Căderea nervoasă a Americii

[altmariuspoliteia]

https://reactionarii.home.blog/2019/09/16/caderea-nervoasa-a-americii/

O vorbă adevărată de la un prieten francez:

E pur și simplu și profund absurd. America trece printr-o criză socială fără precedent. Media e toată în mâinile unor idioți sau trișori. Social-media e manipulată de companii ultramiliardare pentru a-ți remodela creierul. Toată lumea e pe un soi de combinație de pileală, iarbă, jocuri video violente și porno violent. Nimeni nu mai are prieteni. Sinuciderile și depresia cresc la un nivel fără precedent. Dar, desigur, ni se spune că toată problema e disponibilitatea de comercializare a unei arme cu alură militară. La fel și cu așa-zisa “supremație albă”. Oricât ar fi evoluat, și e posibil să fi evoluat, de ce nu ar fi mai degrabă un soi de simptom decât o cauză? Uitați-vă la ce se petrece!

America are o lentă cădere nervoasă. Astăzi, în The Federalist, Thane Bellomo scrie că noi am avut dintotdeauna probleme, dar am avut, totodată, acele structuri sociale de care aveam nevoie pentru a se ocupa de aceste probleme. Nu mai e valabil acum.

Extras:

Lucrul care s-a schimbat fundamental este acela că am renunțat la acele instituții sociale care au ajutat oamenii să-și înțeleagă valoarea și locul în această lume timp de mii de ani. Declinul lor este reflectat nu doar în creșterea numărului de atacuri armate în masă, dar se vede și mai bine într-o serie de statistici care dezvăluie o epidemie a disperării.

De exemplu, între anii 2000 și 2017, rata deceselor cauzate de supradozajul de droguri a crescut cu 400%, de la 3 la 100.000, la 15 la 100.000. Rata sinuciderilor a crescut de la 10,4 la 100.000 în anul 2000, la 14 la 100.000 în 2017. Aceste creșteri groaznice au redus literalmente speranța de viață în Statele Unite de la 78,9 ani în 2014 la 78,6 ani în 2017.

Statisticile de mai sus oglindesc moartea familiei și declinul credinței. Procentajul copiilor născuți în afara căsătoriei a crescut de la 20% în 1985 la mai mult de 40% în 2013, proporțional cu rata criminalității, ce urmează această tendință. Procentul de oameni ce aveau calitatea de membri ai unei Biserici a scăzut de la 70% în 1998 la 50% astăzi. Luate împreună, aceste statistici îngrijorătoare demonstrează ceea ce se întâmplă atunci când oamenii simt că nu au un loc, un scop și vreo valoare în această lume.

Mai mult:

Știm ce se întâmplă când comunitățile se deteriorează: izolare, singurătate și declinul normelor sociale. Iar când distrugem Biserica, însăși instituția care a fost piatra de temelie a valorilor, moralității și răscumpărării noastre de mii de ani? Deznădejde, imoralitate, disperare și răutate.

Combinați-le pe toate trei, și putem vedea ce se întâmplă. O epidemie de opioide atât de severă, încât a redus la propriu speranța noastră de viață medie. O rată a sinuciderilor care continuă să urce pentru aproape toate grupurile demografice. Atacuri armate în masă.

Distrugeți familia, abandonați comunitatea, demolați Biserica. Ce ar putea merge prost? Totul.

Aruncați o privire pe acest comentariu din Quillette, al sociologului Terry Newman, despre atacurile armate în masă. Ne vorbește despre mecansimele sociologice ale acestor atacuri și explorează opera fondatorului sociologiei ca disciplină, Emile Durkheim. La începutul secolului XX, Durkheim a observat o creștere a numărului de sinucideri.

Durkheim a menționat, de asemenea, că mulți oameni care s-au sinucis erau tineri și că răspândirea acestor evenimente era legată de nivelul lor de integrare socială: când o persoană nu simte o conexiune sau o apartenență la un grup, ar putea ajunge să-și pună întrebări cu privire la  valoarea sa existențială și să-și pună capăt vieții.

Durkheim a etichetat această formă de sinucidere ca „anomică” (altele fiind „egoiste”, „altruiste” și „fataliste”). Durkheim credea că aceste senzații de anomie se afirmă cu o forță specială în momentele în care societatea este supusă unei transformări sociale, politice sau economice — mai ales dacă astfel de răsturnări au ca rezultat schimbări imediate și severe în viața de fiecare zi.

Durkheim provine dintr-o lungă linie de evrei devotați. Tatăl său, bunicul și stră-străbunicul au fost toți rabini. Și astfel, chiar dacă a ales să urmărească o carieră academică, experiențele sale l-au învățat să respecte sprijinul mental și psihologic pe care comunitățile religioase l-au furnizat membrilor lor, precum și rolul pe care îl joacă ritualul în reglementarea comportamentului social. În absența unor astfel de reguli, credea el, indivizii și chiar societăți întregi sunt expuși riscului de a cădea într-o stare de anomie, în care valorile și semnificațiile comune cad peste marginea prăpastiei. Golul rezultat nu oferă oamenilor un sentiment de libertate, ci mai degrabă de dezrădăcinare și disperare.

Teza lui Durkheim a rezistat în mare parte testului timpului, deși alți cercetători au reformulat-o pentru publicul modern. De exemplu, în cartea sa din 1955 ,,Societatea Sănătoasă”, Erich Fromm a scris că “în secolul al XIX-lea, problema a fost că Dumnezeu a murit. În secolul al XX-lea, problema este că omul a murit.” El descrie secolul al XX-lea ca o perioadă de „auto alienare schizoidă” și e îngrijorat de faptul că oamenii ar putea distruge „lumea lor și pe ei înșiși, deoarece aceștia nu ar putea rezista prea mult într-o viață plictisitoare și lipsită de sens.”

Mai mult:

Dar dacă ar fi să ne viziteze în 2019, Durkheim ar fi surprins de măsura în care unele idei cândva dominante, care nu au nicio legătură cu economia, au fost marginalizate ca fiind înapoiate și “pline de ură” – cum ar fi naționalismul, patriotismul și chiar masculinitatea.

Acesta este un motiv pentru care atât de mulți oameni se simt acum în derivă. Așa cum în mod elocvent scriitorul canadian SF, Donald Kingsbury a scris în romanul său ,,Courtship rite”: ,,tradiția este un set de soluții cu privire la care am uitat problemele pe care le rezolvă. Aruncați soluția și veți obține problemele înapoi.” Credința în Dumnezeu, țară și bărbăție ar putea fi văzute ca retrogradă de lumea modernă. Dar, în măsura în care acestea au ținut departe, de-a lungul timpului, apariția anomiei masculine, neglijăm, probabil, să luăm în calcul ce pagube ne produce discreditarea acestor idei înainte de a le găsi înlocuitori.

Citiți întregul articol.

Prietenul care mi-a trimis acest eseu observă că autorul său se apropie chiar de punctul de a spune că o convertire religioasă este singurul lucru care ar putea salva acesti tineri pierduți, însă evită să o spună. E adevărat.

Așa cum am mai spus, romancierul francez Michel Houellebecq înțelege acest lucru. În cartea sa ,,Supunere”, o convertire la Islam salvează de lipsa de sens un academic francez destrăbălat. Interesant, nu este o convertire autentică. Omul nu crede de fapt în Islam. Mai degrabă, convertirea formală este modalitatea de a-și asigura un loc semnificativ în noua ordine islamică din Franța (acțiunea romanului are loc în viitorul apropiat). Nu îi rezolvă problemele filozofice și religioase ce îl macină, dar îi dă un sentiment de sens și apartenență, care poate fi suficient pentru a-l ajuta să treacă peste ele, până la moartea sa naturală. Contextul romanului este o lume în care o Franță decadentă și în fierbere se orientează spre a fi condusă către un plin de forță partid politic islamist. Ceea ce se întâmplă în viața lui François, protagonistul, se întâmplă și în viața națiunii, în roman.

Profesorul american Louis Betty a scris un studiu ce merită citit despre Houellebecq, ale cărui romane el le descrie a fi

ca un fel de experiment fictiv al morții lui Dumnezeu. Iar acest experiment este cel mai bine înțeles ca o confruntare între două domenii radical opuse: materialismul științei moderne și nevoia de a transcende și de a supraviețui, care este cel mai bine exprimată prin religie.

Mai mult:

Lipsa unei legături a umanității cu Dumnezeu se află în inima narațiunii istorice pe care cititorul o întâlnește în lucrarea lui Houellebecq: lipsite de un set de principii morale legitime legate de o putere mai mare, și incapabile fiind să găsească răspunsuri semnificative la întrebările existențiale, ființele umane coboară în egoism și narcisism și pot preveni teroarea lor muribundă doar prin recurgerea la distragerile carnale ale sexualității. Capitalismul post-modern este modul de organizare socială cel mai potrivit pentru a urma și a perpetua o astfel de viziune asupra lumii. Materialismul – adică limitarea a tot ceea ce este real la ceea ce e fizic, care exclude existența lui Dumnezeu, a sufletului, și spiritului și, cu ele, a oricărui sens transcendent viații omului – produce, astfel, un mediu în care consumul devine o normă. Aceasta este povestea istorică pe care o consacră ficțiunea lui Houellebecq, cu liberalismul economic modern ce se dezvoltă ca ultimă și devastatoare consecință a despiritualizării omenirii.

,,Horror materialist” este termenul cel mai potrivit pentru a descrie această viziune asupra lumii, pentru ceea ce cititorii vor descoperi în întreaga ficțiune a lui Houellebecq – societăți și persoane în care urmările sociale și psihologice terminale ale materialismului sunt jucate. Nu este de mirare, atunci, că aceste texte sunt atât de des apocaliptice în ton.

Iată un citat din cartea lui Betty – vital pentru înțelegerea a ce vreau să spun în Opțiunea Benedict (n.n. – carte a lui Rod Dreher în care autorul pledează pentru o retragere – nu fizică – a creștinilor din mijlocul lumii actuale și recompunerea unei comunități paralele acesteia, în interiorul căreia să-și poată practica credința)

Romanele lui Houellebecq sugerează că, odată ce religia devine definibilă ca religie, odată ce simbolurile sale nu se mai adresează societății în general ca autoritate morală și normativă, ci abordează mai degrabă, ca simplu motor al „stărilor și motivațiilor” religioase, doar individul  – este semn că e deja terminată. Religia trebuie să facă mai mult decât să ofere un spațiu pentru individ pentru a intra, à la [antropolog Clifford] Geertz, în ,,perspectivă religioasă.” Acest lucru este pur și simplu insuficient pentru oamenii moderni; simbolurile de acolo sunt prea slabe, prea necuplate la existența obișnuită pentru a da o motivație serioasă. Religia trebuie să stabilească un baldachin disciplinar deasupra capului omenirii, trebuie să-i decidă actele sale și angajamentele sale morale, trebuie să furnizeze explicații finale capabile să determine restul vieții sociale; în caz contrar, religia se pierde într-un murmur al perspectivelor concurente (științifice, ale simțului comun, politice, etc) Acest lucru este exact ceea ce s-a întâmplat în Occident….

Gândiți-vă la atacatorii în masă în timp ce citiți acest pasaj din Betty:

Cu toate acestea, cauzalitatea pe care o propun, care face dreptate totală viziunii lui Houellebecq, este una în care materialismul – conceput ca o credință generalizată în materie, care, în manifestările sale politice, contribuie la creșterea unor ideologii diferite, precum fascismul, comunismul și liberalismul – reprezintă adevărata amenințare la adresa relațiilor și sexualității umane în romanele lui Houellebecq. Din acest punct de vedere, erodarea treptată a concepției teologice despre ființa umană, care a început cu Revoluția științifică și a ajuns la apogeul său în secolul al XX-lea, a dat naștere unei ordini sociale în care valoarea vieții umane este limitată la parametrii de schimb economic – adică ființa umană este înțeleasă în termeni esențiali economici. Atractivitatea unuia și chiar a șarmului altuia sunt determinate de criterii de necontestat ale valorii de piață, ca și când ființa umană nu ar fi diferită, în principiu, de orice alt produs de consum. Reducerea la economic a valorii umane este alimentată de materialismul științei moderne, care respinge posibilitatea liberei voințe și reduce ființa umană la o colecție întâmplătoare, trecătoare a unor particule elementare. Umanismul, care încearcă să atribuie oamenilor drepturi în absența unei divinități capabile să legitimeze ordinea morală, nu are nicio șansă în aceste condiții.

Dar da, orice ar fi, să dăm vina pe gura mare a lui Donald Trump și pe disponibilitatea la vânzare a unui anumit tip de armă.

Ieri, a fost un atac în masă în sudul Californiei. Criminalul a folosit un cuțit, nu un pistol, iar atât el, cât și toate victimele sale, au fost hispanici, astfel încât incidentul nu este util narațiunii de stânga. Cu toate acestea, hispanicii morți în California sunt la fel de morți ca unii uciși de un tip alb, rasist, în El Paso:

Un bărbat ,,plin de furie” a avut o ieșire violentă și a comis o serie de înjunghieri și jafuri timp de 2 ore în sudul Californiei, omorând patru persoane și rănind alte două, au declarat, miercuri, autoritățile.

Garden Grove, un bărbat de 33 de ani, a fost reținut după ce a ieșit dintr-un 7-Eleven în Santa Ana, sud-est de Los Angeles, ,,și i-a scăpat un cuțit, împreună cu un pistol pe care îl luase de la un paznic”, a comunicat poliția.

,,Actele de violență păreau a fi la întâmplare iar singurele motive cunoscute par a fi «ură, jaf, omucidere»”, a declarat ofițerul de poliție din Garden Grove, lt. Carl Whitney, la o conferință de presă.

,,Știm că acest individ a fost plin de furie și a rănit o mulțime de oameni în seara asta”, a spus el.

,,Suspectul și toate victimele erau hispanici”, a adăugat el.

Atacatorul a jefuit unele dintre victimele sale, dar unul dintre răniți a fost un om pe care l-a abordat la o benzinărie și aproape i-a rupt nasul, pentru aparent nici un motiv, ci doar pentru că era furios.

Scopul meu nu este să spun că gura mare și spartă a lui Trump (deși, da, și asta ar putea fi o problemă) nu are și ea rolul ei în înrăutățirea lucrurilor, nici să spun că discuția despre controlul de arme trebuie anulată din start. Ce vreau să spun e că niciunul dintre aceste lucruri nu abordează problema principală. T.S. Eliot a numit-o în 1939:

„Dacă nu-l vei avea pe Dumnezeu (și El este un Dumnezeu gelos), i te vei închina lui Hitler sau lui Stalin.”

Altceva va umple locul rămas gol. Ne pregătim pentru o formă totalitară de guvernare – de stânga sau de dreapta, habar nu am. Hannah Arendt, în al ei clasic “Originile totalitarismului“, în 1951, scrie:

Așa cum teroarea, chiar și în forma sa premergătoare celei totale, tiranice, distrusese toate legăturile dintre oameni, tot așa autocenzura și încadrarea ideologică a gândirii distruge conexiunile cu realitatea. Primele încercări au reușit atunci când oamenii au pierdut contactul cu semenii lor și cu realitatea din jurul lor; pentru că, împreună cu aceste contacte, oamenii  pierd deopotrivă capacitatea experienței și a gândirii. Subiectul ideal al legii totalitare nu este nazistul convins sau comunistul convins, ci oamenii pentru care distincția între fapt și ficțiune (în alte cuvinte, realitatea experienței) și distincția între adevărat și fals (în alte cuvinte, standardele gândirii) nu mai există.

Mai mult:

Prin urmare, una dintre preocupările principale ale tuturor guvernărilor tiranice este de a impune această izolare. Izolarea poate fi începutul terorii; este cu siguranță solul său cel mai fertil; este întotdeauna rezultatul său. Această izolare este –  și era -, pretotalitară; marca sa este impotența, în măsura în care puterea vine întotdeauna de la oamenii care acționează împreună…; oamenii izolați sunt neputincioși prin definiție.

Guvernele totalitare au lucrat pentru a izola indivizii pentru a-i putea controla. Noi, în liberalismul nostru târziu tehnologic, am reușit să ne izolăm singuri. Mai mult din ce spune Arendt:

În izolare, omul rămâne în contact cu lumea ca artificiu uman; numai atunci când forma cea mai elementară a creativității umane, care este capacitatea de a adăuga ceva al cuiva în lumea comună, este distrusă, izolarea devine cu totul de nesuportat… Izolarea devine singurătate. …

În timp ce izolarea se referă doar la tărâmul politic al vieții, singurătatea se referă la viața umană ca întreg. Guvernul totalitar, ca toate tiraniile, cu siguranță nu ar putea exista fără a distruge tărâmul public al vieții, ceea ce o face, fără a-i distruge individual, prin izolarea oamenilor, a capacității lor politice. Dar dominația totalitară ca formă de guvernare este nouă prin aceea că nu se mulțumeste doar cu această izolare, ci distruge, de asemenea, viața privată. Se bazează pe singurătatea oamenilor, pe experiența de a nu mai aparține lumii, ceea ce e una din experiențele cele mai radicale și disperate ale omului.

Totalitarismul, spune Arendt, bazează pe singurătatea oamenilor, pe experiența de a nu mai aparține lumii, ceea ce e una din experiențele cele mai radicale și disperate ale omului.

Treziți-vă! Ne jucăm cu focul aici. Problema nu este doar dreapta vs stânga; mass-media din zilele noastre vă va spune totul despre cum dreapta e de vină pentru că lucrurile merg din ce în ce mai rău. Uneori, poate fi adevărat, deși, în opinia mea, vina principală a dreptei e aceea că, în cultul său necritic al pieței libere, a îmbrățișat una din principalele cauze ale dizolvării societății noastre. Nu veți găsi prea multe răspunsuri la această criză în conservatorismul contemporan. Cineva mi-a trimis aseară un link către o nouă carte scrisa de către doi autori conservatori evanghelici, care susțin că creștinii trebuie să depună eforturi și mai mari pentru a fi „sarea și lumina” acestei lumi, angajându-se mai mult în politică și comunitate. Asta suna proaspăt în 1996, poate, dar nu are nici cea mai mică legătură cu ceea ce avem de înfruntat astăzi. Trăim într-o lume în care creștinii nici măcar nu mai pot păstra ceea ce îi făcea diferiți. Cei mai mulți creștini au fost absorbiți de cultura prezentului, iar cei care ar fi trebuit să-i conducă și să-i așeze în contra-culturii actuale – pastori, preoți, episcopi, laici în poziție de autoritate – nici măcar nu înțeleg natura crizei, nici unul dintre ei, și eșuează în a învăța, catehiza și forma generațiile de azi.

Genul de îndemnuri moraliste pe care le auzim azi în biserici nu sunt nici pe departe capabile să contracareze oroarea materialistă, și ceea ce Prof. Betty numește ,,urmările sociale și psihologice terminale ale materialismului”. Mult prea multe dintre bisericile noastre și liderii noștri religioși – progresiști și conservatori – nu aspiră la nimic mai mult decât a fi capelanii unei ordini sociale care l-a ucis pe Dumnezeu, și care, de asemenea, l-a ucis pe om. Ei nu cred asta, dar asta se întâmplă. S-ar putea sau nu să trăim în acea Apocalipsă, dar cu siguranță ce ni se petrece e o apocalipsă, în sensul unei dez-văluiri. Vedem cu ochii limpezi ceea ce înseamnă societatea post-creștină – și ce înseamnă momentul în care Bisericile sunt prea demoralizate și în stare de auto-amăgire pentru a mărturisi cu putere împotriva fiarelor brute ce demolează vechea religie.

Deci: ceea ce nu veți auzi niciodată spunându-se în mass-media noastră este că toate aceste lucruri pe care stânga de astăzi le promovează – libertăți individuale radicale, autonomie sexuală, deconstrucția familiei și sexului, exaltarea tribalistică anti-albi sau cea anti-masculină, distrugerea sau denaturarea religiei creștine – ne duce foarte repede într-un mare impas. Ei par să creadă același vechi și discreditate nonsensuri rousseau-iste, care insistă că vom fi liberi numai atunci când toate lanțurile exprimării individuale vor fi date la o parte.

Ei bine, ia uitați-vă: avem acest tip de societate. Sunteți fericiți acum?

Traducere după https://www.theamericanconservative.com/dreher/america-nervous-brea...