Bucureştiul muzical de altădată
Sâmbătă, 29 Septembrie 2012 , ora 10.30
|
Bucureştiul muzical de altădată
Sâmbătă, 22 Septembrie 2012 , ora 10.30
|
O plimbare de-a lungul Dâmboviţei, o apă limpede - cunoscătoare a multor poveşti de mult uitate, fie ele muzicale, literare sau ştiinţifice - ce şerpuia odată printre livezile boierilor, departe de mahalalele oamenilor de rând. Probabil că puţini mai ştiu astăzi că -dâmboviţă - înseamnă frunză de stejar. Cu siguranţă această apă a existat cu mult înaintea oraşului, asistând, încă de la începutul Bucureştiului, la toate demersurile culturale şi artistice ale viitoarei capitale a României, muzica împletindu-se aici strâns cu viaţa oamenilor …cu necazuri şi bucurii, cu umbre şi lumini, cu ascensiuni şi căderi într-o neîncetată schimbare.
Perioada de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, căci de aici va începe plimbarea noastră de la Radio România Muzical prin Bucureştiul muzical de altădată, înseamnă pentru istoria muzicală a capitalei o epocă de răscruce, o epocă de înnoire, păstrându-se însă în continuare, pentru câţiva ani, caracteristicile tipologice ale muzicii de până atunci - este vorba despre aerul oriental.
Aşadar, vom parcurge, în fiecare sâmbătă, pagini desprinse din vechiul Bucureşti. Vom vorbi despre limba română care începe să-şi revendice drepturile legitime de afirmare, fiind introdusă în şcolile care apar în capitala noastră în 1818, din iniţiativa lui Gheorghe Lazăr; iar în muzică, această luptă pentru recunoaşterea limbii române se va desfăşura, în special, în cântarea psaltică, un rol important avându-l Macarie Ieromonahul.
Muzeografa Lelia Zamani este cea care ne va descrie, în fiecare episod, locurile pe unde muzica a lăsat urme - case boiereşti, case domneşti, biserici sau săli de cultură, dar şi momente din viaţa de zi cu zi a oamenilor din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX.
Muzica în vremea domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, Prima şcoală de muzică psaltică, Franz Liszt la Bucureşti, Muzica vocală, Ateneul Român, Caragiale - iubitor al muzicii lui Mozart şi Beethoven, Enescu la Bucureşti sau Micul Paris din Balcani - sunt doar câteva dintre subiectele acestor plimbări muzicale printr-un Bucureşti de mult apus.
Vă aştept cu drag sâmbăta de la ora 10.30 şi, în reluare, de la ora 23.30.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius