Biografia zilei: Victor Iancu

[altmariusliterar]

 Victor Iancu 

de Codrin Liviu Cuţitaru

http://www.romlit.ro/in_memoriam_victor_iancu Reacţie întârziată  Tocmai eu, care mă laud (prin intermediul unui titlu de rubrică) că am "reacţii imediate", am tot întârziat să mă pronunţ asupra unui roman care reprezenta foarte mult pentru autorul lui, Culorile Purgatoriului de Victor Iancu. Ulterior am primit la redacţie şi o recenzie a acestui roman, scrisă de tânărul critic literar Codrin Liviu Cuţitaru. Exact când mă pregăteam să o public, mi-a sosit trista veste că Victor Iancu a murit, la 21 iunie 2008, lăsând-o copleşită de durere, în locuinţa lor de la Baia Mare, pe soţia lui, Silvia Iancu, un om minunat, care nu merita să aibă parte de o asemenea pierdere. Victor Iancu a fost el însuşi un om pe care nu se putea să nu-l îndrăgeşti. Intelectual eminent, cinstit, entuziast, devotat până la sacrificiu cauzei ţării lui, a fost, ca mulţi alţi intelectuali ardeleni, un personaj luminos în viaţa publică. S-a născut la 25 martie 1936 la Agârbiciu, în judeţul Cluj. Doctor în Filologie, a parcurs toate treptele carierei universitare, până la obţinerea titlului de Profesor. A predat limba română la universităţile din Torino şi Milano, apoi la Universitatea "Eötvös Lórand" din Budapesta. A fost prorector al Universităţii din Baia Mare şi secretar al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. A publicat cărţi de lingvistică, dicţionare, lucrări de dialectologie şi folclor, dar şi romane şi piese de teatru. Un roman cu un subiect mai puţin obişnuit este Pensiunea Barbagia apărut în 1992. Personajul principal al romanului, un ţăran, Axinte Grapini, este arestat în anii stalinismului pentru că îl evocă în cântecele lui pe Avram Iancu. Iar în închisoare, el chiar devine Avram Iancu, ceea ce dovedeşte că în orice epocă apare, la români, un asemenea erou.  Romanul Culorile Purgatoriului, 2006, este un autoportret - complex si complicat, uneori până la a deveni indescifrabil - al autorului. Acest roman (bine analizat de Codrin Liviu Cuţitaru, în articolul pe care îl reproduc alături) avea pentru Victor Iancu o valoare de act de identitate care, iată, s-a transformat, din nefericire, într-o valoare testamentară.  Nu mă pot împăca deloc cu gândul că public aceste cuvinte abia după dispariţia lui Victor Iancu. Moartea lucrează, iată, mai repede decât un biet critic literar, căruia nu-i rămâne decât să regrete că, de data aceasta, reacţia lui n-a mai fost imediată.  Alex. Ştefănescu  Literatura ca purgatoriu  Profesorul universitar Victor Iancu a publicat, în 2006, un roman masiv (636 de pagini), intitulat Culorile Purgatoriului (Piteşti, Ed. Paralela 45) şi construit, cu migală neverosimilă, în jurul experimentului introspectiv. Nu cunosc multe exemple de introspecţie - de asemenea proporţii - în literatura română sau chiar în cea universală. Autorul are o adevărată vocaţie pentru autoscopie, pentru sondarea universului interior, pînă la etalarea unui vag masochism (funcţional însă din punct de vedere estetic!), şi îşi articulează, pe acest palier, întreaga strategie narativă. Povestea textului ca atare este interesantă şi poate ilustra ea însăşi, la rigoare, nevoia de introspecţie a scriitorului. Primele notiţe la roman au fost redactate în anii 70 (pe cînd Victor Iancu lucra la un alt volum epic - Drum de piatră) şi au fost reluate, ulterior, către sfîrşitul lui 1989. Evenimentele istorice l-au împiedicat pe autor să termine cartea în acel an (de menţionat faptul că, în perioada post-comunistă, Victor Iancu a activat politic şi a lucrat în diplomaţie, experienţă biografică regăsită, alegoric, în romanul de faţă). El a suspendat lucrul pe care l-a reluat abia în 2003, ducîndu-l la bun sfîrşit, după cum se vede, cu febrilitate. Introspecţia despre care vorbeam nu sfîrşeşte în "autismul" literar al promoţiilor de prozatori cu obsesia "detaliului psihologizant". Dimpotrivă, prin medierea introspecţiei, Victor Iancu elaborează un roman deschis - ce poate fi citit deopotrivă ca parabolă a dictaturii (roman politic) ori ca dramă etică (roman al dilemelor morale). Instrumentele de construcţie ale postmodernităţii nu sînt străine scriitorului. Aş spune chiar că pe ele se întemeiază, cu bună ştiinţă, reţeta - infailibilă - de succes a scriiturii. Miza artistică nu se află numai în tonul introspectiv, ci şi în intrigă, în derularea neprevăzută a evenimenţialului - surprinzător pentru cititor şi, în egală măsură, pentru personaje. Criticul cultural va identifica aici, fără îndoială, drama (morală, psihologică) a societăţii (totalitare şi/sau consumiste) în ansamblul ei. Se poate vorbi, fără îndoială, despre aşa ceva, dar sentimentul meu e că romanul investighează - în notă solemnă - mai curînd tribulaţiile unui anumit model tipologic, pe fundalul schimbător al istoriei. Acest "model" cuprinde, în sens foarte larg, profilul scriitorului autentic (scriitorul in aeternum să spunem, acea entitate transpersonală, sensibilă necondiţionat la tragediile colective pe care şi le asumă, printr-un fel de transfer şamanic, ca traume in­di­vi­duale) devenit - din slăbi­ciune proprie, dar şi de nevoie - un "reflector" al traumelor istorice.  Nu întîmplător Victor Iancu foloseşte, inter­tex­tual, Divina Commedia a lui Dante (fiecare capitol al cărţii are un motto din scriitorul renascentist, iar ideea "Purgatoriului" trimite la el într-un mod invariabil). Există un Infern interior al tuturor indivizilor, ce poate fi exorcizat prin autoscopie (amintita introspecţie) - transformată astfel în semnul alegoric al Purgatoriului. Ideea - foarte subtil explorată în roman - mi-a amintit de teoria critică a lui Bataille din Literatura şi răul. Criticul consideră acolo actul artistic oarecum orientat spre "transgresie" în mod subliminal. Prin creaţie, artistul se situează, inevitabil, într-o arie a libertăţii nelimitate, unde experimentează necesitatea de a încălca interdictul, nu ca pe o rebeliune împotriva constrîngerilor impuse, ci, paradoxal, datorită absenţei acestor constrîngeri. Literatura reprezintă o stare de exces a umanului şi, de aceea, valorile sale merg dincolo de bariere şi extreme, nefiind nici "Binele", nici "Răul", ci absolutul lor, fapt care nu mai presupune legea morală. "Ceea ce numesc valoare diferă aşadar şi de Bine şi de plăcere. Valoarea se situează dincolo de Bine şi de Rău, însă sub două forme opuse, una legată de principiul Binelui, cealaltă de cel al Răului. Dorinţa de Bine, limitează mişcarea ce ne face să căutăm valoarea. În timp ce libertatea spre Rău, dimpotrivă, deschide un acces spre formele excesive ale valorii. Totuşi, nu s-ar putea conchide din aceste date că valoarea autentică se situează de partea Răului. Chiar principiul valorii vrea să mergem cît mai departe cu putinţă", spune, la un moment dat, Georges Bataille. Literatura transcende legea morală, prin "amoralitatea" absolutului ei originar, manifestîndu-se ca o formă de cunoaştere şi expresie a Răului, în măsura în care "valoarea" estetică impune transgresia Binelui. Aici trebuie căutată şi semnificaţia "Purgatoriului" lui Victor Iancu. Romanul ("literatura") trăieşte astfel în sine, comunicînd sui generis cu interpretul său, homo interpretant. Faptul se datorează exclusiv dispariţiei lui homo symbolicum (autorul însuşi), anihilat de către textul său. Prin urmare, individul creator "moare", vocea sa căpătînd tonalităţi "impersonale", asemenea "celei a unui preot sau şaman, prin care vorbeşte întotdeauna impersonalitatea divină", după cum constata Roland Barthes undeva (scriitorul ca "reflector" al epocii!). Autorul devine astfel o "mînă" impersonală care transcrie un saeculum, e o "memorie culturală" sau este el însuşi "scris" de către textul său. Textul poate depersonaliza, deconstruind identitatea (unitatea) în propria sa reţea semiotică, lărgită mereu, extinsă prin/din ea însăşi, ca fenomenalitate în sine, independentă de orice voinţă externă, inclusiv cea a creatorului său. Citind Culorile Purgatoriului, acest sentiment ajunge să fie covîrşitor. Romanul lui Victor Iancu constituie o piesă narativă remarcabilă a literaturii contemporane, meritînd întreaga atenţie a criticilor şi teoreticienilor literaturii.