Sfantul Iachint de Vicina este praznuit pe 28 octombrie. Propunerea de canonizare a Sfantului Iachint a fost inaintata Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, de Mitropolia Munteniei si Dobrogei, pe data de 19 iunie 2008. In sedinta Sfantului Sinod din 8 iulie 2008 s-a facut canonizarea sa, iar proclamarea solemna a sfinteniei sale a avut loc pe 26 octombrie 2008. Sfantul Iachint de Vicina este trecut in calendar cu cruce neagra, ca sfant cu polieleu.
Sfantul Iachint de Vicina a fost ultimul mitropolit al Vicinei si primul mitropolit al Tarii Romanesti. Inainte de Iachint, scaunul mitropolitan al cetatii fusese ocupat de personalitati de seama, al caror nume il cunoastem partial: Teodor (1285), Luca (1303), Macarie (1340-1343) si Kiril (mentionat in anii 1347-1348). Potrivit cercetatorilor, fosta Vicina este asezarea Isaccea, din judetul Tulcea. Scaunul mitropolitan de la Vicina a fost intemeiat inainte de secolul al XIII-lea, sub jurisdictie bizantina. Nu cunoastem data cand Sfantul Iachint paraseste scaunul mitropolitan de la Vicina. Insa, dupa mai multe scrisori ale domnitorului Nicolae Alexandru Basarab catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol, in mai 1359, Iachint al Vicinei este recunoscut ca mitropolit al Tarii Romanesti.
El a organizat viata bisericeasca din Tara Romaneasca - a zidit biserici, a hirotonit preoti, l-a adus pe Sfantul Nicodim de la Tismana sa organizeze viata din manastiri dupa modelul prezent in Muntele Athos si a purtat de grija si romanilor transilvaneni, carora le-a trimis misionari si persoane hirotonite.
Sfantul Ierarh Iachint a trecut la cele vesnice in anul 1372. A fost ingropat langa biserica mitropolitana de la Arges.
Troparul Sfantului Ierarh Iachint
Vrednic urmator al ierarhilor dobrogeni si intaiule intre mitropolitii Tarii Romanesti, Sfinte Ierarhe Iachint, te-ai aratat marturisitor al dreptei credinte, lucrator al virtutilor si rugator pentru sufletele noastre.
Tot astazi facem pomenirea:
- Sfantului Iov de la Poceaev
- Sfintilor Mucenici Terentie, sotia sa, Neonila, cu fiii lor: Nita, ...;
- Sfantului Cuvios Stefan Savaitul;
- Sfintilor Mucenici African, Terentie, Maxim, Pompie si alti treizeci si sase;
- Sfantului Ierarh Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei, si Melhion, dascalul si preotul Antiohiei;
- Sfantului Mucenic Chiriac; a Anei, mama Sfantului Chiriac;
- Sfintei Fevronia, fiica imparatului Heraclie;
- Sfantului Cuvios Atanasie, patriarhul Constantinopolului.
- Sfantului Cuvios Teofil cel Nebun pentru Hristos
Maine, facem pomenirea Sfintei Mare Mucenite Anastasia Romana.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Sfantul Iov de la Poceaev
Sfântul Iov de la Poceaev este prăznuit pe 28 august (descoperirea sfintelor moaște) și 28 octombrie (ziua adormirii).
Sfântul Iov, egumenul de la Poceaev s-a născut în jurul anului 1551 în părţile Pocuţiei, în Galicia, primind la botez numele de Ioan (Ivan).
A petrecut tot timpul în rugăciune, ascultare, meditare, citirea cărţilor sfinte şi mai mult de atât, în deplină smerenie. La vârsta de treizeci de ani s-a învrednicit de harul preoţiei.
În jurul anului 1580, la cererea Cneazului Constantin de Ostrog, Sfântul Iov a fost numit egumen al Mănăstirii Sfânta Cruce din apropierea orașului Dubne, unde vreme de peste douăzeci de ani a păstorit mănăstirea, în perioada în care ortodoxia se confrunta cu persecuții din partea catolicilor și a greco-catolicilor.
Aici s-a îngrijit prima oară de restabilirea vieţii de obşte din mănăstirea pe care o conducea, precum şi de tipărirea cărţilor sfinte. Faima de care se bucura în rândul mirenilor, l-a întristat pe egumenul Iov, care decide ca după douăzeci de ani de conducere a mănăstirii din Dubne să se izoleze în munţii Poceaevului, la mănăstirea Lavra Poceaev.
Astfel, la începutul secolului al XVII-lea, Sfântul Iov s-a retras pe un deal de lângă Poceaev și s-a așezat într-o peșteră, nu departe de vechea Mănăstire a Adormirii Maicii Domnului, vestită pentru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev (prăznuită vineri în Săptămâna Luminată, pe 23 iulie și pe 8 septembrie). Pustnicul sfânt a fost îndrăgit imediat de monahii din mănăstire și astfel, monahul Iov a fost ales egumenul lor. Aici, egumenul Iov ridică o biserică din piatră în locul celei de lemn existentă, s-a îngrijit de dobândirea de cele necesare traiului monahal, neuitând însă nici de viaţa duhovnicească, fiind un egumen bun și blând cu frații.
Sfântul Iov a fost un înflăcărat apărător al credinței ortodoxe împotriva persecuțiilor catolicilor. În urma „Unirii de la Brest”, creștinilor ortodocși le-au fost încălcate drepturile, fiind prigoniți, încercându-se prin forță convertirea lor la catolicism. Mulți ierarhi ortodocși au devenit apostați, dar Sfântul Iov și alti apărători ai ortodoxiei, au copiat și distribuit cărți ortodoxe pentru întărirea creștinilor. Cneazul de Ostrog a fost cel responsabil cu tipărirea primei ediții a Bibliei ortodoxe (1581).
Sfântul Iov a participat la Sinodul de la Kiev, în 1628, având un rol activ în apărarea ortodoxiei și a poporului rus împotriva uniaților.
Uneori, sfântul stătea complet retras în peșteră timp de trei zile sau chiar o săptămână întreagă. Rugăciunea lui Iisus a curs neîncetat în inima sa blândă. Conform mărturiei lui Dositei, ucenicul și biograful vieții cuviosului, Sfântul Iov era luminat de o lumină cerească în timp ce se ruga.
Pe 28 octombrie 1651, cu credința învierii, Sfântul Iov adoarme în Domnul, cunoscându-și adormirea cu o săptămână înainte. Sfântul Iov a trăit peste 100 de ani pe pământ și a condus Mănăstirea Poceaev mai mult de cincizeci de ani.
Descoperirea moaștelor Sfântului Iov a avut loc pe 28 august 1659. A doua descoperirea a moaștelor s-a întâmplat pe 28 august 1833.
Sursa: doxologia.ro
Sfintii Mucenici Terentie si Neonila sotia sa si cei cei sapte Fii; Sfantul Firmilian Episcopul
Sfintii Mucenici Terentie si Neonila sotia sa si cei cei Sapte Fii
Fericitul Terentie, fiind crestin dreptcredincios, s-a casatorit prin nunta legiuita cu Neonila, care era de aceeasi credinta cu el, si au avut sapte fii: Sarvil, Fota, Teodul, Vila, Ierax, Nitul si Eunichie, pe care i-au crescut in dreapta credinta. Apoi au fost prinsi toti de catre pagani, adica si parintii si copiii, si au fost dusi inaintea judecatii celei faradelege, unde L-au marturisit pe Hristos, iar pe idoli i-au hulit. Pentru acest lucru au fost chinuiti fara de masura si apoi spanzurati. in timpul chinurilor, ranile le erau stropite cu otet si arse cu foc, iar sfintii se rugau in liniste unul pentru altul si se mangaiau.
Dumnezeu nu a trecut cu vederea rugaciunile lor, ci i-a trimis pe sfintii sai ingeri care i-au dezlegat din legaturi si au tamaduit ranile lor.
