Calendar
http://www.culturalazi.ro/articole/art.shtml?a=837861&c=11&g=3
Pe 3 aprilie 1966 staţia automată sovietică "Luna 10" a devenit primul satelit artificial al Lunii. "Luna 10" (din seria E-6S) aparţinând programului Luna, a fost o misiune spaţială robotică, numită de asemenea Lunik 10. Naveta spaţială a fost lansată către Lună de pe o platformă orbitală a Terrei pe 31 martie 1966. Luna 10 a fost şi primul satelit artificial al Lunii. Naveta a intrat pe orbita lunară pe 3 aprilie 1966 şi a completat prima sa orbită lunară 3 ore mai târziu, pe 4 aprilie (timpul Moscovei).
foto: ivb.ro
- "Ziua Jandarmeriei Române", stabilită prin Legea proprie de organizare şi funcţionare 116/1998; la 3.IV.1850 domnitorul moldovean Grigore Al. Ghica a promulgat Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi; la 1.IX.1893 a fost promulgată Legea asupra jandarmeriei rurale, act ce a marcat, după modelul francez al timpului, înfiinţarea jandarmeriei moderne în România
- 1821, 3/15: S-a născut Ioan Axente Sever, om politic, participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească şi din Transilvania; unul dintre conducătorii mişcării de eliberare naţională a românilor transilvăneni (m. 1906). NOTĂ: Enciclopedia României "Cugetarea" (1999) dă ca dată a morţii 2.IV.1909
- 1905: A murit Ion Pop-Reteganul, folclorist ce aparţine etapei de constituire ştiinţifică a disciplinei; culegeri de poezii, poveşti şi bocete ardeleneşti (n. 1853)
- 1925: S-a născut pianistul Mândru Katz; în 1959 a emigrat în Israel (m. 1978). NOTĂ: Unele surse (http://www.bach-cantatas.com/Bio/Katz-Mindru.htm, http://www.acum.tv/articol/11012/) dau ca dată a naşterii data de 3.VI.1925
- 1927: S-a născut interpretul de muzică uşoară Luigi Ionescu (m. 1989) - 85 de ani
- 1940: S-a născut Neagu Udroiu, publicist şi scriitor; fost ambasador al României în Finlanda şi Estonia
- 1945: S-a născut poetul şi prozatorul Florentin Popescu
- 1967: Stabilirea de relaţii diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Canada - 45 de ani
- 1976: A murit medicul Emil C. Crăciun; între anii 1931 şi 1932 a pus, la Cluj, bazele primului Institut oncologic din România, al cărui director a fost; ca director al Institutului "Dr. V. Babeş" din Bucureşti, îl va organiza pe baze noi, ca institut modern de patologie; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1896)
- 1976: A murit soprana Ana Tălmăceanu-Dinescu (n. 1913)
- 1985: A murit Eugen Macovschi, biochimist şi biolog; a contribuit la elaborarea unei noi concepţii, originale, privitoare la structura materiei vii (teoria biostructurală); cercetări în diferite domenii ale biologiei; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1906)
- 1995: A murit inginerul Victor Bunea; a lucrat ca inginer de concepţie şi cercetător în industria maşinilor electrice din România; titular al unui mare număr de brevete valorificate în industria electronică; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1903)
- 2000: A murit George Littera, critic şi istoric de film, cunoscută personalitate a învăţământului cinematografic românesc (n. 1941)
- 1682: A murit pictorul spaniol Bartolomé Esteban Murillo (n. 1617) - 330 de ani
- 1895: S-a născut compozitorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco (m. 1968)
- 1897: A murit Johannes Brahms, compozitor, pianist şi dirijor german (n. 1833) - 115 ani
- 1922: S-a născut Carlo Lizzani, regizor, scenarist şi critic italian de film; teoretician al neorealismului; a scris o istorie a cinematografiei italiene - 90 de ani
- 1924: S-a născut Marlon Brando, actor şi regizor de film american (m. 2004)
- 1924: S-a născut actriţa americană de film Doris Day, una dintre cele mai populare vedete de comedie ale anilor '60 ai secolului al XX-lea. NOTĂ: Site-ul www.imdb.com/name dă ca an al naşterii 1922
- 1930: S-a născut Helmut Kohl, om politic german; fost cancelar federal (1982-1998); artizanul reunificării germane (1990); partizan, fără rezerve, al extinderii Uniunii Europene şi al creării monedei unice europene, euro
- 1948: S-a născut Jaap de Hoop Scheffer, om politic olandez, fost secretar general al NATO în perioada 2004 - 2009 (succesor al britanicului George Robertson)
- 1950: A murit Kurt Weil, compozitor german naturalizat american în 1943 (n. 1900)
- 1956: S-a născut Miguel Bose, actor de film şi cântăreţ spaniol
- 1961: S-a născut actorul american de film Eddie Murphy
- 1962: A murit Manolis Kalomiris, compozitor şi pedagog grec (n. 1883) - 50 de ani
- 1966: Staţia automată sovietică "Luna 10" a devenit primul satelit artificial al Lunii. "Luna 10" (din seria E-6S) aparţinând programului Luna, a fost o misiune spaţială robotică, numită de asemenea Lunik 10. Naveta spaţială a fost lansată către Lună de pe o platformă orbitală a Terrei pe 31 martie 1966. Luna 10 a fost şi primul satelit artificial al Lunii. Naveta a intrat pe orbita lunară pe 3 aprilie 1966 şi a completat prima sa orbită lunară 3 ore mai târziu, pe 4 aprilie (timpul Moscovei)
- 1991: A murit scriitorul englez Graham Greene (n. 1904)
- 1994: A murit geneticianul francez Jérôme Lejeune, pionier într-o serie de direcţii fundamentale în genetică, cum ar fi genetica matematică, influenţa radiaţiei ionizante asupra genelor, îmbătrânirea precoce; la sfârşitul anilor '50 ai secolului XX a decoperit că sindromul Down este provocat de o aberaţie cromozomială; a fost unul dintre consilierii Papei Ioan Paul al II-lea pentru probleme de morală (n. 1926)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius