Postul Sfintelor Pasti incepe anul acesta pe 15 martie. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.
Citeste mai multe informatii despre Postul Sfintelor Pasti
Canonul Sfantului Andrei Criteanul
In primele patru zile ale Postului Mare, in cadrul slujbei Pavecernitei Mari, se citeste pe fragmente Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul. In miercurea din saptamana a V-a a Postului Mare, se reciteste pentru a doua oara in perioada postului Canonul Sfantului Andrei Criteanul. Spre deosebire de prima lectura din Postul Mare cand acest canon este impartit in patru stari citite la slujbele Pavecernitei din ziua de luni, marti, miercuri si joi din prima saptamana, in miercurea saptamanii a V-a canonul se citeste integral.
Citeste mai multe informatii despre Canonul Sfantului Andrei Criteanul
Sfantul Mucenic Agapie si cei sapte mucenici au patimit in vremea imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Mucenic Agapie era originar din Gaza, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripole (Fenicia), Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu si cei doi Alexandru, din Egipt. Dintre acesti mucenici numai Agapie primise botezul prin afundare in apa. Ceilalti au primit botezul sangelui. Uimiti de taria si linistea cu care crestinii primeau chinurile pentru credinta lor, inimile lor s-au inflacarat de ravna pentru Hristos si astfel, si-au legat singuri mainile si s-au infatisat inaintea ighemonului Urban, spunandu-i: "Si noi suntem crestini."
Acestor tineri li s-a alaturat atunci si Agapie, un cetatean de vaza al cetatii, care suferise si pana atunci mult pentru Hristos. Cu totii au fost ucisi prin decapitare in anul 303.
Tropar
Mucenicii Tai, Doamne, intru nevointele lor, cununile nestricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avand puterea Ta pe chinuitori au invins; zdrobit-au si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lor mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfantului Apostol Aristobul, episcopul Britaniei;
- Sfantului Mucenic Nicandru din Egipt;
- Sfantului Mucenic Manuil Criteanul.
Maine, 16 martie, facem pomenirea Sfantului Alexie.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius