cultură şi spiritualitate
Miercuri, 20 septembrie 2017, în fața Prefecturii Râmnicu-Vâlcea a fost așezat bustul Păstorului Eparhiei Râmnicului din perioada 1705-1708, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Evenimentul cultural-duhovnicesc a fost inițiat de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
În aşteptarea reîntâlnirii duhovniceşti cu Sfântul Antim Ivireanul, patronul Cetăţii Râmnicului, numeroşi credincioşi s-au alăturat autorităţilor locale pentru a lua parte la un eveniment cultural cu totul aparte. Prezent în mijlocul râmnicenilor, IPS Părinte Varsanufie a binecuvântat lucrările săvârșite în cinstea Sfântului Antim. Astfel, alături de decretarea urbei „capitală a tipografilor”, credincioşii au participat la inaugurarea bustului sfântului ocrotitor. Lucrarea a fost realizată de sculptorul Paul Popescu, fiind amplasată în centrul oraşului. Proiectul a primit sprijin din partea Prefecturii Vâlcea, a Consiliului Județean Vâlcea și a Primăriei Municipiului Râmnicu-Vâlcea.
În cuvântul de binecuvântare împărtășit cu acest prilej, IPS Părinte Varsanufie a subliniat că „Sfântul Antim Ivireanul, ca Episcop al Râmnicului, a fost cel care a ridicat cultura râmniceană la o înflorire pe care nu o mai cunoscuse până atunci, prin aducerea tipografiei la Râmnic, ce va face din orașul Râmnicu-Vâlcea capitala cărții tipărite. El a fost cel care a pus bazele curentului cultural al şcolii râmnicene, curent ce va lucra pentru afirmarea culturală şi spirituală, dar şi pentru afirmarea identităţii naţionale româneşti. Cât a păstorit Eparhia Râmnicului, Sfântul Antim a tipărit 9 cărţi, cea mai importantă fiind «Tomul bucuriei», cu aproape 800 de pagini, cuprinzând cinci lucrări polemice îndreptate împotriva apusenilor.
Tipărirea cărţilor în limba română sau a indicaţiilor tipiconale a celor cu text slavon este considerată de Gabriel Ştrempel un adevărat manifest îndreptat împotriva ideii limbilor sacre, care a ţinut neamul nostru în ignoranţă spirituală sute de ani şi primul atac al lui Antim îndreptat contra străinilor care doreau grecizarea formelor noastre liturgice. În afara lucrării cultural-tipografice pe care Sfântul Antim Ivireanul a desfășurat-o în Eparhia Râmnicului, acesta s-a îngrijit de restaurarea multor biserici şi mănăstiri din Eparhia Râmnicului, precum: Surpatele, Fedeleșoiu, Cozia şi Govora.
Câteva locaşuri monahale, dintre care două din Arhiepiscopia Râmnicului, Govora și Fedeleșoiu, i-au materializat încă din timpul vieții chipul său. Se cuvenea, așadar, să fie cinstit drept «părinte al tiparului» și în orașul căruia i-a conferit titlul de «capitală a tipografilor». Istoria culturii române ne-a încredințat pe deplin că lucrarea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul a fost de mare însemnătate pentru limba literară română, dar și de faptul că a fost continuată la Râmnic de episcopii cărturari care au păstorit această eparhie, și, de aceea, se cuvenea să-i fie cinstită lucrarea culturală prin așezarea bustului în orașul pe care l-a păstorit vreme de trei ani”, a încheiat IPS Părinte Varsanufie.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius