altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar

Luni, 26 Aprilie 2017 

Pe 26 aprilie 1336, Francesco Petrarca urcă pe Mont Ventoux, în sudul Franţei, împreună cu fratele său şi doi servitori. Conform poveştii pe care o relatează într-o scrisoare către un apropiat, a fost o călătorie de plăcere, fără nici o obligaţie. Se mândrea cu faptul că este a doua persoană, spunea el, care întreprinde un asemenea tip de călătorie de plăcere, după regele Filip al V-lea al Macedoniei. În timpul drumului, un cioban îi sfătuieşte să se întoarcă din drum, pentru că vârful este de necucerit. Mont Ventoux este şi astăzi o destinaţie destul de dificilă pentru călătorii amatori. Pentru Petrarca a fost o călătorie cu rezonanţe mistice, pentru că, aşa cum mărturisea prietenului său, "oamenii se încumetă spre înălţimile munţilor, se avântă pe valurile primejdioase ale mării şi înconjoară oceanele, contemplă mişcarea astrelor, dar nu se gândesc niciodată la ei înşişi. Petrarca afirma la capătul escaladării că toate acele privelişti au sfârşit prin a-l întrista; înţelesese că ceea ce căuta la orizont se găsea de fapt în propriul spirit.

Pe 26 aprilie 1532, sultanul Soliman Magnificul trece prin Ungaria, în drumul spre Viena. Se îndrepta spre oraşul pe care nu reuşise să îl cucerească cu trei ani în urmă. Rivalitatea dintre Imperiul Otoman şi cel Habsburgic dobândise deja proporţii uriaşe. În 1526, la Mohacs, rezistenţa ungară cedase în faţa armatei otomane. Dar în trei ani, armata habsburgică se regrupase, reocupase Buda şi preluase controlul asupra Ungariei. Începe astfel asediul Vienei, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte strategice otomane în Europa. Armata de aproape 16.000 de soldaţi care a apărat oraşul reuşeşte să ţină piept forţei otomane. Era primul eşec al sultanului Soliman, poate cel mai important conducător al Imperiului Otoman. În 1532, armata otomană se îndrepta din nou spre Viena, pentru a-şi lua revanşa, dar condiţiile nefavorabile cauzează retragerea trupelor, înaintea ajungerii lor la destinaţie. Eşecul din faţa Vienei a fost începutul unei cronice animozităţi între cele două mari imperii, ce a durat până la destrămarea lor, la începutul secolului al XX-lea.

Dana Dolghin

Vizualizări: 115

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor