altmarius

cultură şi spiritualitate

 

Vasile Băran (20 ianuarie 1931, Pojogeni, judeţul Gorj) este un prozator, publicist şi poet. Fiu al Anei şi al lui Gheorghe Băran, ţărani, Băran urmează liceul la Târgu Jiu şi Bucureşti, apoi Şcoala Superioară de Partid „Ştefan Gheorghiu", secţia de ziaristică. A fost redactor la Agerpres, „Scânteia tineretului", „Scânteia", la secţia de scenarii a Studioului Cinematografic Bucureşti, secre­tar de redacţie la „România literară" (1969-1989).

 

Debutul dublu al lui Bărancu Gospodăria colectivă - izvor de bunăstare şi belşug şi Pe drumul fericirii (GAC Oltul, com. Teslui), apărute în 1961, se circumscrie speciei, mult frecventate în epocă, a reportajului literar contrafăcut în sensul pozitivului mobilizator, propagandistic. În continuare, autorul publică abundent în mai toate formele convenţionale ale literarului, distanţându-se parţial de finalitatea pur ideologică a începutului. Tipul de notaţie şi, implicit, viziunea de an­samblu sunt acelea ale unui reporter care acumulează materie factologică nestructurată narativ şi transparentă moral. O pre­ferinţă constantă merge către „microsioane", compuneri de mici dimensiuni, eterogene tematic, cultivând cu precădere mijloacele expresive ale satirei şi parabolicului.

 

Romanele lui Băran îşi propun să sondeze, problematizând în sfera „eticului socialist", diverse medii, începând cu cel rural şi terminând cu acela artistic. Deşi evident mediocră, această literatură a beneficiat de ecouri critice pozitive, un dosar al receptării putând fi simptomatic pentru limbajul dublu al criticii literare în comu­nism, apt să pluseze, prin terminologia pusă în joc, valori neconvingătoare estetic, dar convenabile ideologic. S-a vorbit astfel despre „o arhitectură secretă disimulată printr-un barochism digresiv" (Mircea Iorgulescu) sau despre capacitatea „de a profila simboluri existenţiale" în cadrul „unor motive structuratoare care susţin ansamblul" (Gabriel Dimisianu).

 

După 1989, autorul va ilustra şi tipul de literatură senzaţională, precum înDracula, adolescentul blestemat (1999). Ca eseist, Băran nu evită preţiozităţile şi informaţiile deficitare ale diletantului; Monografii istorice(2003) acordă credit unor ipoteze hazardate, pe linia dacologilor improvizaţi.

 

Opera

 

• Gospodăria colectivă - izvor de bunăstare şi belşug, Bucureşti, 1961;

• Pe drumul fericirii (GAC Oltul, com. Teslui), Bucureşti, 1961;

• Contemporani cu viitorul, Bucureşti, 1962;

• Uluitoarea dispariţie a unui cap liniştit, Bucureşti, 1965;

• O raită prin pădurea de întâmplări, Bucureşti, 1966;

• Duminica lucrurilor, Bucureşti, 1968;

• Întâmplări din primul vis, Bucureşti, 1968;

• Săgeata albă, Bucureşti, 1968;

• Număraţi până la unu, Bucureşti, 1969;

• Berbecul zburător, Bucureşti, 1971;

• Cuptorul de ars cărămidă, Bucureşti, 1971;

• Microsioane satirice, Cluj, 1971;

• Ancheta, Bucureşti, 1972;

• Imnurile verii, Cartea proverbelor, Bucureşti, 1973;

• Cocorii de iarnă, Bucureşti, 1973;

• Călcâiul lui Ahile. Microsioane satirice, Iaşi, 1974;

• Cascada, Bucureşti, 1974;

• Cresc odată cu ţara, 1974;

• Insula manechinelor, Bucureşti, 1975;

• Ambarcaţiunea eroică, Bucureşti, 1976;

• O.R.A. (Opinii, reportaje, anchete), Bucureşti, 1976;

• Diamantul viu, Bucureşti, 1978;

• R.I.T.M., Bucureşti, 1978;

• Pământul plat. Romanul unui vis, Bucureşti, 1979;

• I.M.N. (Impresii, microsioane, notaţii), Bucureşti, 1981;

• Oglinda nepieptănată, Craiova, 1982;

• Cavalerii de pe coastă, Bucureşti, 1982;

• Pluta meduzei, Craiova, 1982;

• Roata şi soarele, Bucureşti, 1982;

• Sub cerul umbrelei mele, Bucureşti, 1984;

• Limpezirea fântânii, Bucureşti, 1984;

• Raniţa grea a iubirii, Bucureşti, 1985;

• Plecarea cavalerilor, Bucureşti, 1986;

• Recucerirea dragostei, Bucureşti, 1987;

• Nevăzutele războaie, Bucureşti, 1989;

• Aceşti scriitori minunaţi şi conştiinţele lor zburătoare, Bucureşti, 1992;

• De la regina muncii la regina moartă, Bucureşti, 1994;

• Noaptea Mokshanalei, Bucureşti, 1995;

• Mierea din nevasta altuia, prefaţă de Fănuş Neagu, Bucureşti, 1997;

• Regina moartă, Craiova, 1998;

• Dracula, adolescentul blestemat, Bucureşti, 1999;

• De la Lenuţa Petrescu la Elena Ceauşescu, Bucureşti, 2000;

• Itinerar brâncuşian, Bucureşti, 2001;

• Ţepeş, fiul Dragonului, Bucureşti, 2000;

• Monografii istorice, Bucureşti, 2003.

Vizualizări: 504

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor