altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar 12 septembrie: 1683 Sfârșitul celui de al doilea asediu al Vienei Regele polonez Jan Sobieski a învins oastea marelui vizir Kara Mustafa în Bătălia de la Kahlenberg jpeg

1494 - S-a născut regele Francisc I al Franței (d. 1547).

1609 - Exploratorul englez Henry Hudson a început să exploreze râul Hudson, punând bazele colonizării olandeze a regiunii actualului stat New York.

1659 - Oastea Țării Românești a cucerit Giurgiul și Brăila. A început răscoala antiotomană condusă de voievodul Mihnea al III-lea.

1683 - Sfârșitul celui de-al doilea asediu al Vienei. În fruntea unei coaliții creștine, regele polonez Jan Sobieski a învins oastea marelui vizir Kara Mustafa în Bătălia de la Kahlenberg.

Jan Sobieski a obținut o strălucită victorie împotriva Imperiului Otoman, înfruntând cei peste 150.000 de soldați otomani cu o armată compozită, în centrul căreia se afla trupele sale de elită: cei 3.000 de husari înaripați. Bătălia a început la ora 4 dimineața, în ziua de 12 septembrie, la o lună de când regele polon please din Cracovia. Și-ar fi dorit să mai aibă o zi pentru odihna trupelor sale obosite de atâta drum, dar zidurile Vienei abia se mai țineau în picioare. În plus, discuțiile din interiorul Ligii Sfinte cu privire la modul în care se va face plata eforturilor de război erau departe de a se fi încheiat.

Turcii au încercat să se folosească de faptul că trupele poloneze nu erau încă pregătite de luptă, aşa că au început bătălia. Luptele au durat peste 12 ore, timp în care otomanii au pierdut câteva poziții cheie. Până la prânz lupta nu era decisă. Kara Mustafa spera ca geniștii săi să năruie zidurile Vienei și să poată intra în oraș. Totuși, minele plantate de minerii săi au fost capturate și dezamorsate.

Către ora 16:00, infanteria poloneză au reușit să ocupe satul Gersthof, care putea să servească ca bază pentru șarjele husarilor înaripați. În mai puțin de oră şi jumătate Jan Sobieski se afla în cortul părăsit al marelui vizir. Armata otomană s-a retras în dezordine până în orașul maghiar Gyor, aflat la peste 100 de km depărtare.

1878 - La Londra, pe malul Tamisei, s-a ridicat obeliscul egiptean numit „Acul Cleopatrei”. Obeliscul a fost făcut cadou Angliei în 1819 de Mohamed Ali, viceregele Egiptului, cu condiția ca englezii să se ocupe de transportul lui.

1913 - S-a născut atletul american Jesse Owens (d. 1980).

1919 - A fost emis un decret-lege privind înființarea Universității Regele Ferdinand din Cluj. Primul rector a fost Sextil Pușcariu. Universitatea maghiară din Cluj s-a refugiat la Szeged.

1920 - Steagul olimpic cu cinci inele a fost folosit pentru prima date la Jocurile Olimpice de vară de la Anvers.

1940 - În peștera de la Lascaux din Franța au fost descoperite picturi rupestre preistorice.


foto: Wikimedia Commons

Lascaux painting jpg jpeg

1944 - La Moscova, a fost semnată Convenția de armistițiu dintre guvernul român și guvernele Națiunil..., prin care se consfințea starea de fapt a ieșirii României din războiul împotriva Națiunilor Unite și întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

1953 - John Fitzgerald Kennedy s-a căsătorit cu Jacqueline Lee Bouvier la biserica St. Mary din Newport, Rhode Island.

1959 - Uniunea Sovietică a lansat misiunea Luna 2, prima navă care a atins suprafața lunară.

1974 - Haile Selassie, ultimul împărat al Etiopiei, a fost înlăturat de o lovitură de stat militară.

2003 - A murit cântărețul și compozitorul Johnny Cash (n. 1932). 

Vizualizări: 6

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor