altmarius

cultură şi spiritualitate

Burundi. Mărturia de fraternitate, dincolo de apartenenţa etnică, a 44 de martiri catolici

2019.07.24 Burundi, processo di Canonizzazione di 44 cattoliciÎn Burundi a fost deschis procesul de canonizare a 44 de catolici  

Biserica din Burundi trăieşte un moment inedit datorat cauzei de canonizare a unui prim grup de catolici – preoţi şi laici – care – chiar cu preţul vieţii – au mărturisit iubirea lui Cristos care nu face deosebire. Printre ei, doi preoţi misionari saverieni şi o laică italiană. Privitor la acest eveniment, părintele Claudio Marano – care a fost timp de mai mulţi ani misionar în Burundi – a acordat un interviu colegei noastre Adriana Masotti.
Emisiunea din 26 iulie 2019

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

26 iulie 2019 – Vatican News. Pentru biserica din Burundi este motiv de mare bucurie şi onoare evenimentul recent al deschiderii în catedrala din Burundi a procesului de canonizare a unui grup de preoţi şi seminarişti, la care se adaugă şi o credincioasă laică – ucişi în diferite perioade dintre anii '70 şi '90. Cauza de canonizare are un subtitlu: "martiri ai fraternităţii", pentru a sublinia mărturia lor împotriva curentului de conflict interetnic. După proclamarea independenţei, în 1962, s-a aprins un conflict între etniile tutsi şi hutu, care continuă şi în prezent. În acest context de conflicte sângeroase, cei 44 de martiri ai fraternităţii au demonstrat că iubirea adusă de Cristos depăşeşte diviziunile şi ne face să ne simţim cu toţii fraţi.

Cine sunt cei 44 de catolici pentru care a fost deschisă cauza de canonizare, pe bază de martiriu

Era la 17 mai 1972 când a fost ucis părintele Michel Kayoya, în vârstă de 38 de ani. Preot, poet şi filosof, în scrierile sale a susţinut întotdeauna că diferenţele etnice nu reprezintă o ameninţare, ci o bogăţie şi un dar reciproc. Arestat de o bandă armată şi închis împreună cu alţi cincizeci de preoţi şi laici, a mers spre locul de execuţie cântând Psalmii şi Magnificat.

Privitor la cei doi preoţi misionari saverieni, martiriul lor s-a petrecut la 30 septembrie 1995: părintele Ottorino Maule din localitatea Gambellara (Vicenza) şi părintele Aldo Marchiol din Udine şi a voluntarei laice Catina Gubert din Fiera di Primiero (Trento) care îşi desfăşura activitatea de voluntariat dedicată promovării femeii la Misiunea din Buyengero. Slujirea celor săraci fără a ţine cont de etnia de apartenenţă, i-a costat viaţa.

Doi ani mai târziu, în 1997, la 30 aprilie, au fost ucişi patruzeci de seminarişti din Buta, care au preferat mai curând să moară decât să se separe pe criterii etnice. La ordinul unui grup de rebeli de a se divide în funcţie de etniile hutu şi tutsi, ei au răspuns că erau doar simpli seminarişti şi se simţeau fraţi între ei. De aceea au fost ucişi. Pe locul unde au fost înmormântaţi a fost construit un fel de sanctuar al fraternităţii, cunoscut la nivel internaţional.

Episcopii locali: celebrăm fraternitatea creştină

Episcopii din Burundi şi-au exprimat bucuria pentru primirea autorizaţiei ("nulla oasta") din partea Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor pentru începerea  procesului de cercetare la nivel diecezan privitor la ipoteza de martiriu a celor 44 de fraţi şi surori. Într-un mesaj, episcopii evidenţiază că mărturia lor este "un mesaj puternic de care avem mare nevoie în calitate de creştini". "Dragi fraţii" – scriu membrii episcopatului din Burundi - "aceştia sunt eroii pe care noi, episcopii, vi-i prezentăm vouă ca modele inspiratoare de fraternitate şi-i îndemnăm pe credincioşi să însoţească cu rugăciuni şi cu sentimente de bucurie  diferitele etape ale procesului diecezan.  

26 iulie 2019, 12:24

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor