chinocefalilor, “un trib indian". Anticele legende, intalnite in popoarele etiopiene, persane, arabe, armene, greci si in tarile slave, se refera la intalnirea dintre Alexandru cel Mare si chinocefalii.

Marco Polo a vazut un asemenea trib, pe care l-a si numit "al chinocefalilor", pomenind si faptul ca fetele le erau asemanatoare cu ale cainilor buldog. Acestia obisnuiau sa isi taie obrajii, sa isi pileasca dintii, sa isi ciunteasca urechile si sa remodeleze capetele copiilor inca de mici. Toate acestea erau facute spre a capata o infatisare infioratoare, numai cu scopul de a a se apara pe ei insisi de atacurile invadatorilor. Daca mergi astazi in unele dintre triburile ce vietuiesc in sub-Saharan, de-a lungul Nilului, in Rwanda, de-a lungul Amazonului sau in Noua Guinee, vei observa faptul ca fetele acelor oameni sunt adesea infioratoare. Acestia sunt infioratori in estetica, insa nu si in obiceiuri. Aceasta este o caracteristica a oamenilor primitivi, savarsite in scopul de autoaparare.

 

Potrivit textului siriac ce pastreaza viata , se spune ca atunci cand acesta a ajuns prin astfel de locuri, localnicii au incetat a se mai mutila, revenind la aspectele lor naturale. In cartea se mentioneaza interzicerea de a-si mutila omul propriul trup, prin urmare, predica Apostolului a avut roada de a-i ajuta sa renunta la acele urate obiceiuri. Sfantul Andrei a fost infiorat atunci cand i-a vazut pentru prima data, motiv pentru care a si fugit inapoi, spre barca in care venise pana aici. Ajuns in barca el simte o mireasma placuta, ceea ce il face sa isi dea seama ca Insusi Domnul a fost Cel care a condus barca pana in acest loc. Astfel, incurajat in inima lui, el e intoarce la chinocefaci. Ajuns intre ei, el isi da seama ca acestia erau deosebit de ospitalieri, doar infatisarea fiind ceva infiorator.

Sfantul Hristofor - mucenicul cu cap de caine

Sfantul Mucenic Hristofor este unul dintre cei mai uimitori sfinti ai Bisericii lui Hristos, fiind praznuit la data de 9 mai. De ce este cel mai uimitor sfant? Cei care il cunosc deja pe acesta, stiu de ce. Cei care nu-l cunosc inca, vor afla acum. Sfantul Mucenic Hristofor este un sfant infatisat in frescele bisericii avand cap de caine. Nu multi dintre noi cunosc existenta sfintilor cu cap de caine (chinocefali) sau de miel, cu toate ca de multe ori am ramas surprinsi vazand aceasta silueta pe peretii vechilor manastiri sau biserici crestine.

 

Cine este insa acest sfant mucenic? Inca din secolul al IV-lea, viata Sfantului Mucenic Hristofor, martirul "purtator de Hristos" (hristo + foros) a fost reprezentata in mai multe variante, in fresca si icoane. Reprezentarile lui iconografice ne vin in minte sub doua chipuri, desi acestea sunt cu mult mai multe. In prima ipostaza, Sfantul Hristofor ne apare ca un barbat de rand, care il duce in spate pe Hristos prunc, peste o apa. Se stie ca aceasta slujba, de a trece oamenii peste apa, dintr-o parte in alta, o facea deoarece avea o inaltima mai mare decat a celorlalti. Cea de-a doua ipostaza este aceea in care barbatul ne apare avand cap de caine si o cruce in mana, crucea de mucenic.

Se crede ca prima varianta este de origine apuseana, pe cand cea de-a doua este de origine rasariteana. In lumea romano-catolica, evlavia credinciosilor fata de Sfantul Hristofor a fost foarte mare, mai ales spre sfarsitul Evului Mediu. Aici, el era vazut drept ocrotitor al calatorilor si pazitor de moartea neasteptata. In partea de Rasarit, crestinii au simtit o atractie mai mare fata de un anumit detaliu din viata sfantului, si anume particularitatea lui fizica: capul de caine sau miel.

Sfantul Mucenic Hristofor apare des in frescele bisericilor si ale manastirilor, insa intr-un mod diferit, de la loc la loc. Astfel, canoanele privind pictarea acestuia difera, modelele sale fiind mai multe (aproximativ 8 variante). Ne punem intrebarea, se poate sa fie vorba despre mai multi sfinti cu acelasi nume? Totusi, sansa ca Sfantul Hristofor sa fie unul singur, iar traditia sa fi pastrat doua variante ale vietuirii si ale muceniciei sale, este cu mult mai mare decat cea a existentei mai multor sfinti cu acelasi nume.

 

O varianta de reprezentare a acestui sfant chinocefal este aceea intalnita la noi in tara, in nordul Moldovei, spre deosebire de celelalte, mult mai cunoscute. In bisericile si manastirile din Muntenia si Oltenia, Sfantul Muncenic Hristofor apare avand cap de caine sau de miel, pe cand in minunatele manastiri din Moldova - , - Sfantul Hristofor are cap de om, insa isi poarta capul de caine pe o tipsie. Legenda spune ca cei care vad icoana Sfantului Mucenic Hristofor, nu vor muri de moarte rea in ziua respectiva.

 

Traditia crestina rasariteana, alaturi de legendele locurilor, marturiseste faptul ca Sfantul cu cap de caine Hristofor a trait pe vremea imparatului Deciu, in jurul anilor 250; o alta datare a vietii acestuia ne arata anul 308, iar ca prigonitor pe cezarul Maximin Daia. Legat de viata si chipul acestuia, asemanator cu cel al unui caine, exista insa doua posibile variante, pastrate pana astazi. Prima varianta este aceea a tanarului minunat, care se roaga sa i se ia frumusetea, spre a nu mai sminti pe nimeni prin aceasta, iar a doua varianta aminteste faptul ca acesta facea parte dintr-un trip al chinocefalilor, iar convertit la Hristos, el ajunge sa fie omorat, devenind astfel martir. Ambele variante sunt impresionante, atat jertfirea frumusetii proprii, cat si iubirea lui Hristos indiferent de toate circumstantele exterioare, arata minunata lucrare a Duhului Sfant in inima omului.

Prima varianta - Hristofor cel preafrumos. Aceasta tine mai mult de traditia populara crestina. Sinaxarul din Minei ne spune ca Sfantul Mucenic Hristofor era un tanar de o frumusete rara, care, din dragoste pentru Hristos, a ales sa renunte la viata sa normala. In orice loc ajungea, el starnea ispite prin frumusetea trupului si chipului sau, lucru ce facea ca orice fata sa se tulbure si sa-si piarda linistea. Vesnic intristat de mahnirile pe care le pricinuia in mod involuntar, tanarul Hristofor s-a rugat lui Dumnezeu sa-i ia frumusetea, pe care tot El i-o si daduse. Rugaciunea acestuia, facuta cu durere in inima, a fost ascultata, prin urmare, a doua zi el s-a vazut lipsit de acea cruce grea a frumusetei, in loc de cap de om el avand cap de caine. In unele locuri se mentioneaza ca mucenicul avea cap de miel.

Schimbarea frumusetii pe uratenie, in urma rugaciunii vesnic ascultate de Dumnezeu, a fost facuta numai si numai spre a scapa de legatura pacatului, caci scris este: "Vai celui prin care vine ispita." Foarte frumos spune , zicand: "Iubirea lui Dumnezeu nu-i lasa pe cei indragostiti sa fie ai lor, ci ai celor de care sunt indragostiti." Aceasta este dragostea care l-a impins pe Sfantul Hristofor sa renunte la frumusetea trupului.

Cea de-a doua varianta - Hristofor cel din tribul chinocefalilor. Aceasta tine mai mult de cele dintai relatari scrise pastrate cu viata sfantului. Cel mai vechi manuscris haghiografic privind viata sfantului cu cap de caine apartine episcopului Teofil Indianul, in limba greaca, inca de pe la jumatatea secolului al IV-lea. Potrivit acesteia, Sfantul Mucenic Hristofor era un soldat originar din nordul Africii. Tanarul soldat avea un chip de nemaivazut, fata lui semana cu cea a unui caine, iar cuvintele ii erau stalcite. Cu toate ca acesta infiora pe tot omul care il vedea, el nu avea un comportament fioros. Prins de catre armata romana, el ajunge prizonier in temnitele unde crestinii erau adesea aruncati si ei. Intrand in contact cu iubitorii de Hristos din Antiohia, el se converteste la crestinism. In cele din urma, alaturi de multi alti crestini, si tanarul Hristofor va fi omorat pentru nelepadarea dreptei credinte.

Nedreptatea facuta Sfantului Mucenic Hristofor - sfantul cu cap ca de caine

Datorita faptului ca omul a ajuns, din ce in ce mai mult, sa se limiteze la ceea ce vede, fara a se stradui sa patrunda insa si in spatele lucrurilor, in continutul lor real, multe dintre lucrurile ce dadeau viata bisericii au ajuns sa fie data la o parte, fiind vazute drept de prisos. Din pacate acest lucru s-a cam intamplat si cu Sfantul Mucenic Hristofor, el disparand aproape total de pe peretii noilor biserici.

 

Toate bisericile si manastirile din vechime il aveau pe Sfantul Mucenic Hristofor, pictat alaturi de alti sfinti, in amintirea slavei si lucrarii lui Dumnezeu. Mai ales in aceste cazuri se arata slava lui Dumnezeu si puterea de schimbare a harului Sfantului Duh. Nimeni si nimic nu va putea impiedica pe iubitorul de Hristos sa moara pentru Acesta, caci trupul este o unealta prin care inima merge unde vrea. Oricum ar fi trupul, sufletul ce arde de dor pentru Dumnezeu il va umple si pe acela (trupul) de cinstirea cea intocmai cu a sufletului.

Atat varianta in care frumusetea insuportabila l-a dus pe tanarul Hristofor sa se roage pentru indepartarea acesteia, cat si diformitatea initiala, infrumusetata interior prin convertire, sunt vrednice de amintit, iara si iara, pana in sfarsit, iubitorilor de Dumnezeu. Sfantul Mucenic Hristofor este un sfant ce isi merita locul pe absidele bisericilor, alaturi de toti marii sfinti nevoitori si mucenici.

Teodor Danalache

Sfantul Iosif de la Optina

Mareste imaginea.

Sfantul Iosif de la Optina este unul dintre Cuviosii care s-au nevoit duhovniceste si au sfintit pamantul Manastirii Optina, din Rusia. Nascut in data de 2 noiembrie 1837 si trecut la cele vesnice in data de 9 mai 1911, acest cuvios barbat s-a aratat facator de minuni inca din timpul vietii, precum si dupa moarte, la mormantul sau o tanara fiind izbavita de un demon.

Manastirea Optina este una dintre cele mai mari si renumite manastiri de calugari din intreg Rasaritul Ortodox. Aceasta se afla in Rusia Centrala, la aproximativ 130 de kilometri de Moscova si la mica distanta de localitatea Kozelsk. Ea este considerata a fi centrul spiritualitatii Bisericii Ortodoxe Ruse, inca din secolul al XIX-lea. Obstea acestei manastiri a dat lumii multi sfinti cuviosi parinti.

Sfantul Iosif de la Optina

Ivan Litovkin, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in data de 2 noiembrie 1837. Parintii sai, Efim si Maria, au trecut de timpuriu la cele vesnice, mai intai tatal, pe cand copilul avea patru ani, iar mai apoi mama, cand a implinit unsprezece ani. Nu dupa multa vreme, sora lui, Alexandra, a luat calea manastirii, iar Iosif a ramas in sat.

Ramanand orfan de amandoi parintii, tanarul Ivan s-a vazut nevoit sa munceasca din greu pentru a se putea intretine. Astfel, cat era ziua de lunga, tanarul cara marfa pentru o pravalie si o bacanie din sat, iar adesea era si rau tratat de stapanul sau, care era un om tare crud. In pofida tuturor celor patimite, sfantul nu a grait de rau pe nimeni, asteptand cu smerenie cele randuite de Dumnezeu.

Dupa o vreme, tanarul Ivan s-a angajat la un alt negustor, anume Rafail, care era om tare bun. Acesta, cunoscand buna purtare a tanarului, dorea sa il casatoreasca pe acesta cu fiica sa, insa chiar in acel timp, Ivan a primit o scrisoare de la sora lui. Aceasta ii spunea ca a imbratisat viata monahala in Manastirea Borisovsk, sub numele de Leonida, si il indemna sa mearga in Manastirea Optina, spre a cere sfat staretilor de acolo.

In acea vreme, Sihastria Optina era condusa duhovniceste de Cuviosul Ambrozie. Ajungand in sihastrie, Ivan a venit la staret si i-a cerut binecuvantare sa mearga in lavra din Kiev, insa raspunsul primit a fost unul scurt si categoric: "De ce sa mergi la Kiev, ramai aici!" Incepand cu ziua de 1 martie 1861, iubitorul de viata monahala Ivan a imbratisat cu toata inima pamantul cel sfintit al Optinei.

Pentru inceput, fratele Ivan a fost randuit la trapeza, unde s-a intarit si mai mult in ascultare, tacere si smerenie. Cunoscand bine greutatile si rautatile lumii, nevointele monahale i se pareau a fi cea mai mare bucurie si odihna.

Nu dupa multa vreme, Dumnezeu l-a randuit pe noul vietuitor langa Cuviosul Ambrozie, ca ajutor de chilie. Obosind adesea de pe urma multimii pelerinilor, fratele Ivan a hotarat sa plece in taina spre pesterile din Kiev. Chiar pe cand gandea acestea, insa, cunoscandu-i gandurile, Cuviosul Ambrozie i-a spus sa nu plece, ci sa ramana in pamantul Optinei.

Vreme de zeci de ani, cuviosul a rabdat cu smerenie toate lipsurile: reprosurile celorlalti frati, bolile si aglomeratia din jurul sau. Neavand chilie proprie, el dormea in camera de oaspeti, printre pelerini, iar noapte o petrecea in biserica, la slujba.

In anul 1872, dupa unsprezece ani de nevointe duhovnicesti, fratele Ivan a fost tuns in monahism, fiind numit Iosif. Dupa alti cativa ani, in anul 1877, a fost hirotonit intru slujirea de ierodiacon, iar mai apoi, in data de 1 octombrie 1884, in cea de ieromonah.

In tot acest timp, sfantul Iosif era cel care transmitea sfaturile Cuviosului Ambrozie catre pelerinii care il cautau, fara a adauga nimic de la sine. Treptat, staretul a inceput sa-i indrume pe credinciosi catre Cuviosul Iosif, iar multi dintre ei erau uimiti, primind aceleasi sfaturi de taina.

In iarna anului 1888, cuviosul s-a imbolnavit grav, fiind dus la spital in ziua de 14 februarie. Tot atunci, cu binecuvantarea Cuviosului Ambrozie, el a fost tuns in schima cea mare. Mai apoi, in anul 1890, scapand de suferintele aduse de boala, el a primit canon de la staretul sau spre a ramane in Optina. Incepand cu anul 1891, cand Cuviosul Ambrozie a trecut la cele vesnice, Cuviosul Iosif a ramas in fruntea obstii, ca indrumator duhovnicesc. Conducea sihastria, indruma obstea si pelerinii, precum si pe maicile din Schitul Samordino.

Desi era staret, Cuviosul Iosif umpla ca un om simplu, imbracat cu haine vechi. Postea mult si dormea foarte putin. Sfaturile sale erau foarte scurte, fiind convins de faptul ca acela care nu se foloseste de un cuvant scurt nu se poate folosi nici de unul mai lung. Inca din timpul vietii, sfantul s-a aratat facator de minuni, primind de la Dumnezeu mari daruri duhovnicesti.

Cuviosul Iosif a condus obstea din Optina vreme de douazeci de ani. Incepand cu anul 1905, cuviosul a trebuit sa indure crucea bolilor, pe care a purtat-o cu multa liniste si smerenie. El a trecut la cele vesnice in ziua de 9 mai 1911, fiind inmormantat in ziua de 12 mai. Precum marturisesc inchinatorii, mana cuviosului a ramas calda si dupa adormirea sa. Mai mult, la cateva zile dupa ingroparea sa, o tanara demonizata s-a vindecat langa mormantul sau.

"O, preaslaviti drepti ai lui Hristos, Cuviosilor Parinti si Stareti, Moise, Antonie, Isaachie, Ilarion, Anatolie; Iosif si al doilea Isaachie, Leon, Macarie, Ambrozie, Varsanufie, al doilea Anatolie, Nectarie si Nicon, ca sapte stalpi si sapte luminatori ati stralucit in Sihastria de la Optina! Auziti aceasta rugaciune a noastra si pogorati-ne de la Hristos dar de smerenie si pomenire a mortii, sa ne izbaveasca cu harul Sau de tot raul si sa ne invredniceasca de sfarsit crestinesc pe toti care ii cantam Lui: Aliluia!"

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache

Senior editor

 

Calendar Ortodox