Apoi paganii, vazandu-i pe sfinti dezlegati si tamaduiti de rani, s-au spaimantat si i-au dat spre mancare fiarelor, dar nici un rau n-au patimit, pentru ca fiarele si-au schimbat cruzimea in blandete de oaie, cu porunca lui Dumnezeu. Apoi au fost aruncati intr-o caldare cu smoala fierbinte, dar indata focul s-a stins si smoala s-a racit. Vazand paganii ca nu se ating de dansii chinurile, le-au taiat capetele cu sabia si astfel si-au aflat sfarsitul.
Sfantul Teofil cel nebun pentru Hristos
Sfantul Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos este praznuit pe 28 octombrie.
Sfantul Cuvios Teofil cel "nebun pentru Hristos" s-a nascut in luna octombrie a anului 1788 si a trecut la cele vesnice in data de 28 octombrie 1853, la varsta de 65 de ani. Acesta este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti "nebuni pentru Hristos", alaturi de Sfantul Cuvios Andrei.
Nebunul pentru Hristos nu e nebun cu adevarat, aceasta fiind marea deosebire. El este deplin sanatos la minte; el numai "fatareste" nebunia; el alege sa para nebun; el face totul pentru ca toti ceilalti sa-l socoteasca cu adevarat nebun, ramanand insa stapan pe gesturile si vorbele sale, folosite intotdeauna cu un anume rost.
Sfantul Teofil cel nebun pentru Hristos
Sfantul Cuvios Teofil s-a nascut in luna octombrie a anului 1788, in localitatea Mahnovo, aflata in apropiere de Kiev. Parintii sai, preotul Andrei Gorenkovski si prezbitera Eufrosina, au primit de la Dumnezeu doi baieti gemeni. Primul a fost numit Toma, iar cel de-al doilea a fost numit Calinic.
Inca de la inceput, Toma nu a supt lapte de la sanul mamei sale, lasandu-l pe tot celuilalt frate. Singura hrana pe care o primea Toma era zeama de la niste legume fierte. Datorita acestui fapt, precum si a unor superstitii aruncate de unele vecine, Eufrosina a inceput sa creada ca pruncul nu este in regula. Astfel, avand mintea intunecata de un diavol, femeia a hotarat sa scape de pruncul Toma.
Chemand la sine pe o slujnica, Eufrosina i-a spus sa ia copilul si sa il arunce in apa raului din apropiere. A doua zi, slujnica l-a luat pe Toma, l-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si l-a aruncat in apa raului. Din mila lui Dumnezeu, apele nu l-au inghitit, ci l-au dus pana pe celalalt mal, unde l-au aruncat afara. Luandu-l iarasi si aruncandu-l in apa, s-a intamplat intocmai. Vazand pentru a doua oara minunea, slujnica s-a pocait si, plangand, l-a intors pe acesta mamei lui, povestindu-i cele intamplate.
Necrezand cuvintele slujnicei, Eufrosina a certat-o aspru, dupa care l-a luat pe prunc si a mers la o moara de apa din apropiere, unde l-a aruncat in valuri. Morarul, fiind aproape de locul cu pricina si auzind plansetele copilului, l-a scos pe acesta din apa. Recunoscand pruncul, morarul l-a dus tatalui sau, care l-a incredintat, mai apoi, unei doici batrane si credincioase.
Cand tatal pruncului si-a simtit sfarsitul aproape, acesta l-a incredintat pe prunc morarului care il salvase de la inec. Dupa o vreme, un om instarit, dintr-un sat vecin, a cerut morarului pruncul, spre a-l creste. Pana sa implineasca trei ani, pruncul a ramas iarasi singur, omul instarit trecand la cele vesnice. Vaduva acestuia l-a luat pe prunc si l-a incredintat preotului din sat, care l-a luat in grija, alaturi de ceilalti copii ai sai, pana la varsta de sapte ani.
Pe cand avea abia sapte ani, preotul care se ingrijea de el a murit, iar Toma a ramas iarasi singur. Un satean credincios l-a luat luat pe prunc si l-a dus mamei sale (Eufrosina), spre a-l primi inapoi. Refuzand sa-l primeasca, sateanul l-a dus pe Toma in Manastirea Bratski, din Kiev, unde se nevoia un unchi al copilului. In aceasta manastire, Toma a invatat sa scrie si sa citeasca, indragind rugaciunea si slujbele.
Intre timp, mama lui Toma a inceput sa patimeasca de o boala grea, suferind din ce in ce mai mult pentru fapta cea nelegiuta de a-si prigoni copilul. Cu putin timp mai inainte de a muri, aceasta s-a invrednicit de a-l vedea pe Toma, care nu i-a reprosat nici un cuvant.
Nu dupa multa vreme, vrednicul Toma a ramas si fara unchiul sau cel bun. In anul 1810, nemaiputand continua studiile, s-a angajat ca dascal, la biserica din satul Cighirin. Deoarece nu avea un glas puternic, preotul l-a numit paraclisier, in targusorul Obuhov.
In anul 1812, tanarul Toma a intrat in Manastirea Bratski, unde a primit urmatoarele ascultari: brutar, bucatar, ajutor de felcer, paraclisier si clopotar. In ziua de 11 decembrie 1821, el a fost tuns in monahism, cu numele de Teodorit. Dupa aceasta, el a fost randuit responsabil cu vesmintele bisericii. In ziua de 30 septembrie 1822, monahul Teodorit a fost hirotonit ierodiacon, iar mai apoi, in ziua de 6 februarie 1827, a fost hirotonit ieromonah si randuit iconom.
Dorind insa a se indeletnici si mai mult cu rugaciunea, sfantul a cerut binecuvantare pentru a se retrage in pustnicie, in pesterile sapate de Cuviosul Teodosie, in satul Lesniki. Neprimind binecuvantarea dorita, cuviosul a inceput a se nevoi din ce in ce mai aspru, sub chipul "nebuniei pentru Hristos".
In ziua de 9 decembrie 1834, el a fost randuit schimnic, sub numele de Teofil. Din aceasta zi, sfantul s-a retras intr-o livada izolata, langa satul Glubocita, unde s-a nevoit multi ani. Datorita varstei inaintate, in ziua de 1 decembrie 1844, ieroschimonahul Teofil a cerut sa fie inchinoviat in Lavra Pecerska. Insa, arhiepiscopul Filaret l-a mutat in pustia Goloseev, aflata tot in apropiere de Kiev.
In anul 1848, fiind ocarat pentru comportamentul sau "ciudat", cuviosul a fost alungat din pustia Goloseev, retragandu-se intr-o livada din apropiere de Kitaev. In ziua de 23 aprilie 1853, cuviosul s-a intors insa in pustia Goloseev. La indemnul mitropolitului, in ziua de 15 iulie 1853, Sfantul Teofil s-a intors in lavra de la Kitaev.
Sfantul Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos a trecut la cele vesnice in ziua de 28 octombrie 1853, la varsta de 65 de ani. Dupa adormirea sa, sfantul a fost inmormantat in sicriul pe care l-a pastrat in chilia sa toata viata.
"O, preamarite ales al lui Hristos si facator de minuni, parinte al nostru, Teofil! Primeste aceasta putina rugaciune a noastra, adusa tie spre lauda, de noi, nevrednicii si pacatosii, dar care, cu nemarginita dragoste, te cinstim pe tine. Roaga-L pe Domnul Dumnezeu sa ne izbaveasca de toate primejdiile, napastele si necazurile, iar mai vartos de caderile in pacat, de moartea cea napraznica si de muncile cele vesnice. Nu ne lasa pe noi sa murim fara pocainta. Fii noua povatuitor spre Imparatia Cerului, ca acolo, impreuna cu tine, sa cantam pururea lui Dumnezeu: Aliluia!"
Teodor Danalache
Troparul Sfantului Teofil cel Nebun pentru Hristos
Din tinerete iubindu-L pe Mirele Hristos si numai Lui tu cu ravna dorind ai slujit. In pustia Kitaev te-ai salasluit si cu neincetate rugaciuni te-ai facut urmator sfintilor de la Pecerska. Pentru aceasta, Parinte Sfinte Teofil, roaga pe milostivul Dumnezeu sa ne daruiasca noua pace si mare mila.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius