S-a întâmplat în 31 martie 1938: Prin decret regal, se desfiinţează toate partidele politice şi se instituie Consiliul de Coroană, ca organ de stat consultativ,
cu caracter permanent, alcătuit din „consilieri regali" numiţi de monarh, cu rang de miniştri de stat. Regele Carol II a dizolvat partidele politice, prin exercitarea puterilor excepţionale ce-i fuseseră acordate de Constituţia adoptată la 10 februarie, şi a înfiinţat Consiliul de Coroană.La 10 februarie 1938 are loc lovitura de stat prin care Carol al II-lea l-a demis pe Octavian Goga de la preşedinţia Consiliului de miniştri şi a constituit un guvern în frunte cu patriarhul Miron Cristea. Constituţia din 1923 a fost suspendată şi a fost elaborată o nouă lege fundamentală care a fost promulgată pe 27 februarie 1938 şi care îi conferea regelui largi prerogative executive şi legislative. În acest fel, monarhia îşi asigura o poziţie dominantă în sistemul politic al ţării, iar instituţiile statului erau subordonate lui Carol al II-lea.Pe 31 martie 1938 a survenit lovitura decisivă aplicată de Carol formaţiunilor politice. Este publicat decretul-lege de dizolvare a asociaţiilor, grupărilor şi partidelor politice. La articolul I se preciza că: „toate asociaţiunile, grupările sau partidele actualmente în fiinţă şi care s-au constituit în vederea propagării ideilor politice sau realizării lor, sunt şi rămân dizolvate”. Decretul venea în întâmpinarea intenţiilor regimului. Prin desfiinţarea regimului partidelor politice, democraţia românească a fost pusă în faţa unui fapt împlinit. Regimul autoritar al regelui Carol al II-lea lua naştere. Consecinţa desfiinţării regimului pluripartidist a constat în apartiţia partidului unic, numit Frontul Renaşterii Naţionale, care a umplut „vidul de putere” creat în urma dispariţiei, dizolvării, partidelor politice.Pe data de 1 aprilie, a apărut în ziarul Universul, expunerea de motive a guvernului referitoare la decretul de dizolvare a partidelor politice.Anul 1937 este cel în care s-a sfârşit regimul parlamentar în România interbelică. Este momentul de ruptură deoarece sistemul creat în 1926 se prăbuşeşte după alegerile încheiate nedecis. A fost momentul în care regele Carol al II-lea avea să ia în mâini toată puterea în stat, motivând demersul prin necesitatea unirii naţiunii în jurul Tronului.Cu toate că legea electorală din 1926 prevedea în mod explicit procedura de urmat, ea nu a fost respectată. Mandatele ar fi trebuit împărţite dupã o formulã pur proporţionalã, fără a mai lua în discuţie prima electorală. Carol al II-lea a decis totuşi să apeleze la Octavian Goga pentru formarea guvernului, motivaţiile notate în „Însemnări zilnice” ţinând de un joc de slăbire a partidelor mari, deşi partidul lui Goga se plasase doar pe locul al patrulea în alegeri, cu 9,25% din voturi.Începutul anului 1938 s-a caracterizat printr-o puternică acensiune a Gărzii de Fier, care ataca cu înverşunare regimul democratic şi se pronunţa pentru reorientarea politicii externe a ţării spre Axa Berlin – Roma. Forţele democratice erau derutate şi confuze, fapt ce a permis regelui să intervină decisiv pentru atingerea obiectivului său politic.Prin lovitura de stat din 10 februarie 1938, Carol l-a demis pe Goga de la preşedinţia Consiliului de miniştri şi a constituit un guvern în frunte cu patriarhul Miron Cristea. La 20 februarie 1938, regele a semnat decretul de promulgare a unei noi Constituţii a României, care legiferează instaurarea dictaturii regale şi sfârşitul regimului parlamentar. Constituţia a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice. Constituţia de la 1938 critică regimul de partide şi concentrează puterile politice în mâna regelui, care dobîndeşte prerogative deosebit de mari. În perioada următoare, Carol şi-a instaurat un veritabil regim personal autoritar: primarii şi prefecţii erau numiţi pe scară ierarhică, s-a format „Straja Ţării”, din care făceau parte copii şi tineri şi a cărei comandant suprem era regele, presa şi radioul au fost puse în slujba regimului, iar pe 16 decembrie 1938 s-a constituit Frontul Renaşterii Naţionale, „unica organizaţie politică în stat”, orice activitate politică fiind considerată clandestină.Prin acest fapt, Carol a urmărit să atragă unele cadre din vechile partide de partea sa numindu-le în posturi de conducere. Scopul declarat al FRN era „mobilizarea conştiinţei naţionale în vederea întreprinderii unei acţiuni solidare şi unitare româneşti de apărare şi propăşire a patriei şi de consolidare a statului”. Ultima măsură aplicată de Carol pentru creşterea puterii regale a fost adoptarea unei noi legi electorale pe 9 mai 1939. În alegerile din 1-2 iunie 1939 au candidat doar reprezentanţii FRN. Carol a sporit autoritatea regimului său. Pe 22 iunie 1940, FRN a fost transformat în Partidul Naţiunii, declarat „partid unic şi totalitar”.Suveranul gusta din plin băile de mulţime şi manifestările zgomotoase, iar spre scriitori a avut o înclinaţie specială. I-a cultivat, le-a flatat orgoliul nemăsurat de artişti, le-a finanţat operele, şi-a deschis băierele pungii în faţa creatorilor. Încă din tinereţe, pusese temelia Fundaţiei Culturale Regale Principele Carol, având ca scop difuzarea culturii la sate. Pe cheltuiala Fundaţiei au fost trimise la sate Echipele Regale Studenţeşti. După model occidental, s-au construit cămine culturale şi biblioteci săteşti. Începând din 1933, Editura Fundaţiei pentru Literatură şi Artă Regele Carol II a tipărit opere ale clasicilor literaturii române şi universale, scriitori consacraţi şi debutanţi.„Muncitorii cu duhul” nu i-au rămas datori. Volume i-au fost închinate şi poezii dedicate. „De-a pururi de-aici ’nainte / Au să mi-l ţie vremurile minte / O să-şi aduc-aminte vântul / Cel ce-i ascultă gândul şi cuvântul / Vântul acela, care de la cer / L-a pogorât pe un vultur de fier”. Astfel îşi începea Tudor Arghezi poezia „Regele Carol II”, referindu-se la întoarcerea lui Carol în ţară, în iunie 1930, cu avionul. Opere omagiale i-au dăruit şi Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga ş.a.„Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramureşul au adus prinos de recunoştinţă la Alba Iulia Maiestăţii Sale (M.S.) Regelui, pentru Constituţia ce a dat ţării”, titra „România”, oficiosul partidului unic înfiinţat de Rege. 16 octombrie, ziua de naştere a Suveranului, a fost sărbătorită cu mare fast. În capitală şi peste tot în ţară s-au organizat manifestări în cinstea lui Carol al II-lea, s-au rostit discursuri, s-au trimis telegrame de felicitare, portretele sale au fost expuse pe clădiri publice. Carol al II-lea a suscitat în permanenţă atenţia marilor săptămânale internaţionale. Nu pe teme politice, ci de alcov. În ceea ce-l priveşte pe fostul suveran, mare căutare aveau subiectele de senzaţie, pe care le-a furnizat până la bătrâneţe.Aventurile amoroase, plimbările la volanul bolidului Rolls şi abdicările de la tron făceau în străinătate deliciul a milioane de cititori. În viaţa personală Carol a fost un fel de Nicu Ceauşescu, greu de înfrânat de etichetă şi rigori. Mihail Manoilescu, unul din apropiaţii regelui, îl descrie astfel: „Am puţină nădejde că se va putea dezlega vreodată, până în toate ascunzişurile ei, enigma Carol, enigmă psihologică mai mult decât istorică. Observatorii contemporani vor mărturisi sau cu totul împotriva lui Carol, înfăţişându-l ca pe un demon> sau cu totul pentru dânsul, făcând din el un erou ce n-a fost înţeles. Vor avea dreptate şi unii şi ceilalţi. Căci a fost şi demon şi erou> şi întruchipare a puterilor întunericului şi arătare luminoasă, deschizătoare de zări mai bune. Carol nu poate fi prins şi exprimat în formule simpliste, ca un personaj de melodramă care întruchipează sau tot răul sau tot binele.”
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius