altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfantul Grigorie Luminatorul

Sfantul Grigorie Luminatorul

Sfantul Grigorie Luminatorul (240-332), Apostolul Armeniei s-a nascut la Valarshapat, capitala provinciei Ararat in Armenia. Traditia armeana il prezinta ca descendent al unei familii nobile. Inca de prunc Grigorie a fost trimis in Cezareea Capadociei, unde a fost crescut in credinta crestina si botezat. Tot aici se casatoreste si are doi fii: pe Vhartanes si Aristages.

Istoricul Agathangel (secretar al imparatului armean Tiridates) ne informeaza ca Grigorie a revenit in Armenia pentru a-si increstina conationalii. Acesta va distruge templul si altarul zeilor pagani locali din Ashtishat, atragandu-si mania lui Tiridat, care il supune torturilor. In cele din urma, Grigorie izbuteste sa-l converteasca si pe rege, impreuna cu familia sa si intreg poporul. Leontiu de Cezareea il hirotoneste episcop, iar Petru de Sevaste il intronizeaza episcop al Armeniei.

Sfantul Grigorie Luminatorul i-a hirotonit episcopi pe cei doi fii ai sai. Aristages a fost succesorul tatalui sau la tronul patriarhal al Armeniei. Acesta a participat si la sinodul I ecumenic de la Niceea (325). Se pare ca Sfantul Grigorie ar fi facut o calatorie la Roma impreuna cu Tiridates.

Spre sfarsitul vietii, Sfantul Grigorie Luminatorul se retrage pentru a duce o viata solitara intr-o pestera din Manyea, in provincia Taran. Moare in salbaticie. Niste pastori ii gasesc trupul si, nestiind cine era, au ridicat deasupra lui o movila de pietre.

Sfantul Grigorie Luminatorul, primul episcop al Armeniei si increstinatorul poporului armean, a trecut la cele vesnice dupa 31 de ani de pastorire. O particica din moastele sale se afla la Biserica "Sfantul Gheorghe" - Vechi din Bucuresti. Paraclisul "Sfantul Ierarh Grigorie Luminatorul, Arhiepiscopul Armeniei", din Resedinta Patriarhala, isi sarbatoreste pe 30 septembrie, hramul principal.

Tot in aceasta zi facem pomenirea:

- Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si doua cuvioase mucenite femei si fecioare;

- Sfintilor celor saptezeci de mucenici, carora li s-au taiat capetele impreuna cu Sfanta Ripsimia;

- Sfantului Mucenic Stratonic;

- Sfantului Mucenic Mardonie;

Potrivit Sinaxarului Sfintilor de pretutindeni, Editura Cartea Ortodoxa, tot astazi facem pomenirea:
Sfinţii Mc. VICTOR şi URSUS din Elveţia (sec. III);
Sfântul Mc. ANTONIISI, soldat în Legiunea tebană (+288);
Sfinţii Sf. Mc. ARISTACHIE, IUSIC şi Sf. Ierarhi VERTANIE, NERSES şi ISAAC cel Mare, episcopi ai Armeniei celei Mari şi ucenicii Sf. Grigorie, luminătorul Armeniei (sec. IV);
Sfântul Mc. LEOPARD din Roma (Italia, +362);
Sfânta Cuv. PAULA Romana, întemeietoarea unei Mănăstiri în Palestina (+404);
Sfântul ENGHENEDL din Anglia (sec. VII);
Sfântul Cuv. LAUR (sau LERY) din Ţara Galilor, întemeietorul Mănăstirii Saint-Lery (Franţa, sec. VII);
Sfântul MIDAN (sau NIDAN) din Anglia (cca +610);
Sfântul Ier. HONORIUS (sau ONORAT), arhiepiscop de Canterbury (An¬glia, +653);
Sfinţii Cuv. Mc. TORTRED şi TANCRED împreună cu Sfânta Cuv. Muceniţă TOVA, toţi trei pustnici în Anglia (+870); '
Sfântul Ier. MIHAIL, primul mitropolit de Kiev (+992);
Sfântul Ier. ÂRSENIE, patriarhul Constantinopolului (+1273);
Sfântul Mc. MIHAIL, mare prinţ de Tver (Rusia, +1318);
Sfântul Cuv. GRIGORIE, egumen la Pelşma, în Vologda (Rusia, +1442);
Sfântul Sf. Nou Mc. PROCOPIE (Popov), preot (Rusia, +1918);
Sfinţii Sf. Noi Mucenici PETRU (Solovev) şi PETRU (Puşkinski), protoerei, VIACESLAV (Zankov), SIMEON şi VASILE, preoţi, SERAFIM diaconul,
ALEXIE (Serebrenikov) şi MATEI, mireni, ALEXANDRA şi APOLINARIA fecioare (Rusia, +1937);
Sfântul Sf. Nou Mc. LEONID (Prendkovici), protoereu (Rusia, +1938);
Sfântul Sf. Nou Mc. SERAFIM (Nicolae-Zagorovsky), ieromonah din Kharkov (+1943);
Sfinţii Mc. CAŞTUS şi DESIDERIE din Piacenza (Italia);
Sfântul Ier. MELETIE, arhiepiscop de Alexandria;
Sfântul Cuv. VICTURNIN, pustnic din Franţa;
Sfinţii Mc. VICTOR şi URSUS (Elveţia, sec. III);
Sfintele 2 (două) Muceniţe fecioare.

Maine, 1 octombrie, facem pomenirea Acoperamantului Maicii Domnului.

Sursa: CrestinOrtodox.ro
 

Calendar Ortodox

Vizualizări: 5

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor