altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfantul Fanurie

Sfantul Fanurie

Sfantul Fanurie s-a nascut in insula Rodos din Grecia, insa nu se cunoaste data nasterii sale. Sfantul Fanurie a avut doisprezece frati, iar el a fost cel mai mare. Dupa moartea tatalui sau, mama sa ajunge sa cante si sa joace prin diverse locuri. Cand Fanurie descopera acest lucru, decide sa fuga in pustiu. Primeste botezul si revine dupa un timp in orasul sau natal. Afla ca mama sa a murit in momentul in care a fost descoperita de el intr-un local si ca fratii sai s-au raspandit prin lume.

Revine in pustie si duce o viata aspra, manca o data la trei zile. Prin rugaciune a adus tamaduire surzilor, orbilor, botezandu-i si invatandu-i dreapta credinta. Cu toate ca savarsise atatea minuni, este nevoit sa parasesca cetatea, din cauza rautatii oamenilor. Acestia spuneau ca minunile savarsite de el nu sunt facute cu ajutorul lui Dumnezeu, ci al demonilor. Se pare ca ajunge in Egipt, unde o readuce la viata pe fiica regelui. In urma acesti minuni, imparatul si slujitorii sai au primit botezul

Dupa o vreme, vrajitorii din Egipt s-au ridicat impotriva lui Fanurie si astfel, sfantul a fost supus la multe chinuri: i s-au taiat mainile si degetele de la picioare, urechile, i s-au smuls dintii, a fost batut cu pietre, ca in cele din urma sa i se taie capul.

Moastele Sfantului Fanurie au fost descoperite de cativa pastori, in jurul anului 1500, intr-o pestera. Alaturi de moastele sale, au gasit si o piele de animal pe care era scrisa viata Sfantului Fanurie.

Tot astazi, Biserica face pomenirea:
Sfantul Cuvios Pimen;
- Sfintei Mucenite Eutalia;
- Sfantului Cuvios Liberiu;
- Sfantului Cuvios Osie;
- A botezului famenului etiopian, savarsit de Sfantul Filip;
- Sfintei Antuza cea Noua.

Maine, facem pomenirea Sfantului Cuvios Moise Etiopianul.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Calendar Ortodox

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

 

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor