Sambata, 3 iunie, facem pomenire pentru toti cei adormiti din neamul nostru. Aceasta sambata este cunoscuta si sub numele de Mosii de vara.
Sambata este ziua consacrata pomenirii mortilor, in afara celor in care randuiala tipiconala nu prevede acest lucru. Fiecare sambata este o imitare a Sambetei Mari, in care Mantuitorul Hristos S-a aflat "in mormant cu trupul, in iad cu sufletul, in rai cu talharul si pe scaun impreuna cu Tatal si cu Duhul". Asadar, Biserica a ales pentru pomenirea mortilor ziua de sambata, deoarece aceasta este ziua in care Hristos a salasluit in mormant si a propovaduit celor din iad.
Citeste mai multe informatii despre Mosii de vara
Sfantul Mucenic Luchilian
Sfantul Luchilian a trait in secolul al III-lea, in vremea imparatului Aurelian. Luchilian a fost preot al slujirii idolesti pana la batranete, cand s-a convertit la crestinism. Nevoind sa-si lepede credinta in Hristos, a fost batut cu salbaticie, incat era tot numai o rana. Aruncat in temnita in acest chip, a intalnit patru tineri: Ipatie, Pavel, Dionisie si Claudie, inchisi din acelasi motiv - nelepadarea de Hristos.
Aici i-a intarit pe tineri catre nevointa muceniceasca, ca sa nu se infricoseze de chinurile si moartea pe care urmau sa le primeasca. Astfel, impreuna se rugau lui Dumnezeu ziua si noaptea, si unul pe altul se intareau in Hristos.
Au fost aruncati in foc, dar au iesit nevatamati. In urma acestei minuni, tinerilor li s-au taiat capetele, iar Luchilian a fost rastignit, batandu-i-se piroane peste tot trupul. Trupurile lor au fost ingropate de o fecioara, Paula, care a fost pedepsita pentru aceasta fapta cu taierea capului.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfantului Kevin din Glendalough;
- Sfantului Cuvios Atanasie, facatorul de minuni;
- Sfintei Cuvioase Ieria;
- Sfintei Mucenite Paula;
- Sfantului Cuvios Papos;
- Sfintei Clotilda.
Maine, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius