altmarius

cultură şi spiritualitate

S-a născut George Washington, primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, între anii 1789-1796

Redactia HISTORIA


 

1512 - A încetat din viaţă Amerigo Vespucci, considerat de catre geograful M. Waldseemüller descoperitorul Americii (n. 9 martie 1454)

1708 - Antim Ivireanul a fost ales mitropolit al Ungro-Vlahiei, după moartea predecesorului său, Teodosie, la recomandarea şi cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu

1732 - S-a născut George Washington, primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, între anii 1789-1796 (d. 1799)

1788 - S-a născut filosoful Arthur Schopenhauer ("Lumea ca voinţă şi reprezentare") (m. 4 septembrie 1860)

1810 - S-a născut Grigore Alexandrescu, poet şi fabulist român, participant la lupta pentru Unirea Principatelor române, redactor la "Poporul suveran", revistă apărută în timpul Revoluţiei de la 1848; a impus în literatura română, ca specii literare, satira ("Satiră. Duhului meu"), fabula ("Boul şi viţelul"), epistola ("Epistolă către Voltaire") (m. 25 noiembrie 1885)

1819 - S-a născut scriitorul american James Russel Lowell (m. 12 august 1891)

1821 - Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, a trecut Prutul, intrând în Moldova, unde a încearcat să-şi găsească noi adepţi pentru mişcarea sa

1857 - S-a născut fizicianul german Heinrich Rudolf Hertz; a demonstrat experimental existenţa undelor electromagnetice (hertziene) şi a creat telegrafia fără fir (m. 1 ianuarie 1894)

1864 - S-a născut romancierul şi dramaturgul francez Jules Renard ("Poil de carotte") (m. 22 mai 1910)

1875 - A încetat din viaţă pictorul Jean-Baptiste Corot, precursor al impresionismului (n. 16 iulie 1796)

1882 - Serbia s-a proclamat regat; Milan Obrenovic a devenit primul rege al Serbiei moderne, sub numele de Milan I (1882-1889)

1900 - Prima audiţie, la Paris, a "Sonatei nr. 2 pentru vioară şi pian" de George Enescu (la pian - George Enescu)

1900 - S-a născut regizorul spaniol de film Luis Bunuel. Între 1928-1930 realizează două manifeste cinematografice suprarealiste: "Câinele andaluz" şi "Vârsta de aur" (m. 1983)

1903 - S-a născut, la Câmpulung Muscel, Tudor Muşatescu, poet, prozator, dramaturg şi publicist român; comediile sale sunt remarcabile prin verva replicilor şi prin comicul intrigii ("Titanic vals") (m. 4 noiembrie 1970)

1904 - S-a născut Nagy István, una dintre figurile proeminente ale literaturii maghiare din România (m. 24 aprilie 1977)

1905 - S-a înfiinţat primul sindicat muncitoresc din România, sindicatul lucrătorilor tâmplari, în frunte cu I.C.Frimu şi Voicu Andreescu-Râureanu, urmat la 13 şi 20 martie de înfiinţarea sindicatului strungarilor şi respectiv al lucrătorilor din fabricile de încălţăminte

1906 - S-a înfiinţat Institutul Geologic al României şi s-a creat Corpul geologilor

1914 - S-a născut pictorul german Karl Otto Götz, membru al grupării "Cobra", profesor la Academia de Arte din Düsseldorf (1959-1979)

1949 - Scriitorul Adrian Marino a fost arestat pentru participarea la încercarea de reorganizare a tineretului naţional-ţărănist din facultăţi. La 12 octombrie 1950 a fost condamnat la 10 ani temniţă grea; între 1957-1963 scriitorul a avut domiciliu obligatoriu; în 1968 a fost reabilitat.

1980 - A încetat din viaţă Oskar Kokoschka, pictor şi poet expresionist englez de origine austriacă (n. 1 martie 1886)

1987 - A încetat din viaţă Andy Warhol, grafician, pictor, unul dintre cei mai reprezentativi artişti americani ai mişcării pop ce domina viaţa artistică americană în deceniul al şaptelea al secolului XX (n. 1929)

1993 - Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a decis, în unanimitate, înfiinţarea Tribunalului internaţional pentru judecarea crimelor de război din fosta Iugoslavie.

2002 - A încetat din viaţă Chuck Jones, desenatorul care l-a creat pe Bugs Bunny alături de alţi "clasici" ai animaţiei precum sconcsul Pepe, pasărea Bip-Bip şi Coyote

2002 - A încetat din viaţă Vlaicu Ionescu, cunoscut tălmăcitor al profeţiilor lui Nostradamus; s-a stabilit, la sfârşitul anilor 60, în SUA şi a publicat în 1976, la Paris, volumul "Mesajul lui Nostradamus către era proletară", ce l-a consacrat drept specialist în descifrarea previziunilor profetului din secolul XVI (n. 1 aprilie 1922)

2003 - Şeful comisiei de inspectori ONU pentru dezarmare, Hans Blix, a solicitat Irakului să îşi distrugă rachetele Al-Samud, într-un moment în care Pentagonul a anunţat că dispune, în zona Golfului, de 210.000 de militari pregătiţi pentru război.

2006 - A încetat din viaţă Angelica Adelstein Rozeanu, una dintre cele mai mari jucătoare de tenis de masă din istoria acestui sport, prima din România care a cucerit un titlu mondial la această disciplină. (n. 15 octombrie 1921)

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor