altmarius

cultură şi spiritualitate

A apărut revista CADRAN (JURNAL MUREȘEAN) NR. 11/2021
Editorial
„Vreme trece, vreme vine...”
Vine o vreme când, vrei nu vrei, sentimentul timpului își schimbă sensurile, când numărul anilor te face să privești altfel și înapoi și înainte, când nostalgiile se acutizează, când speranțele se temperează, când te bucuri altfel de fiecare răsărit de soare. Când parcă și durata clipei este alta. Când vârsta e și blazon de noblețe, dar și povară.
Vine o vreme când numărul celor cu care am pornit la drum scade, nedrept, dramatic, când ne simțim și mai singuri și mai săraci.
Niciodată până în acest an (și încă n-a căzut cortina peste el), pe timp de pace, nu ne-au părăsit atât de mulți – peste cincizeci de mii de conaționali, din cei peste cinci milioane câți s-au prăpădit în lume, victime ale unei pandemii venită de neunde, încă învăluită în misterele unei lumi tenebroase.
În fața morții, suntem cu toții egali, și buni și răi și tineri și mai puțin tineri. Până când devin statistici însă, toate cifrele se reduc la una singură, pentru că fiecare suntem unul, unici, fiecare e înconjurat de dragoste, în jurul fiecăruia viața e în clocot.
Rând pe rând, unul câte unul, au plecat la ceruri oameni dragi, apropiați, de la Stere Bucovală la Iuliu Ionaș, de la Ioan Bândilă Mărceanu la Gheorghe Achim, de la Gheorghe Cutieru, la Doru Dinu Glăvan, a căror absență o resimt acut, de fiecare fiind legat prin tainice fire cu care am țesut din rosturile lumii noastre.
Suntem tot mai puțini, tot mai puțini. „Vreme trece, vreme vine…”
NICOLAE BĂCIUȚ

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

206 state 

(ultimul: Ciad)

Numar de steaguri: 270

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 36

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. PALATUL VECHITURILOR

https://www.palatulvechiturilor.ro/carti

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA CASA CĂRȚII

https://www.casacartii.ro/editura/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. DAFFY'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/toate-produsele/filtre/3f-editura,polirom

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. LIBRĂRIA DELFIN

https://www.librariadelfin.ro/librarie-virtuala/carti-noi

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2022   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor