altmarius

cultură şi spiritualitate

Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat, prin Decret, principe al României, cu titlul de Alteţă Regală


1788 - S-a născut Gheorghe Asachi, cărturar enciclopedist şi scriitor al începuturilor literaturii române, sprijinitor al ştiinţei şi artelor, întemeietor şi deschizător de drumuri în învăţământ, teatru, presă (m. 1869)

1810 - S-a născut Frederic Chopin, compozitor şi pianist polonez. (m. 17 octombrie 1849)

1812 - S-a născut Nicolae Kreţulescu, medic şi om politic, membru al Academiei Române; a întocmit primul "Manual de anatomie descriptivă" în limba română; în urma strădaniior lui, în ianuarie 1842, s-a deschis Şcoala de Mică Chirurgie de la Colţea (m. 26 iunie 1900)

1837 - S-a născut scriitorul Ion Creangă (m. 31 dec 1889)

1867 - A apărut la Iaşi, apoi la Bucureşti, revista "Convorbiri literare", editată de Societatea "Junimea", care a exercitat o înrâurire de fond asupra mişcării literare româneşti (pînă în 1944, cu o întrerupere între 1916 şi 1919). Primul redactor, apoi director al acestei reviste, a fost Iacob Negruzzi.

1877 - Puterile semnatare ale Tratatului de la Paris din 1856 au adoptat, la Londra, un protocol prin care recomandau Turciei să acorde unele libertăţi popoarelor supuse. Refuzul acesteia va deschide calea războiului.

1889 - Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat, prin Decret, principe al României, cu titlul de Alteţă Regală

1906 - A debutat revista "Viaţa românească", revistă "literară şi ştiinţifică", sub direcţia lui Constantin Stere şi Paul Bujor, secretar de redacţie fiind Garabet Ibrăileanu

1907 - Şi-a început activitatea Serviciul de urgenţă "SALVAREA", din iniţiativa dr. Mina Minovici

1922 - S-a născut Yitzhak Rabin, premier israelian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1994), asasinat la 4 noiembrie 1995

1947 - Fondul Monetar Internaţional a devenit operaţional

1958 - A fost creat Parlamentul European, for consultativ al Uniunii Europene

1993 - A fost reînfiinţată Curtea de Conturi, organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar în România, după 45 de ani de la întreruperea activităţii

1995 - Parlamentul European respinge legea de omologare în domeniul biotehnologiei, după 7 ani de dezbateri asupra implicaţiilor de ordin etic ale propunerii ce ar permite omologarea plantelor şi animalelor obţinute prin procedee de inginerie genetică şi a invenţiilor bazate pe gene umane sau provenind de la alte fiinţe

1996 - A încetat din viaţă Alf Lombard, lingvist suedez de origine franceză, reputat specialist în limba şi literatura română, considerată de el cea mai importantă limbă romanică; membru al Academiei Române ("Le verbe roumaine", 2 vol., 1955) (n. 8 iulie 1902)

1999 - Procurorii militari au identificat mai multe persoane care, în timpul revoluţiei din decembrie 1989, făceau parte "dintr-un anumit grup de putere care a creat diversiunea cu teroriştii, pentru a putea stăpâni situaţia", magistraţii urmând să trimită în judecată, sub acuzaţiile de instigare la omor şi instigare la distrugere, pe cei care vor fi găsiţi responsabili de această diversiune

2001 - Membrii Parlamentului European au votat, la Bruxelles, cu o largă majoritate, în favoarea eliminării necondiţionate a vizelor de intrare în spaţiul UE pentru cetăţenii români

2003 - Irakul a început, în prezenţa inspectorilor ONU, operaţiunea de distrugere a rachetelor al-Samud 2

2005 - Curtea Supremă a Statelor Unite a decis abolirea pedepsei capitale în cazul persoanelor cu vârste sub 18 ani

2006 - Papa Benedict al XVI-lea a renunţat la titlul de Patriarh al Occidentului; a păstrat alte opt titluri, între care primele sunt Episcop al Romei, Vicar al lui Iisus Hristos şi Succesor al lui Petru

2007 - Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu terenurile aferente, au fost restituite regelui Mihai I, în urma unei decizii de retrocedare semnate de ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu


Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor