altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar cultural SRR - 14 august 2017

Calendar 14 August 2017

Pe 14 august 2000 a murit Ion Omescu, actor, dramaturg, poet, teoretician al teatrului; în perioada 1947-1953 a făcut închisoare pentru încercarea de trecere frauduloasă a graniţei; după eliberare va scrie un text despre condiţiile din închisorile comuniste, interceptat de Securitate, pentru care va mai fi închis între anii 1957 şi 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din RPR); în 1972, invitat în Anglia la Festivalul de teatru de la Stratford on Avon, a cerut azil politic în Franţa (n. 1925).

Pe 14 august 1956 a murit Bertolt Brecht, dramaturg, poet, regizor de origine germană, iniţial expresionist, întemeietor al instituţiei teatrale "Berliner Ensemble", iniţiator al "teatrului epic"; a promovat o nouă teorie şi practică a teatrului, bazate pe efectul distanţării epice; a fost unul dintre cei care au revoluţionat teatrul secolului XX (n. 1898) - 55 de ani.

foto: en.wikipedia.org

Serviciul de Documentare al SRR

- Sf. Maximilian Kolbe, preot martir (Calendarul Romano-Catolic 2011, Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2011)

 

- Adormirea Maicii Domnului; Hramul Mănăstirii Hagigadar Suceava (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România - Sărbători principale 2011)

 

- 1870, 14/26: S-a născut Ion Pogoneanu-Rădulescu, critic şi istoric literar, pedagog; a manifestat o preocupare constantă pentru literatură, cu interes special faţă de scriitorii de la "Junimea" şi "Convorbiri literare"; membru corespondent al Academiei Române (m. 1945)

 

- 1871, 14/26 - 15/27: Serbarea de la Putna (amânată din 1869), pentru a omagia memoria lui Ştefan cel Mare la 400 de ani de la sfinţirea Mânăstirii, manifestare organizată de societatea "România Jună" a studenţilor români de la Viena, condusă de Ioan Slavici şi Mihai Eminescu; la manifestare au participat 3.000 de reprezentanţi din toate provinciile istorice româneşti - 140 de ani

 

- 1905: S-a născut Barbu Theodorescu, bibliograf, biograf, editor de documente şi istoric literar, a cărui activitate s-a concentrat mai ales asupra operei şi figurii lui Nicolae Iorga (m. 1979)

 

- 1905: S-a născut Ştefan Tita, poet, prozator, dramaturg şi publicist (m. 1977)

 

- 1911: S-a născut agrozootehnicianul Emil Alexandru Negruţiu; lucrări de genetică şi ameliorare a animalelor domestice; în 1965, împreună cu A. Petre, a înfiinţat, în cadrul Institutului Agronomic din Cluj, primul laborator de cercetări de genetică cantitativă şi a populaţiilor de animale din România; membru corespondent al Academiei Române (m. 1988) - 100 de ani

 

- 1916, 14/27: România declară război Austro-Ungariei, intrând în prima conflagraţie mondială; începe războiul de eliberare şi întregire naţională (1916-1919) - 95 de ani. NOTĂ: La 4/17.VIII.1916 fusese semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei

 

- 1934: S-a născut tenorul Ion Buzea

 

- 1945: S-a născut Mircea Ghiţulescu, prozator şi critic dramatic (m. 2010)

 

- 1948: S-a născut poetul şi jurnalistul Lucian Avramescu

 

- 1956: A murit Victor Papilian, prozator, dramaturg, eseist şi memorialist (n. 1888) - 55 de ani

 

- 1970: Intră în funcţiune prima turbină la Centrala hidroelectrică Porţile de Fier 1 (cu o capacitate de 178 MW), ultimul hidroagregat devenind operaţional la 28.XI.1970 (sistemul hidro-energetic şi de navigaţie Porţile de Fier 1 va fi inaugurat oficial la 16.V.1972)

 

- 1991: Intră în vigoare Legea privatizării societăţilor comerciale - 20 de ani

 

- 1996: A murit dirijorul de origine română Sergiu Celibidache; a dirijat pe toate marile scene ale lumii; director al mai multor orchestre de prestigiu: Berlin (1945-1950), Stockholm (1962-1971), Stuttgart (1972-1982) şi München (1979-1996); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1912) - 15 ani. NOTĂ: Dicţionarul de muzică şi muzicieni Grove dă ca dată a naşterii 28.VI.1912

 

- 2000: A murit Ion Omescu, actor, dramaturg, poet, teoretician al teatrului; în perioada 1947-1953 a făcut închisoare pentru încercarea de trecere frauduloasă a graniţei; după eliberare va scrie un text despre condiţiile din închisorile comuniste, interceptat de Securitate, pentru care va mai fi închis între anii 1957 şi 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din RPR); în 1972, invitat în Anglia la Festivalul de teatru de la Stratford on Avon, a cerut azil politic în Franţa (n. 1925)

 

- 2006: A murit juristul Paul Mircea Cosmovici; cercetări de drept internaţional comparat, drept economic, drept civil; membru al Academiei Române (n. 1921) - 5 ani

 

- 1575: A murit Diego Hurtado de Mendoza, diplomat, istoric şi scriitor spaniol (n. 1503?)

 

- 1910: S-a născut Pierre Schaeffer, inginer şi muzician francez; creator al muzicii concrete ("Studii de zgomote"); pionier şi veteran al radioului; fondator (1958) al "Grupului de cercetări muzicale de la Paris" (alături de Pierre Henry) (m. 1995)

 

- 1921: S-a născut regizorul italian de teatru Giorgio Strehler, fost director la "Piccolo Teatro" din Milano şi preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa (m. 1997) - 90 de ani

 

- 1924: S-a născut Georges Prêtre, compozitor şi dirijor francez

 

- 1941: A fost dată publicităţii "Carta Atlanticului", semnată de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Franklin Delano Roosevelt, şi de primul ministru al Marii Britanii, Winston Churchill, în urma unei întrevederi (10-14 august) la bordul navei "Prince of Wales", în Golful Argentina din Newfoundland; documentul stabilea strategia Aliaţilor în timpul celui de-al doilea război mondial şi se referea la organizarea postbelică a lumii după înfrângerea nazismului; URSS va adera la "Cartă" la 24.IX.1941 - 70 de ani

 

- 1945: S-a născut Steve Martin, actor american de comedie

 

- 1951: A murit publicistul american William Randolph Hearst; a creat cel mai mare lanţ naţional de ziare; metodele sale de lucru, considerate extrem de moderne, au influenţat profund jurnalismul american de-a lungul timpului (n. 1863) - 60 de ani

 

- 1956: A murit Bertolt Brecht, dramaturg, poet, regizor de origine germană, iniţial expresionist, întemeietor al instituţiei teatrale "Berliner Ensemble", iniţiator al "teatrului epic"; a promovat o nouă teorie şi practică a teatrului, bazate pe efectul distanţării epice; a fost unul dintre cei care au revoluţionat teatrul secolului XX (n. 1898) - 55 de ani

 

- 1959: S-a născut fostul baschetbalist american Earvin Johnson (supranumit "Magic"); împreună cu Larry Bird, Johnson a fost în anii '80, printre cei mai buni jucători profesionişti de baschet din liga "National Basketball Association" (NBA), din America de Nord

 

- 1960: S-a născut Sarah Brightman, cântăreaţă de crossover clasic, compozitoare, actriţă şi dansatoare britanică

 

- 1963: S-a născut actriţa franceză de film Emmanuelle Béart

 

- 1966: S-a născut actriţa afro-americană de film Halle Berry - 45 de ani

 

- 1981: A murit dirijorul austriac Karl Böhm (n. 1894) - 30 de ani

 

- 1994: A murit Elias Canetti, prozator, dramaturg şi eseist britanic de limbă germană; Premiul Nobel pentru literatură pe 1981 (n. 1905, la Ruse/Bulgaria, într-o familie de evrei)

 

- 2004: A murit Czesław Miłosz, poet, eseist şi romancier american de origine poloneză; Premiul Nobel pentru literatură pe 1980 (n. 1911)

 

- 2006: A murit actorul american de film Bruno Kirby (n. 1949) - 5 ani

 

- 2010: A murit Abbey Lincoln (numele real, Anna Marie Wooldridge), cântăreaţă de jazz, compozitoare, actriţă afro-americană (n. 1930) - 1 an

Vizualizări: 50

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor