altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfantul Partenie, episcopul Lampsacului

Sfantul Partenie, episcopul Lampsacului

Sfantul Partenie s-a nascut in Melitopole si a trait in secolul al IV lea. Fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole, este inzestrat de Dumnezeu cu darul de a alunga demonii si a vindeca pe om de orice boala. Este hirotonit preot de Preasfintitul Filip, episcopul Melitopoliei si episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului.

L-a intampinat in drum un om pe care-l lovise in obraz un taur cu cornul, incat i-a scos ochiul, pe care il tinea cu mana lui tremuranda. Sfantul, luandu-l cu mana l-a pus la locul lui si cu apa spalandu-l, in trei zile l-a tamaduit desavarsit.

Redam una din minunile sale: „A venit intr-una din zile la dansul un om, avand in sine un duh necurat - care de multa vreme locuia intr-insul. Dar apropiindu-se de omul lui Dumnezeu, adica de Partenie, i-a facut plecaciune, iar sfantul, cunoscand ca intr-insul este duhul necurat, nu i-a raspuns; diavolul, tulburandu-se in om, a zis sfantului: "Fiindca am dorit sa te vad, pentru aceea ti-am facut plecaciune, iar tu de ce nu mi-ai raspuns?" Sfantul Partenie i-a zis: "Iata, m-ai vazut". Diavolul a zis: "Te-am vazut si te-am cunoscut". Grait-a sfantul: "Daca m-ai vazut si m-ai cunoscut, atunci iesi de la zidirea lui Dumnezeu". Zis-a lui diavolul: "Rogu-ma tie, nu ma izgoni din lacasul meu, in care de atata timp locuiesc". Sfantul i-a zis lui: "Iti dau eu un loc unde sa mergi". Zis-a lui diavolul: "Mi se pare ca imi vei zice sa ma duc in porci". Grait-a lui sfantul: "Ba nu, iti voi da tie un om, in care intrand sa locuiesti, dar numai din acesta acum sa iesi". Diavolul, plecandu-se la niste cuvinte ca acestea, cerea sa-si castige fagaduinta de la dansul. Atunci Sfantul Partenie, deschizandu-si gura, a zis: "Iata, eu sunt omul, intra si locuieste in mine". Iar diavolul, ca de foc arzandu-se, i-a strigat: "Vai mie, in bun vas locuind eu, dupa atata timp ma izgonesti. Mare rau imi vei face de voi intra in tine. Cum voi putea sa intru in casa lui Dumnezeu?" Acestea zicandu-le diavolul, a iesit din om si s-a dus in locuri pustii si neumblate, iar omul acela a ramas sanatos, prin darul lui Hristos si lauda pe Dumnezeu”.

Troparul Sfantului Partenie al Lampsacului

Si partas obiceiurilor si urmator scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta, cuvantul adevarului drept invatand si cu credinta rabdand pana la sange, sfintite Mucenice Partenie, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Luca din Elada;
- Sfintilor 1.003 slujitori mucenici si a patru demnitari din Nicomidia;
- Sfantului Cuvios Aprion, episcopul Ciprului;
- Sfintilor sase mucenici din Frigia;
- Sfantului Cuvios Petru, care s-a nevoit in Monovata;
- Sfantului Teopempt.

Maine, 8 februarie, facem pomenirea Sfantului Mare Mucenic Teodor Stratilat.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor