altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar 24 iulie: 1917 A început Bătălia de la Mărășești jpeg

https://historia.ro/

1567 - Maria, regină a Scoției, a fost forțată să abdice și a fost înlocuită de fiul ei în vârstă de un an, Iacob al VI-lea.

1783 - S-a născut generalul Simón Bolívar, conducător al unor mișcări de independență în America de Sud (d. 1830).

1802 - S-a născut scriitorul francez Alexandre Dumas - tatăl (d. 1870).

1864 - Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unificat instituțiile de grăniceri din Muntenia și Moldova, punând bazele instituției moderne de pază a frontierelor României.

1911 - Arheologul american Hiram Bingham a redescoperit Machu Picchu, „orașul pierdut al incașilor”.

peru 2135770 1280 jpg jpeg

1915 - În timp ce era ancorată într-un port pe râul Chicago, nava americană SS Eastland s-a înclinat înspre partea râului din cauza numărului prea mare de pasageri. 844 de oameni din cei 2.572 aflați la bord și-au pierdut viața.

1917 - A început Bătălia de la Mărășești, încheiată pe 6 august cu victoria armatei române comandate de generalul Eremia Grigorescu asupra trupelor germane conduse de generalul von Mackensen (6/19 august s.v.).

Succesul înregistrat de Armata II la Mărăşti a determinat Puterile Centrale să îşi revizuiască strategia. Se renunţă la ofensiva în zona Nămoloasa, iar forţele germane sunt proiectate atât în zona Oituz, cât şi în sudul Moldovei – la nord de Focşani, în punctul strategic Mărăşeşti. Prin victoria pe frontul românesc, Germania şi aliaţii săi urmăreau intrarea în Ucraina, creându-se, astfel, premisele ideale pentru câştigarea războiului în est.

În privința frontului românesc, victoria de la Mărăşti a determinat comandamentul austriac să ceară intervenţia Armatei 9 germane. Ludendorff plănuia o manevră dublu învăluitoare, pe valea Siretului şi prin pasul Oituz, în care îşi punea mari speranţe, declarându-i reprezentantului cancelarului imperial că „ocuparea României este iminentă”. Şi Mackensen se arăta optimist, salutându-şi subordonaţii, după o şedinţă operativă, cu urarea: „ne vedem peste două săptămâni, la Iaşi!”

Ofensiva în zona Nămoloasa urma să fie purtată de unităţile Armatei a 9-a germane, condusă de generalul von Eben, fost comandant pe frontul din Galiţia. În faţa ei, pe malul de nord al râului Putna se găsea Armata a IV-a rusă, condusă de generalul prinţ Ragoza. Armata I română era poziţionată în flancul drept al Armatei IV. În ajunul bătăliei, germanii dispuneau în prima linie de şapte divizii, având în faţă doar trei divizii ruseşti, pe un front aflat în permanentă transformare; practic, germanii au început ofensiva împotriva ruşilor pentru a o încheia împotriva românilor.

În dimineaţa zilei de 24 iulie (stil vechi) /6 august (stil nou), un baraj de artilerie de trei ore al Corpului I Rezervă (general Curt von Morgen) a marcat începutul ofensivei. A urmat un asalt efectuat de Diviziile 76, 12 şi o parte a diviziei 89 pe un sector de 10 kilometri între Siret şi calea ferată Focşani – Mărăşeşti, ocupat în mare parte de divizia 34 rusă. Inferiori din punct de vedere numeric şi al dotării, ruşii au abandonat repede liniile de apărare; rapoartele germane dezvăluie că, în timp ce unii au opus o „rezistenţă foarte dârză, hotărâtă”, alţii au fugit în dezordine. Bombele cu gaz asfixiant au ucis caii ce tractau artileria Diviziei 34, care a fost abandonată în totalitate.

Statul Major al Armatei I române, aflat la Tecuci, a primit cu îngrijorare vestea retragerii dezordonate a Diviziei 34. În ciuda cererilor disperate a ruşilor ca Divizia 5 infanterie română să fie trimisă în ajutor, peste râu, generalul Constantin Chistescu a ezitat, marea unitate nefiind completă. A făcut acest lucru la insistenţele Marelui Cartier General. Pentru a ajunge pe linia frontului, soldaţii români au trebuit să-şi facă loc prin mulţimile de ruşi care se retrăgeau şi în mijlocul cărora nici măcar baionetele cazacilor nu mai puteau menţine ordinea. În ciuda condiţiile haotice în care au intrat în luptă, soldaţii Diviziei 5 au reuşit să respingă atacurile germane şi să stabilizeze temporar frontul.

1923 - S-a semnat tratatul de la Lausanne, prin care se stabileau granițele moderne ale Turciei.

1929 - A intrat în vigoare pactul Briand-Kellogg, prin care mai multe state se angajau să renunțe la război ca instrument de politică externă.

1945 - În timpul desfășurării Conferinței de la Potsdam, președintele Harry Truman l-a informat pe Stalin despre producerea în SUA a bomb....

1969 - Capsula Apollo 11 a amerizat în Oceanul Pacific, la 1.460 de kilometri sud-vest de insulele Hawaii, încheind prima călătorie a omului pe Lună.


Foto: NASA

Nasa Apopo 11 jpg jpeg

1974 - Curtea Supremă de Justiție din SUA i-a cerut președintelui american Richard Nixon să predea toate documentele ținute la Casa Albă procurorului însărcinat cu anchetarea cazului Watergate.

Vizualizări: 4

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor