altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar Cultural SRR - 2 februarie 2013

Calendar

Calendar

Sâmbătă, 2 Februarie 2013

 "Ziua Ursului"; sărbătoare populară (care deschide Anul nou viticol şi pomicol) dedicată celui mai puternic animal al ţinuturilor carpatice, ursul; cade întotdeauna de sărbătoarea religioasă Întâmpinarea Domnului; se spune că, în această zi, ursul iese din bârlog şi, dacă-şi vede umbra, adică dacă este soare, pleacă, dacă nu şi-o vede, intră înapoi în bârlog, semn că iarna se prelungeşte

1853
Inaugurarea primei linii de telegraf electric din spaţiul românesc; aceasta făcea legătura între Sibiu, Timişoara şi Viena – 160 de ani

1947
S-a născut actorul Vladimir Găitan

1948
A murit Smaranda Brăescu, aviatoare şi paraşutistă de renume mondial; pionieră a aviaţiei sportive româneşti; prima femeie din România care a obţinut brevet internaţional de paraşutism (Berlin, 1928) şi brevet de pilot de aviaţie (Cleveland, SUA, 1933); campioană mondială la paraşutism cu record mondial feminin (6.000 de metri, în 1931) şi record mondial absolut (7.233 de metri, în 1932) (n. 1897) - 65 de ani

1882
S-a născut James Joyce, scriitor irlandez de limbă engleză (m. 1941)


1977
S-a născut cântăreaţa columbiană de muzică pop Shakira (Isabel Mebarak Ripoll), una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică latino

 

Serviciul de Documentare al SRR

Foto: biography.com

 

- Întâmpinarea Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2013; Calendarul Romano-Catolic 2013)

- Întâmpinarea Domnului în Templu (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2013)

- Sf. Sahag Bartev (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România - Sărbători principale 2013)

- "Ziua Ursului"; sărbătoare populară (care deschide Anul nou viticol şi pomicol) dedicată celui mai puternic animal al ţinuturilor carpatice, ursul; cade întotdeauna de sărbătoarea religioasă Întâmpinarea Domnului; se spune că, în această zi, ursul iese din bârlog şi, dacă-şi vede umbra, adică dacă este soare, pleacă, dacă nu şi-o vede, intră înapoi în bârlog, semn că iarna se prelungeşte

- 1853: Inaugurarea primei linii de telegraf electric din spaţiul românesc; aceasta făcea legătura între Sibiu, Timişoara şi Viena – 160 de ani

- 1868, 2/15: S-a născut filosoful şi psihologul Constantin Rădulescu-Motru; în 1910 a întemeiat Societea de Studii Filosofice, devenită, ulterior, Societatea Română de Filosofie; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte (1935-1938; 1941-1944) şi preşedinte al acestui for (1938-1941) (m. 1957) - 145 de ani

- 1876: S-a născut compozitorul Guilelm Şorban (m. 1923)

- 1890: S-a născut muzicologul Emil Ciomac (m. 1960)

- 1896: A murit Neculai Beldiceanu, poet din cercul "Junimii", arheolog, numismat şi epigrafist amator, renumit pentru săpăturile de la Cucuteni, ca şi pentru colecţia de monede străvechi; tatăl poetului Nicolae N. Beldiceanu (n. 1844)

- 1901: S-a născut geologul Ion N. Băncilă; contribuţii la studiul stratigrafiei şi tectonicii României; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 2001)

- 1925: S-a născut graficianul Gheorghe Tofan

- 1928: Apare (până în 1945, cotidian şi apoi săptămânal, cu întreruperi - în mai multe serii), la Bucureşti, revista "Bilete de papagal", sub conducerea lui Tudor Arghezi, care impune în paginile acesteia un gen literar nou: "biletul" sau "tableta" - 85 de ani

- 1933: S-a născut regizorul de film Doru Năstase (m. 1982) - 80 de ani

- 1935: S-a născut Ion Bănulescu, pictor şi gravor (m. 2004)

- 1938: S-a născut Mihai Naidin, eseist şi prozator; încercări în dramaturgie şi scenariu de film - 75 de ani

- 1947: Este publicat la Bucureşti textul oficial al Tratatului de pace dintre Naţiunile Unite şi România (după a doua conflagraţie mondială)

- 1947: S-a născut actorul Vladimir Găitan

- 1948: A murit Smaranda Brăescu, aviatoare şi paraşutistă de renume mondial; pionieră a aviaţiei sportive româneşti; prima femeie din România care a obţinut brevet internaţional de paraşutism (Berlin, 1928) şi brevet de pilot de aviaţie (Cleveland, SUA, 1933); campioană mondială la paraşutism cu record mondial feminin (6.000 de metri, în 1931) şi record mondial absolut (7.233 de metri, în 1932) (n. 1897) - 65 de ani

- 1964: A murit Ion Marin Sadoveanu, prozator, poet, dramaturg şi eseist (n. 1893)

- 1992: Stabilirea de relaţii diplomatice între România şi Ucraina (imediat după aceasta s-a înfiinţat Ambasada României la Kiev, în locul Consulatului General care a funcţionat în capitala ucraineană din 1971)

- 1998: S-a înfiinţat postul comercial de televiziune "Acasă TV" (acest canal, dedicat în special publicului feminin, se recepţionează în toate reţelele digitale de cablu şi DTH din România) - 15 ani

- 2005: A murit Dragoş Morărescu, sculptor, gravor, pictor, arhitect (n. 1923)

- 2009: A murit Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar, scriitor; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1916)

- 2009: A murit actorul Marius Pepino (n. 1925)

- "Ziua Mondială a Zonelor Umede"; marchează semnarea, la 2.II.1971, la Ramsar/Iran, a "Convenţiei asupra protecţiei zonelor umede de importanţă internaţională" (principalul ei obiectiv fiind protejarea păsărilor acvatice şi a habitatului lor); Convenţia a fost ratificată şi de România prin Legea 5/1991

- "Ziua Mondială a Tineretului Ortodox" (stabilită în iunie 1992, la a XIV-a Adunare Generală a Organizaţiei Mondiale a Tineretului Ortodox)

- 1491: A murit pictorul german Martin Schongauer (n. 1448)

- 1769, 2/13: S-a născut fabulistul rus Ivan A. Krîlov (m. 1844)

- 1871: A murit József Eötvös, scriitor şi om politic ungar (n. 1813)

- 1875: S-a născut Fritz Kreisler, violonist şi compozitor austriac, naturalizat american în 1943 (m. 1962)

- 1882: S-a născut James Joyce, scriitor irlandez de limbă engleză (m. 1941)

- 1901: S-a născut violonistul american Jascha Heifetz (m. 1987)

- 1905: S-a născut Ayn Rand (pseudonimul Alisei Rosenbaum), scriitoare americană de origine rusă (autoare controversată pentru opiniile sale despre individualism şi egoism) (m. 1982)

- 1912: S-a născut compozitorul american Burton Lane; a scris muzica pentru numeroase filme şi muzicaluri (m. 1997)

- 1919: S-a născut cântăreaţa elveţiană de operă Lisa Della Casa, una dintre cele mai mari interprete ale operei lui W. A. Mozart din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea (m. 2012)

- 1923: S-a născut Svetozar Gligorić, unul dintre cei mai importanţi şahişti sârbi (m. 2012) – 90 de ani

- 1926: S-a născut Valéry Giscard D'Estaing, politician francez, fost preşedinte al Republicii Franceze în perioada 1974-1981

- 1935: S-a născut actorul american Council Cargle (m. 2013)

- 1937: S-a născut soprana americană Martina Arroyo. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1936

- 1940: S-a născut David Jason, unul dintre cei mai populari actori de televiziune din Marea Britanie

- 1943: Se încheie bătălia de pe Volga (cunoscută ca "bătălia de la Stalingrad", începută la 17.VII.1942), moment de cotitură în desfăşurarea celui de-al II-lea război mondial (bătălia s-a încheiat prin capitularea zonei de încercuire septentrională, în care se aflau Armata 6 germană şi o parte din Armata română) - 70 de ani

- 1947: S-a născut actriţa americană de film Farrah Fawcett (m. 2009)

- 1968: A murit dirijorul italian Tullio Serafin (n. 1878) - 45 de ani

- 1969: A murit actorul britanic de film Boris Karloff (numele real: William Henry Pratt), vedetă a filmelor americane de groază din anii '30-'40 ai secolului al XX-lea, cel care l-a întruchipat pe monstrul din romanul "Frankenstein" de Mary Shelley (n. 1887)

- 1970: A murit Bertrand Russell, filosof, logician, scriitor şi om politic englez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1950 (n. 1872)

- 1977: S-a născut cântăreaţa columbiană de muzică pop Shakira (Isabel Mebarak Ripoll), una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică latino

- 1995: A murit André Frossard, jurnalist francez şi autor de cărţi cu caracter istoric, memorialistic şi eseistic (n. 1915)

- 1996: A murit Gene Kelly, actor american de film, dansator, coregraf şi regizor (n. 1912)

- 1998: A murit Haroun Tazieff, geolog francez de origine poloneză; studii şi cercetări privind mecanismele erupţiilor şi gazele vulcanice; unul dintre fondatorii (1948) Institutului Internaţional de Cercetări Vulcanologice (n. 1914) - 15 ani

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor