altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfantul Mucenic Trifon

Sfantul Mucenic Trifon

Sfantul Trifon s-a nascut in satul Lampsac, din provincia Frigia, la sfarsitul secolului al III-lea, regiune care astazi apartine Turciei. Este cinstit pe 1 februarie. Dumnezeu i-a daruit din copilarie darul vindecarii bolnavilor si putere asupra demonilor. Pe cand avea 17 ani, a scos de sub stapanirea diavolului pe fiica imparatului roman Gordian. Dupa sase zile de post si rugaciune, Sfantul Trifon le-a descoperit paganilor existenta diavolului. La porunca sa, diavolul s-a aratat tuturor, in chip de caine negru, avand ochii ca de foc. Prin aceasta minune a atras pe multi pagani la crestinism.

Mai tarziu, in vremea imparatului Deciu, persecutorul crestinilor, Trifon a fost prins si supus la multe chinuri: a fost lovit cu batele, a fost ars, i s-au batut cuie in talpi si dus descult prin oras, pe vreme de iarna. Toate acestea sfantul le-a indurat cu rabdare. Pentru ca nu va sluji zeilor, a fost condamnat la taierea capului cu sabia. S-a rugat lui Dumnezeu sa moara inainte de a fi supus la pedeapsa data de imparat. Astfel, cand soldatii au ridicat sabia sa-i taie capul, sfantul si-a si dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.

Crestinii au luat trupul Sfantului Trifon, cu intentia de a-l ingropa in Niceea. Insa, sfantul li se va descoperi si le va cere sa-l duca trupul in satul natal, Lampsac. Mai tarziu, moastele Sfantului Trifon au fost mutate la Constantinopol si apoi la Roma.

Sfantul Trifon este cunoscut in credinta populara ca cel ce pazeste livezile de omizi si lacuste, iar pe oameni, de nebunie. In vechime, viticultorii si pomicultorii tineau post in aceasta zi si chemau preotul sa le stropeasca cu agheazma livezile si via, ca aceastea sa fie ferite de nerodire si de seceta sau grindina. A fost luat drept ocrotitor al livezilor si gradinilor, pentru ca prin rugaciunile sale a reusit sa salveze localitatea natala de la infometare, prin oprirea unei invazii de lacuste.

Sunt multe zone din tara, unde preotii sunt chemati sa binecuvinteze viile, livezile si gradinile. Ele sunt stropite cu apa sfintita, cunoscuta si sub denumirea de "Agheasma Sfantului Trifon". Aceasta zi inchinata Sfantului Trifon este pentru multi credinciosi o zi nelucratoare si de rugaciune catre sfantul Trifon pentru a le pazi gardinile si livezile de stricaciuni. 

In Bucuresti, la biserica Caramidarii de Jos, este prezent un fragment din moastele Sfantului Mucenic Trifon.

Rugaciune catre Sfantul Mucenic Trifon
O, Sfinte Mucenice Trifon, grabnic ajutatorule al tuturor celor ce la tine alearga si se roaga inaintea sfintei tale icoane, degrab ascultatorule si mijlocitorule! Auzi-ne si acum in tot ceasul rugaciunea noastra, a nevrednicilor robilor tai, care cinstim sfanta pomenirea ta: ca tu, bineplacutule al lui Hristos, insuti ai fagaduit mai inainte de iesirea ta din viata aceasta stricacioasa ca te vei ruga Domnului pentru noi si ai cerut de la Dansul darul acesta: daca cineva, in oricare nevoie si intristare a sa, va prinde a chema sfant numele tau, acela izbavit va fi de toata navalirea celui rau.

Si precum oarecand pe fiica imparatului de la Roma, care de diavol se chinuia, o ai vindecat, asijderea si pe noi pazeste-ne de cursele lui cumplite in toate zilele vietii noastre si mai vartos in ziua cea infricosata a suflarii noastre celei de pe urma mijloceste pentru noi, cand intunecatele chipuri ale viclenilor diavoli ne vor impresura si vor incepe sa ne infricoseze.

Fii noua atunci ajutator si grabnic izgonitor al viclenilor diavoli si la Imparatia Cerurilor calauzitor, unde acum stai cu ceata sfintilor inaintea Scaunului lui Dumnezeu; roaga pe Domnul sa ne invredniceasca si pe noi a fi partasi ai veseliei si bucuriei celei de-a pururea fiitoare, ca dimpreuna cu tine sa ne invrednicim a slavi pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Mangaietorul, in veci. Amin.

Trifon, sfantul care alunga insectele

Tot astazi, serbam Inaintepraznuirea Intampinarii Domnului si facem pomenirea:
- Sfintei Brigita, ocrotitoarea Irlandei;
- Cuviosului Petru din Galatia;
- Sfantului Cuvios Vendimian;
- Sfantului Mucenic Carion;
- Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului;
- Sfantului Cuvios Timotei;
- Sfantului Mucenic Tion, impreuna cu doi prunci;
- Sfintei Mucenite Perpetua si a celor impreuna cu dansa: Satar, Revcat, Satornil, Secund si Felicitas;
- Sfantului Mucenic Anastasie Naupliotul.

Molitfele Sfantului Trifon
Rugaciunea Sfantului Trifon

Maine, 2 februarie, serbam Intampinarea Domnului.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Calendar Ortodox

Sfanta Brigita, ocrotitoarea Irlandei

Sfanta Brigita, ocrotitoarea Irlandei

Sfanta Brigita este praznuita de Biserica Ortodoxa pe 1 februarie numarandu-se, alaturi de Sfantul Patrick si Sfantul Columban, in randul sfintilor ocrotitori ai Irlandei. Sfanta Brigita a intemeiat primul asezamant monahal de maici de pe teritoriul Irlandei de astazi. Cartea lui Armaugh, o veche cronica irlandeza, ii numeste pe sfintii Patrick si Brigita "stalpii irlandezilor” si spune ca, prin amandoi, "Hristos a savarsit numeroase minuni”.

Informatiile istorice despre viata Sfintei Brigita sunt putine, in Apus luand nastere o serie de legende raspandite pe seama ei. Cele mai preotioase marturii in acest sens apartin monahului Cogitosus din Kildare care, in 655 a scris Viata Sfintei Brigita.

Din aceasta scriere aflam ca Sfanta Brigita s-a nascut in jurul anului 450 in Faughart, in apropiere de Kildare, in sanul unei familii nobiliare. Exista insa si opinia potrivit careia ar fi provenit din relatia unui nobil cu o sclava.

Nu se cunoaste cu certitudine daca ea s-a nascut in credinta crestina sau daca s-a convertit in 468, dupa cum se afirma adesea. Cert este ca a fost influentata de activitatea misionara a Sfantului Patrick. S-a transmis informatia ca Brigita a fost botezata chiar de catre Sfantul Patrick, "apostolul" Irlandei.

Sfanta Brigita, ocrotitoarea Irlandei

Inca din copilarie era cunoscuta pentru dragostea pe care o purta celor nevoiasi si celor aflati in suferinta. Adesea le oferea acestora din hrana si imbracamintea ei sau chiar din lucrurile tatalui ei.

Brigita s-a retras in jurul varstei de 14 ani in apropiere de localitatea Kildare si si-a construit o chilie la cateva mile departare de Dublin pe un teren ce i-a fost oferit de catre Regele de Leinster. Deoarece in apropierea chiliei exista un stejar aceasta a primit numele de "Killdira", sau "chilia de langa stejar". Sfanta Brigita a fost tunsa in monahism de catre Sfantului Mael de Ardagh. Mai tarziu i s-au adaugat cateva fecioare care doreau sa traiasca in curatie, astfel luand fiinta prima manastire de maici de pe teritoriul Irlandei.

Tot din "Viata Sfintei Brigita” aflam ca aceasta a primit de la Dumenzeu darul facerii de minuni, vindecand demonizati, redand orbilor vederea. Intr-o zi Sfanta Brigita se afla langa o maica oarba cu numele Dara. De la rasarit pana la apusul soarelui au vorbit despre bucuriile Imparatiei Cerurilor si despre dragostea lui Hristos, pierzand masura timpului. Pe cand Sfanta Brigita se minuna de frumusetea pamantului si cerului in lumina soarelui care apunea, a fost cuprinsa de intristare stiind ca maica Dara nu se poate bucura de aceasta priveliste. S-a rugat si a facut apoi semnul crucii in dreptul ochilor maicii aceasta recapatandu-si vederea. Insa dupa ce a privit frumusetea creatiei maica i-a cerut din nou Sfintei Brigita sa-i inchida ochii deoarece atunci cand ochii vad lumea, sufletul "Il vede mai putin" pe Dumnezeu. Sfanta Brigita s-a rugat din nou, iar maica Dara a redevenit oarba.

Sfanta Brigita a trecut la cele vesnice la data de 1 februarie a anului 524. A fost inmormantata la Kildare, insa moastele sale au fost mutate din normandia la Downpatrick, in timpul invaziilor vichinge (sec. IX), pentru a fi in siguranta si asezate alaturi de moastele Sfintilor Patrick si Columban.

Imediat dupa moartea sa, cinstirea sfintei s-a raspandit in Anglia, Scotia si Wales, in multe localitati din spatiul german, chiar in Tarile Scandinave, dar si in Franta, Italia si chiar pana in Portugalia. 

Mai tarziu, in secolul al XIII-lea, capul Sfintei Brigita a fost adus in Portugalia de care cavalerii irlandezi in drumul lor spre Tara Sfanta. Cavalerii au lasat sfintele moaste in biserica din Lumiar, la cativa kilometri de Lisabona. Particele din sfintele sale moaste au fost inapoiate in Irlanda in 1929 si asezate intr-o noua biserica a Sfintei Brigita din Dublin.

Manastirea infiintata de Sfanta Brigita in Kildare a existat pana in anul 1540, cand a fost desfiintata de catre regele Henric al VIII-lea (1491-1547).

Radu Alexandru

Vizualizări: 89

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor