cultură şi spiritualitate
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/bratianu-si-unirea...
Brătienii au scris, aşadar, capitole importante din istoria ţării şi, în paginile care urmează, îl descoperim pe Ionel, fiul cel mare al lui Ion C. Brătianu, născut la moşia Florica pe 20 august 1864 şi dispărut, în mod neaşteptat, pe 24 noiembrie 1927, „în toată puterea unei vieţi strălucite”, la doar câteva luni după moartea unui alt artizan al Unirii, Regele Ferdinand I „Întregitorul”.
Şi câte nu s-au întâmplat în acest interval – căci cei 63 de ani de viaţă ai lui Ionel Brătianu sunt chiar anii României, cu marile idealuri, marile cumpene (războiul) şi marile împliniri (desăvârşirea unităţii naţionale, bătălia pentru interesele româneşti la Paris, în 1919, reformele agrară şi electorală), dar şi cu vâltoarea vieţii politice a Regatului (Ionel e liderul Partidului Naţional-Liberal din 1909 până la moartea sa).
Cum potrivit observa pentru posteritate profesorul şi eseistul Sterie Diamandi, „[Brătianu] nu râvnea în politica Ţării Românești gloria meșterilor pricepuţi. Revendica pentru dânsul gloria arhitectului care concepe planul și conduce lucrarea”. Şi poate că aceasta e şi imaginea care se desprinde din rememorarea Sabinei Cantacuzino, sora cea mare a lui Ionel, la revenirea Brătienilor acasă, după lungul şi durerosul exil la Iaşi. Ajuns la Bucureşti înaintea suveranilor, Ionel Brătianu întâmpină cea mai mare reuşită a existenţei sale în stradă, alături de românii care sărbătoresc momentul:
„Vineri, 16/29 noiembrie [1918], sosi o parte din familie... după o călătorie de 48 de ore, liniile din Moldova fiind inundate, podurile luate şi terasamentele stricate. La patru ore, se coborâră din automobile Vintilă, Lia cu Vintilică, Ion Pillat şi Ionel. [...]
Toţi eram mai slabi şi îmbătrâniţi. Anii de război se socoteau îndoit chiar în spatele frontului. Ionel, mai ales, albise mult, avea pe chip o umbră care nu-l mai părăsi, o atitudine gravă, chiar impozantă. [...]
La câteva zile urmă intrarea triumfală a reginei, regelui şi a lui Berthelot, prin Piaţa Victoriei. Câteşitrei radioşi, prinţul Carol cam întunecat, prinţul Nicolae crescut lung şi subţire, principesele apărură ca într-un coş cu flori, atât de încărcată le era trăsura de buchete aruncate de public. Ionel era pe jos, în public. Regele a oprit cortegiul, i-a dat mâna şi i-a mulţumit pentru bunele poveţe ce-i dedese. [Atunci d. Hălăceanu, locţiitor de primar, le oferi pâinea şi sarea. El auzi pe un conservator zicând: «Tot la el trage». Nici în aceste clipe solemne nu uitaseră inimiciţiile meschine de partid.]
Trecând pe urmă pe acasă, Ionel ne-a luat cu el la Universitate, unde ni se rezervase un balcon. La una din uşi, o fată tânără a recunoscut pe Ionel şi, dându-se în lături, zise: «Să facem loc făuritorului României Mari»”.
Ionel Brătianu: „Când am intrat în război, am ştiut că nu vom ieşi din el fără să se fi înfăptuit opera pentru care îl declarasem. Amărăciunile şi greutăţile prin care am trecut nicio clipă n-au făcut să şovăiască în noi încrederea că, oricare ar fi primejdiile momentului, ţelul nostru îl vom atinge. După ce am tras sabia, ştiam că pacea ne va da România Mare”.
Numar de steaguri: 264
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 42
1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Spania )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
24 state au un click
1. ANTICARIAT ALBERT
2. ANTICARIAT ODIN
3. TARGUL CARTII
5. MAGAZINUL DE CARTE
http://www.magazinul-de-carte.ro/
6 ANTICARIAT PLUS
7. DEPOZITUL DE CARTI
8. CARTEA DE CITIT
9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/
10. ANTICARIATUL DE NOAPTE
http://www.anticariatuldenoapte.ro/
12. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
13. ANTICARIAT ALEPH
https://www.anticariataleph.ro/
14. ANTIKVARIUM.RO
15.ANTIKVARIUS.RO
16. ANTICARIAT LOGOS
http://www.anticariat-logos.ro/
17. ANTICARIAT.NET
http://www.anticariat.net/informatii-contact.php
18. TIMBREE
19. FILATELIE
20 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
22. LIBMAG
23. DAFFI'S BOOKS
24. MAGIA MUNTELUI
http://magiamuntelui.blogspot.com
25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
26.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1
28. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
29. EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
30. SA NU UITAM
31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o
32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.
© 2021 Created by altmarius.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius