Calendar
http://www.radioromaniacultural.ro/articole/art.shtml?a=75061&c...
Pe 2 septembrie 1661 are loc prima cursă de yacht, între regele Charles al Angliei şi fratele său James. Yachtingul ca agrement a apărut în Olanda undeva la mijlocul secolului XVII. În 1642, în timpul războiului civil englez, familia regală britanică s-a refugiat pe o insulă din arhipelagul olandez pentru protecţie. Mai mult din plictiseală, regele Charles II îşi petrecea timpul navigând în jurul insulei, pentru prima dată de plăcere şi nu din obligaţii militare. A fost o schimbare importantă în mentalităţile secolului, navele nu mai erau exclusiv mijloace de transport sau echipamente de război, ci moduri de petrecere a timpului liber. Atunci când s-a întors în Anglia la sfârşitul războiului, Charles nu a renunţat la această bizarerie, aşa cum o vedeau mulţi contemporani, mai ales că primeşte în dar un yacht la plecarea din partea Olandei. În 1661 organizează oficial prima întrecere de yachting, la care participă el şi fratele său James II, duce de York. Miza era 100 de lire. Special pentru această ocazie fuseseră construite, după modelul celui primit, două ambarcaţiuni uşoare, pentru rege şi pentru fratele său. Cei doi s-au întrecut între Greenwich şi Gravesend şi s-au întors la Londra, în privirile curioşilor, pe Tamisa. Primul club de yachting a apărut aproape 60 de ani mai târziu, când acest sport devenise deja o modă printre aristocraţii europeni.
Pe 2 septembrie 1919, pe când era considerat deja fără scăpare în urma unui atac cerebral, fiind paralizat la pat, senatorul Albert B. Fall, din New Mexico, însoţit de o delegaţie a Congresului, intră în camera preşedintelui american Woodrow Wilson. Se întâmpla ca senatorul Fall să fie un duşman politic declarat, suficient ca lui Wilson să nu îi facă plăcere să îşi arate slăbiciunea în faţa acestuia. Era totuşi preşedintele Americii, preşedintele care asistase la un război devastator. Îşi ascunde suferinţa şi se arată în cea mai bună formă posibilă. Toate acestea îl calcă pe nervi pe senatorul Fall, care afirmă pe un ton dezgustat: "Domnule preşedinte, mă rog pentru dumneavoastră." Dar Wilson nu s-a lăsat mai prejos "Pentru ce deznodământ vă rugaţi mai exact, domnule senator?" Era o perioadă dificilă pentru Wilson, care încercase să evite participarea la războiul mondial cu orice preţ. Îi era frică de violenţa care va trece de toleranţă şi se va integra în întregul sistem politic american odată cu intrarea Americii în război. Dezamăgirea lui era evidentă. După ce Congresul îl aplauda frenetic pentru decizia de a participa la război, luată la insistenţele clasei politice, Wilson îi destăinuia secretarului său personal: "Cât este de curios să aplauzi un om care trimite tineri la moarte." De altfel, cele Patrusprezece Puncte formulate de Wilson la sfârşitul conflictului aveau chiar această menire, de a opri repetarea unui asemenea episod.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius