Calendar Ortodox - 14 septembrie 2019

[altmariustotal ortodox]

Inaltarea Sfintei Cruci

Inaltarea Sfintei Cruci este praznuita pe 14 septembrie. Este cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii lemnului sfant.

In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

- Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;

- Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Sfanta Cruce a fost aflata din porunca Sfintei imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Datorita acesteia s-au gasit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si care sunt crucile talharilor rastigniti odata cu El, patriarhul Macarie le-a spus sa atinga pe rand crucile de o femeie moarta. Femeia a inviat in momentul in care a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost rastignit Hristos.

Dupa aceasta minune, Patriarhul a poruncit inaltarea Sfintei Cruci la un loc inalt, de unde sa o poata vedea tot poporul.

Cand imparatul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului in Persia. Sfanta Cruce a ramas aici timp de paisprezece ani, pana cand Hosroe a fost invins de imparatul Heraclie, care a dus sfanta cruce in Ierusalim.

Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.

Citeste mai multe informatii despre Inaltarea Sfintei Cruci

Tot astazi, facem pomenirea:
- Adormirii in Domnul a Sfantului Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Con...;
- Imparatesei Plachila;
- Sfintilor Parinti care au participat la Sinodul al VI-lea Ecumenic;
- Sfantului Mucenic Papa;
- Sfantului Mucenic Teoclit;
- Sfantului Valerian, prie 407, in localitatea Comana, din Pont, pe cand se afla in exil. Deoarece in ziua de 14 septembrie se praznuieste Inaltarea Sfintei Cruci, cinstirea sfantului a fost mutata in ziua de 13 noiembrie, precum gasim in calendarul crestin ortodox.
- Sfantului Cuvios Mucenic Macarie de la Manastirea Dionisiu (Muntele Athos).
- Sultanei Mara, printesa Serbiei.

Maine, facem pomenirea Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Calendar Ortodox

Sfantul Ioan Gura de Aur

Mareste imaginea.

Sfantul Ioan Gura de Aur - Hrisostom - s-a nascut candva intre anii 344-354, in Antiohia, si a trecut la cele vesnice in ziua de 14 septembrie 407, in localitatea Comana, din Pont, pe cand se afla in exil. Deoarece in ziua de 14 septembrie se praznuieste Inaltarea Sfintei Cruci, cinstirea sfantului a fost mutata in ziua de 13 noiembrie, precum gasim in calendarul crestin ortodox.

Sfantul Ioan Gura de Aur, tanarul nevoitor

Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut in Antiohia, candva intre anii 344-354. Parintii sai se numeau Secund si Antuza. Tatal sau, un militar cu o functie deosebita, a murit la putin timp dupa nasterea copilului, drept pentru care, ramasa vaduva, la numai 20 de ani, Antuza si-a inchinat viata cresterii copilului in dreapta credinta.

La varsta potrivita, tanarul Ioan a studiat filosofia, cu profesorul Andragatiu, si retorica, cu renumitul profesor sofist Libaniu. Cand sfantul a implinit varsta de 18 ani, episcopul Bisericii din Antiohia, anume Sfantul Meletie, fiind atras de calitatile intelectuale ale lui Ioan, precum si de viata lui curata, l-a luat pe acesta in purtarea sa de grija, tot el fiind cel care l-a botezat. In timpul petrecut langa episcop, Sfantul Ioan a studiat teologia, sub indrumarea lui Diodor din Tars.

Nu dupa multa vreme, sfantul s-a aprins de dragoste pentru viata cea pustniceasca, caracterizata de asceza si rugaciune staruitoare. Astfel, dupa un timp petrecut in casa parinteasca, el s-a retras intr-un munte din apropierea orasului, unde, vreme de doi ani, s-a indeletnicit cu postul aspru si cu rugaciunea cea de toata vremea. Imbolnavindu-se, sfantul s-a intors in casa parinteasca, unde mama sa locuia singura.

Sfantul Ioan Gura de Aur, slujitorul lui Dumnezeu

In anul 1381, fiind inca prezent in oras, episcopul Meletie l-a hirotonit diacon. In aceasta perioada, Sfantul Ioan Gura de Aur a scris cateva tratate duhovnicesti, privind viata monahala, fecioria crestina si preotia.

In anul 386, impotriva vointei sale, Sfantul Ioan Hrisostom a fost hirotonit preot, de catre episcopul Flavian, urmasul Sfantului Meletie, si a fost randuit predicator al bisericii mari din Antiohia, zidita de Sfantul imparat Constantin cel Mare. Intre anii 386-397, sfantul a alcatuit numeroase omilii, dintre care multe inca se mai pastreaza.

In anul 397, dupa moartea patriarhului Nectarie, sfantul a fost numit patriarh al Constantinopolului, impotriva vointei sale. Sfantul Ioan a fost adus in capitala imperiala de catre imparatul Arcadiu, care a poruncit episcopului Teofil al Antiohiei sa il hirotoneasca episcop, in ziua de 26 februarie 398.

De indata, sfantul a inceput sa reformeze preotimea din cetate, care se afla intr-o mare stare de coruptie. El a suprimat luxul din resedinta episcopala, introducand traiul specific monahilor, iar bogatiile le-a folosit pentru ingrijirea saracilor si a spitalelor. De asemenea, sfantul a randuit o serie de norme disciplinare, privind mai ales darurile primite de clerici, locuirea monahiilor si a diaconitelor in casele clericilor si modul de vietuire al vaduvelor.

Sfantul Ioan Gura de Aur, patimirea si adormirea

Dupa cum era de asteptat, criticile sale, indreptate impotriva coruptiei si a patimilor, i-au adus acestuia multi dusmani, printre care si membri de seama ai curtii imperiale si ai Bisericii. In tot acest timp, Sfantul Ioan a predicat, a scris si s-a ocupat de misionarism, organizand misiuni pana la gotii de langa Marea Neagra si Dunare. In anul 401, sfantul convoaca un sinod, in Efes, pentru a lamuri situatia unor dioceze din Tracia si Asia mica.

Teofil, arhiepisopul Alexandriei, a devenit cel mai mare dusman al Sfantului Ioan, dupa ce sfantul i-a primit in Constantinopol pe "Fratii Lungi", fara a intra insa in comuniune cu ei, dupa ce au fost acuzati de origenism. In dorinta de a clarifica situatia celor acuzati, imparatul l-a chemat in Constantinopol pe arhiepiscopul din Alexandria. Acesta a raspuns chemarii abia in iunie 403, cand a s-a oprit in afara oraşului, ignorand invitaţiile Sfantului Ioan. Dupa ce sfantul a refuzat sa prezideze sinodul, imparatul l-a randuit presedinte pe Teofil, care accepta propunerea si intoarce sinodul impotriva Sfantului Ioan, prin intocmirea a 12 capete de acuzare.

Sinodul intrunit la Stejar, intr-o suburbie a Calcedonului, la care au luat parte mai multi acuzatori si episcopi adversari ai Sfantului Ioan, a hotarat depunerea din treapta a acestuia. Dupa sinod, Teofil a intrat in Constantinopol, in fruntea unui grup de susţinatori inarmaţi, incercand sa aşeze pe tron un nou arhiepiscop. Imparatul a semnat hotararea sinodului si l-a exilat pe Sfant Ioan in Bitinia, insa, dupa putina vreme, inspaimantat de miscarile populatiei si de un cutremur puternic, acesta l-a cheamat inapoi si l-a repus in scaun.

In urma ridicarii unei statui din argint a imparatesei Eudoxia, in apropiere de biserica, sfantul o critica din nou pe aceasta. Mai apoi, de ziua Sfantului Ioan Botezatorul, sfantul si-a inceput predica, zicand: "Din nou Irodiada se agita; din nou se tulbura; din nou danseaza si cere din nou capul Sfantului Ioan pe tava." Interpretand ca pe sine aceste cuvinte, imparateasa i-a cerut imparatului exilarea sfantului, pe motiv ca, la intoarcerea din exil, nu a fost repus oficial in scaun.

Cand i s-a interzis sa mai slujeasca, sfantul nu s-a supus, iar dupa ce i s-a interzis sa mai foloseasca vreo biserica din capitala, acesta s-a adunat cu crestinii intr-o renumita baie publica, unde a savarsit priveghere si unde i-a botezat pe catehumeni. Astfel, in anul 404, in cea de-a treia zi dupa Inviere, sfantul a fost arestat, iar mai apoi, dupa Rusalii, in ziua de 20 iunie, a fost trimis in exil, in Armenia Mica.

Sustinatorii sfantului au fost indepartati din scaune, li s-au confiscat averile si au fost trimisi in exil, in timp ce doi dintre adversarii acestuia au fost numit in scaunul episcopal, succesiv.

In acel exil, sfantul a avut mult de patimit, trupul sau fiind rapus de boli si de neputinte. Fiind cautat de tot mai multi oameni si putand intretine o corespondenta cu cei din capitala, Sfantul Ioan Gura de Aur a fost trimis intr-un loc si mai aspru, pe malul rasaritean al Marii Negre, insa trece la cele vesnice pe drum, in localitatea Comana, in Pont, in ziua de 14 septembrie 407, zicand: "Slava lui Dumnezeu pentru toate!" Moastele Sfantului Ioan Gura de Aur au fost aduse in Constantinopol abia in anul 438, fiind asezate in Biserica Sfintii Apostoli.

Sfantul Ioan Gura de Aur, predicator si scriitor

Nici unul dintre Parintii greci ai Bisericii nu a lasat o opera atat de vasta, cuprinzand omilii, tratate si scrisori, precum a lasat Sfantul Ioan Hrisostom. Opera sa cuprinde 18 volume, in Editia Migne, si este raspandita in aproximativ doua mii de manuscrise. Precum se subintelege, din intreaga sa opera, tragedia vietii sale este consecinta sinceritatii sale, a dorintei de a imbunatati viata credinciosilor si a celor care slujeau Biserica.

Partea cea mai consistenta a operei sale o constituie omiliile, care, dupa continutul lor, se impart in: omilii exegetie, omilii dogmatice si polemice, omilii morale, omilii la marile sarbatori, panegirice si predici ocazionale. Majoritatea omiliilor exegetice au fost compuse in perioada anilor 386-397, cand sfantul a activat ca preot si predicator in Antiohia. Omiliile dogmatice si polemice sunt mai reduse ca numar, insa ne dezvaluie acuratetea si profunzimea gandirii sale teologice. Temele morale sunt prezente in aproape toate omiliile sale.

Tratatul "Despre preotie" este una dintre lucrarile hrisostomice cu cea mai larga circulatie, fiind considerata capodopera literara si teologica a Sfantului Ioan Hrisostom. Se crede ca a fost scris intre anii 381-386, cand era diacon, in sase carti, sub forma unui dialog. El fixeaza principiile de baza si recomandarile cele mai adecvate cu privire la recrutarea clerului si sensul exceptional al preotiei.

Sfantul Ioan Gura de Aur a fost preocupat, in mod cu totul aparte, de viata monahala, careia ii inchina o serie de omilii. El face o paralela intre un rege si un monah, aratand valentele deosebite ale vietii de monah. El este de parere ca, desi viata de familie este buna, mai buna este cea de feciorie. In cazul vaduvelor, acestea ar fi mai bine daca ar ramane in starea de vaduvie, evitand cea de a doua casatorie.

In privinta educatiei celor tineri, Sfantul Ioan traseaza cu exactitate principiile unei educatii sanatoase, atat pentru baieti, cat si pentru fete. Educatia, desi este facuta pentru viata in aceasta lume, scopul ei este insa viata vesnica.

Ca unul care a suferit in mod deosebit nedreptati nedescrise, sfantul trateaza despre problema suferintei, vazand in suferinta incercarile iubitoare ale lucrarii providentei divine. Necazurile si durerile care se abat asupra celor drepti nu trebuie sa ii determine pe acestia sa puna sub semnul intrebarii ordinea divina din lume.

Rugaciune catre Sfantul Ioan Gura de Aur

"Din cer ai primit dumnezeiescul har si cu buzele tale pe toti ii inveti sa se inchine unui Dumnezeu in Treime, Ioane Gura de Aur, preafericite cuvioase. Dupa vrednicie, te laudam pe tine, ca esti invatator, ca cel ce arati cele dumnezeiesti. / Din gura ta, ca o lumina de foc, stralucind harul, toata lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a castigat, inaltimea gandului smerit noua ne-a aratat. Ci, cu cuvintele tale, invatandu-ne, Parinte Ioane Gura de Aur, roaga pe Cuvantul Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre!"

Teodor Danalache

Sultana Mara, printesa Serbiei

Mareste imaginea.

Mara, fiica despotului sarb Durad Gheorghe Brancovici si a Irinei Cantacuzino, a fost una dintre cele mai influente femei din vremea in care Serbia era vasala Imperiului Otoman. Ea s-a nascut in anul 1418 si a trecut la cele vesnice in ziua de 14 septembrie 1487, la varsta de 69 de ani.

Intre anii 1418-1435, printesa Mara s-a aflat la curtea domneasca a tatalui sau, in Serbia. Apoi, intre anii 1435-1451, ea a locuit in Adrianopol, ca sotie a sultanului Murad al II-lea. Ramasa vaduva, intre anii 1451-1457, se intoarce si traieste in Serbia. In cele din urma, intre anii 1457-1487, ea se stabileste definitiv la Ezova, intretinand o strasa legatura cu Manastirile Hilandar si Sfantul Pavel, din Sfantul Munte Athos.

Sultana Mara, printesa Serbiei

Cand sultanul Murad al II-lea i-a cerut despotului Brancovici sa i-o dea ca sotie pe fiica lui, Mara, acesta din urma a intarziat sa-i raspunda. Din aceasta pricina, sultanul a pornit la lupta impotriva lui si, biruindu-l, l-a fortat pe acesta sa incheie un tratat de alianta si sa i-o trimita pe Mara.

In data de 14 septembrie 1435, cand a fost savarsita nunta, printesa Mara avea numai 17 ani. Cu aceasta ocazie, ea a primit ca zestre mai multe proprietati in Serbia. Un lucru imbucurator pentru tanara sultana a fost acela ca sultanul Murad i-a permis sa-si pastreze credinta crestina, lucru de mare importanta, atat pentru Mara, cat si pentru Biserica Ortodoxa, careia i-a fost o puternica ocrotitoare.

Prin viata ei crestina, care ispira incredere si demnitate, sultana Mara si-a atras respectul turcilor. Astfel, i s-a permis sa ia parte la discutiile politice ale Imperiului si la negocierile de pace in favoarea Serbiei. Ea este cea care, in anul 1438, l-a indemnat pe tatal ei sa refuze alianta cu Regatul Ungar. In anul 1441, cand cei doi frati ai Marei, aflati pe atunci in Constantinopol, au complotat impotriva sultanului, ei au fost orbiti si trimisi inapoi in Serbia. In anul 1444, dupa o noua infrangere a armatei sarbe, sultana Mara a mijlocit in vederea unei noi aliante de pace, la Adrianopol.

In primavara anului 1451, dupa moartea sultanului Murad al II-lea, succesorul sau, Mahomed al II-lea, i-a dat voie mamei sale vitrege, Mara, sa se intoarca in tara ei, impreuna cu toata zestrea primita la nunta si cu o pensie suplimentara. In acelasi timp, el a semnat un nou tratat de pace cu Serbia.

Cand i s-a propus casatoria cu imparatul Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul imparat al Imperiului Bizantin, ea a refuzat, hotararea de a ramane singura pana la moarte si a-si inchina viata lui Dumnezeu fiind deja luata. In anul 1454 a mai primit o cerere de casatorie, din partea conducatorului Cehiei, dar si aceasta a fost refuzata cu aceeasi hotarare anterioara.

Cand despotul Durad Gheorghe Brancovici a trecut la cele vesnice in data de 24 decembrie 1456, iar sotia lui, domnita Irina, i-a urmat acestuia, in anul 1457, familia domneasca s-a dezbinat. Unii tindeau spre un tratat de pace cu turcii, iar altii tindeau spre ajutorul venit din partea tarilor din vest. Pentru a evita intalnirea cu principii tarilor europene, domnita Mara nu a participat la inmormantarea mamei sale.

In scurt timp, Mara a plecat in Adrianopol, impreuna cu fratele ei, Grigorie, care va imbratisa viata monahala in Manastirea Hilandar, din Sfantul Munte Athos. Celalalt frate al ei, Stefan, se va retrage in Albania, unde se va casatori cu fiica domnitorului Anghelinas, cu care a avut trei copii, canonizati mai tarziu de Biserica. Fiul cel mare, anume Gheorghe, s-a calugarit si a devenit arhiepiscop al Serbiei, cu numele de Maxim. El este cel care a incheiat pace cu Moldovlahia, in vremea voievodului Radu Bogdan.

Mahomed a primit-o pe Mara in Constantinopol cu mare bucurie. Ea a venit insotita de nepoata ei, printesa Kralica, fiica despotului Lazar al Serbiei. Pe aceasta din urma si-o va lua Mahomed ca sotie.

In acest timp, sultana Mara va primit de la sultan localitatea Ezova, actuala Dafni, aflata langa Serres. Scaunul episcopal din Ezova era ocupat de episcopul Ioanichie, unul dintre ctitorii Manastirii Sfantul Ioan Botezatorul, din Serres. Mormantul sau se afla in manastire, acolo unde si-a petrecut si ultimii ani ai vietii.

In tot acest timp, domnita Mara a pastrat stranse legaturi de pace cu marii comandanti militari ai vremii, precum si cu clericii de seama ai Bisericii Ortodoxe. In anul 1469, cu acordul sultanului, s-a stabilit in Ezova sora Marei, ducesa Ecaterina, ramasa vaduva, dupa moartea ducelui Wilderich. In cadrul negocierilor dintre venetieni si turci (1463-1469; 1470-1475), sultana Mara a avut un important rol de mijlocire, caci in ea aveau incredere ambele tabere.

Sora ei, Elena, a fost sotia imparatului David Comneanul, ultimul imparat al Imperiului de Trapezunt. In anul 1453, cand Constantinopolul a fost cucerit de turci, Elena si David s-au retras in localitatea Serres, aflata la 70 de kilometri distanta nord-est de Tesalonic.

Mara a continuat sa detina o puternica influenta in Imperiul Otoman, prin bunul nume al familiei Brankovici. Sultanul Mahomed o numea mama, desi ii era fiu vitreg, si o considera membra a familiei sale. Incepand cu anul 1457, in timpul in care dinastia Nemanja nu a mai detinut puterea politica in Serbia, ea a indeplinit o serie de misiuni diplomatice pentru tara ei.

In politica bisericeasca, Mara a avut un rol de seama. De trei ori a reusit sa-i propuna sultanului cate un candidat vrednic pentru scaunul patriarhal. In anul 1467 l-a propus pe Dionisie I de Filipopolis, care era fiu duhovnicesc al Sfantului Marcu, mitropolitului Efesului. In anul 1475, cand patriarhul Dionisie s-a retras la o manastire, sultana Mara l-a propus pentru tronul patriarhal pe sarbul Rafail I, apoi, in anul 1486, pe Nifon, originar din Peloponez.

In primavara anului 1459, ea a cumparat Biserica Sfanta Sofia, din Tesalonic, actul de cumparare fiind semnat de sultanul Mohamed. Apoi, in anul 1469, tot ea este cea care l-a convins pe sultan sa-i permita sa readuca Moastele Sfantului Ioan de Rila, din Tarnovo, la Manastirea Rila, unde sunt pastrate pana astazi.

Resedinta de la Ezova s-a dovedit a fi un adevarat centru cultural si duhovnicesc al zonei, aici functionand o Scoala de pictura bisericeasca si un Centru de copiere a manuscriselor, ambele infiintate de domnita Mara. In anul 1480, la indemnul ei, mesterul Vladislav a facut o copie a cartii "Facerea". In acest loc, Mara a construit o biserica si un turn, ambele inchinate Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, in cinstea tatalui ei. Astazi se mai pot vedea doar ruinele acestora.

Sultana Mara a ajutat mult manastirile din Sfantul Munte Athos, iar mai cu seama Manastirea Hilandar (a sarbilor) si Manastirea Sfantul Pavel. Primind inapoi niste imprumuturi vechi de bani, domnita Mara i-a daruit pe toti monahilor athoniti. Acestia din urma poposeau la resedinta din Ezova oridecateori se aflau in trecere prin Grecia.
In bibliotecile din Sfantul Munte Athos se pastreaza mai multe documente turcesti care amintesc numele domnitei Mara Brankovici. In posesia Manastirii Hilandar se afla patru documente insemnate cu sigiliul sultanului, iar la Manastirea Sfantul Pavel pot fi vazute alte cateva.

Cel mai vechi document care ii mentioneaza numele dateaza din 1 martie 1469, cand, in urma unui incendiu care a distrus Manastirea Esfigmenu, ea a cumparat metocul acesteia din Provlaka, unde se afla un turn si o moara, si l-a daruit Manastirii Sfantul Pavel. In acest document, semneaza cu "doamna Mara din Ezova", iar in altul, datat la 13 aprilie 1479, semneaza cu "sultana preamaritului Murad, Mara, fiica despotului Gheorghe". Hrisoavele emise de dansa erau pecetluite cu inelul tatalui sau.

In anul 1466, domnita Mara si-a impartit averile din Ezova si Moravita celor doua manastiri athonite, dand trei parti Manastirii Hilandar si doua parti Manastirii Sfantul Pavel. In colectia de acte a Manastirii Hilandar se pastreaza patru zapisuri care mentioneaza donatiile sultanei Mara.

Cel mai de pret dar pe care Mara l-a facut Sfantului Munte Athos ramane insa acela daruit Manastirii Sfantul Pavel, anume Darurile Magilor. Acestea sunt Darurile (aur, smirna si tamaie) pe care cei trei magi din Persia le-au adus lui Mesia, cand au venit si I s-au inchinat. Aurul se prezinta sub forma a 28 de placute sculptate, iar smirna si tamaia se gasesc, in amestec, sub forma a 70 de bulgari. Acestea au fost impartite si depuse in mai multe racle cu Sfinte Moaste ale manastirii.

Pana in anul 400, aceste Daruri s-au pastrat in Biserica Sfantului Mormant, din Ierusalim. Apoi, imparatul Arcadie le-a luat in Constantinopol, unde au ramas pana in anul 1204. Din pricina celei de a patra Cruciade, cand francii au ocupat capitala, Darurile au fost mutate in Niceea, capitala provizorie a Imperiului Bizantin. Dupa aproape 60 de ani, in vremea imparatului Mihail Paleologul, ele au fost readuse in Constantinopol, unde au ramas pana in anul 1453, cand orasul a cazut in mainile turcilor.

Mara a adus cu mana ei Darurile Magilor in Sfantul Munte Athos. Cand a ajuns in portul Manastirii Sfantul Pavel, o voce tainica i-a zis sa nu coboare din vapor, ci sa ii cheme pe calugari la dansa, caci femeia nu are voie a intra in acest loc monahal. Ea le-a daruit Manastirii Sfantul Pavel, care a fost rectitorita de tatal ei. Tot acestei manastiri i-a daruit si masia intinsa pe 160 de hectare din Ezova.

Sultana Mara Brankovici a trecut la cele vesnice in ziua de 14 septembrie 1487. In biserica din Ezova s-au asezat cativa calugari din Manastirea Sfantul Pavel. Ei vor ridica un al doilea turn, langa biserica. Aceasta biserica, impreuna cu monahii ei, au trecut prin incercari grele din pricina turcilor care stapaneau in zona. Astazi, nimic nu mai apartine manastirii din proprietatile daruite de sultana Mara.

Iulian Predescu