altmarius

cultură şi spiritualitate

Calea spre inima omului

Calea spre inima omului

Calea spre inima omului reprezinta cheia bunei-intelegeri si a comuniunii, atat in familie, cat si in orice intalnire sociala. Dumnezeu ne-a creat pentru comuniune, drept pentru care, orice am face, nu vom putea anula tinderea spre comuniune, atat de adanc sadita in fiinta noastra.

Pentru ca am fost creati spre a trai in comuniune, nu este usor sa ne simtim odihniti langa persoane care au inima inchisa comuniunii sau articulata pe cu totul alte valori decat noi. Lipsa de comuniune si de intelegere se vede atunci cand sotul se arata nemultumit de sotie, cand sotia se plange de sot, cand copiii se cearta intre ei, cand bunicii devin povara, cand vecinii intruchipeaza o piedica in calea fericirii noastre, cand colegii de serviciu ne incomodeaza etc.

Deci, atat in familie, cat si in orice comunitate sociala, ne dorim sa traim in unitate, evitand orice forma de conflict, exterior sau interior. Pentru a avea insa o unitate familiala sau sociala, este nevoia ca mai intai sa avem o unitate interioara, un mod de a gandi asemanator si o inima care sa vibreze pe aceleasi coordonate. De cele mai multe ori insa, oamenii sunt atat de diferiti incat numai cu mari chinuri pot ajunge la o unitate satisfacatoare. Astfel, cand fiecare isi doreste altceva, deseori in pofida dorintelor celuilalt, unitatea devine o utopie.

Slabiciunile noastre si ale celui de langa noi sunt tot atatea porti prin care diavolul ne poate strica buna asezare, iar cum impotriva diavolului nu avem nici o putere de unii singuri, ci numai impreuna cu Hristos, care a calcat moartea si a surpat puterea diavolului, se cade ca tot impreuna cu El sa pornim spre inima omului.

Calea spre inima omului

Pentru a ajunge la o unitate odihnitoare este nevoie de o nevointa zilnica, binestiind ca "lucrurile bune cu anevoie se dobandesc". Pentru ca aceasta lucrare sa rodeasca in viata noastra, la ea trebuie sa lucram atat noi, cat si Dumnezeu: noi trebuie sa cautam a creste neincetat in dragoste, iertare si smerenie, iar Dumnezeu trebuie sa adauga harul Sau cel tamaduitor.

Numai pasind pe calea care duce la inima omului se poate ajunge cu adevarat la cel de langa noi. Aceasta cale insa nu poate fi strabatuta atat prin inteligenta, discursuri persuasive si metode oferite de psihologie, cat prin impreuna-lucrarea harului lui Dumnezeu.

Cand noi punem rugaciunea, compatimirea si dragostea, iar Dumnezeu pune mila si harul Sau, gandurile noastre ajung cu usurinta la inima celui de langa noi. Nefacand astfel, nu este de mirare faptul ca, vorbind ore nenumarate cu cel de langa noi, ajungem la concluzia ca acela nu a inteles nimic si ca noi am obosit degeaba.

In fata patimilor si a ispitelor neincetate, parca din ce in ce mai mari, psihologia ar trebui sa isi recunoasca neputinta, recunoscand harului lui Dumnezeu dreptul de suveranitate in tamaduirea tuturor patimilor si in realizarea oricarei comuniuni durabile.

Cuvintele cele bune pot fi de folos numai unora, iar nu tuturor, drept pentru care, cea mai buna, sigura si eficienta cale spre inima omului este rugaciunea neincetata inaltata Domnului, cu durere. Astfel, cand nu poti vorbi celui de langa tine despre Dumnezeu, vorbeste lui Dumnezeu despre cel de langa tine; cand nu te asculta sotul sau sotia, copilul sau parintii, te asculta intotdeauna Dumnezeu, Maica Domnului si sfintii.

Calea cea mai scurta spre inima celui de langa noi va ramane pentru totdeauna rugaciunea rostita cu durere, cu credinta si cu nadejde catre Bunul Dumnezeu, iar calea cea mai lunga va ramane cea a discursurilor mestesugit alcatuite, aglomerate de explicatii si lamuriri. Daca cea dintai cale rodeste intotdeauna, pasirea pe ea aratand smerenie si nadejde in ajutorul lui Dumnezeu, care spune "fara Mine nu puteti face nimic", cea de-a doua cale rodeste destul de rar, iar si atunci numai pentru o scurta durata, ea fiind adesea un rod al mandriei si al increderii prea mari in puterea noastra de convingere.

Parintele Arsenie Boca obisnuia sa spuna oamenilor ca "cea mai lunga cale este cea care duce de la urechi, la inima." Astfel, atata timp cat noi nu avem puterea duhovniceasca de a vorbi inimii celui de langa, noi, decat sa vorbim urechilor lui, mai bine sa ii vorbim lui Dumnezeu, care poate vorbi direct inimii aceluia.

Luminarea mintii omului (metanoia - schimbarea mintii) este o lucrare a harului, iar harul vine abia dupa ce inima noastra se curateste prin pocainta si smerenie. Niciodata nu vom putea ajunge sa patrundem intelesurile cele tainice ale vietii fara ajutorul harului Duhului Sfant. Iar daca mintea noastra se lumineaza abia dupa ce lucreaza in noi harul lui Dumnezeu, se cade sa intelegem ca si in cei de langa noi tot atunci o sa apara intelegerea si patrunderea celor bune, cand in ei se va pogora harul lui Dumnezeu. Astfel, a ne ruga pentru cei de langa noi este cu mult mai roditor decat a le tine discursuri moralizatoare.

Cand mintile noastre vorbesc limbi diferite, comunicarea dintre inimi nu mai poate avea loc prin cuvinte, ci numai prin harul lui Dumnezeu. Cata vreme inca mai nadajduim in "puterea" noastra de a-l schimba pe cel de langa noi, nimic din cele dorite nu se va intampla, deoarece Dumnezeu incepe sa lucreze abia atunci cand ne marturisim neputinta si ne punem nadejdea numai in El. Astfel, calea "eu - Dumnezeu - aproapele" va fi intotdeauna mai scurta si mai roditoare decat calea "eu - aproapele".

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor DanalacheTeodor Danalache

Senior editor

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor