altmarius

cultură şi spiritualitate

Biserica are un nou Sfânt, Bartolomeu al Martirilor, și un nou Fericit, Fulton Sheen

2019.07.06 Foto dell'arcivescovo Fulton SheenCunoscutul tele-predicator Fulton Sheen (1895-1979), arhiepiscop catolic american, va fi beatificat în curând. 

Papa Francisc a aprobat decretele Congregației pentru cauzele sfinților referitoare la un nou Sfânt, arhiepiscopul portughez Bartolomeu al Martirilor, un nou Fericit, arhiepiscopul american Fulton Sheen, și mai mulți Venerabili Slujitori ai lui Dumnezeu.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
07 iulie 2019 – Vatican News.
 Patrimoniul spiritual al Bisericii este viu și se îmbogățește cu noi Sfinți și Fericiți care au trăit din plin chemarea de a-l urma pe Cristos. În urma audienței acordată vineri, 5 iulie a.c., cardinalului Giovanni Angelo Becciu, prefectul Congregației pentru cauzele sfinților, papa Francisc a aprobat decretele referitoare la un nou Sfânt, un nou Fericit și mai mulți Venerabili Slujitori ai lui Dumnezeu.

Sfântul Bartolomeu al Martirilor, episcop
În cadrul audienței, Pontiful Roman a aprobat voturile favorabile exprimate de membrii Congregației pentru cauzele sfinților cu privire la extinderea la Biserica universală a cultului liturgic în cinstea Fericitului Bartolomeu al Martirilor, din Ordinul Fraților Predicatori, care a fost arhiepiscop de Braga în secolul al XVI-lea (anii vieții 1514-1590), înscriindu-l în același timp în rândul Sfinților. Este vorba de o canonizare echivalentă, procedeu prin care, ținând cont de continuitatea cultului de care un Fericit se bucură în decursul secolelor, poate fi trecut în rândul Sfinților chiar fără certificarea unei minuni atribuită mijlocirii sale.

Fericitul Fulton Sheen, episcop
Cu aceeași ocazie, Sfântul Părinte a aprobat decretul Congregației pentru cauzele sfinților referitor la minunea atribuită mijlocirii Venerabilului Slujitor al lui Dumnezeu Fulton Sheen, arhiepiscop titular de Newport, fost episcop al diecezei de Rochester, în Statele Unite ale Americii. Cunoscut pentru activitatea sa de tele-predicator, în care și-a pus zestrea oratoriei în serviciul Evangheliei, viitorul Fericit s-a născut în 1895 la El Paso (Illinois) și a murit pe 9 decembrie 1979 la New York. Data beatificării urmează să fie anunțată cât de curând.

Alți șapte Venerabili Slujitori ai lui Dumnezeu
La audiența din 5 iulie a.c., papa Francisc a aprobat alte șapte decrete referitoare la ”virtuțile eroice” trăite de tot atâția Slujitori ai lui Dumnezeu, care de acum vor fi cinstiți cu denumirea de Venerabili. Este vorba de libanezul Elias Boutros Hoayek (1843-1931), patriarh de Antiohia a Maroniților, italianul Giovanni Vittorio Ferro (1901-1992), arhiepiscop de Reggio Calabria – Bova, spaniolul Angel Riesco Carbajo (1902-1972), episcop titular de Limisa, polonezul Ladislaw Korniłowicz, preot diecezan (1884-1946), italianul Angelico Lipani (1842-1920), preot călugăr, de filipineza Francisca a Spiritului Sfânt (1647-1711), călugăriță, și de francezul Étienne Pierre Morlanne, (1772-1862), credincios laic. 

 

07 iulie 2019, 11:29

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor