Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ
Astăzi 7 mai, ne amintim de actrița Silvia Popovici (7 mai 1933–16 septembrie 1993).
Duioasă și candidă, aparent statuară.
Sensibilă și dramatică, a știut să imprime personajului ei note de lirism.
Cu darul frumuseții, al inteligenței și al talentului a ajuns la inima iubitorului de teatru, trecând întotdeauna dincolo de marele și micul ecran.
Silvia Popovici
Gânduri de adolescență
În școală visa să devină medic sau psiholog, iar dacă nu, la catedră. Dar a urmat
sfatul profesoarei sale de la Școala Centrală, Alexandra Verdeș care a îndrumat-o spre teatru.
Apoi Roger Georgescu o înscrie în ansamblul UTM, unde joacă la început alături de George Constantin, Gina Patrichi și Gheorghe Cozorici. Prinde drag de scenă și în 1952 susține examen la Institutul de Teatru. Cea care se născuse la 7 mai 1933 la Fundata (Brașov), la doar patru zile după George Constantin, și care fusese crescută de familia adoptivă Popovici la București, va deveni în curând colegă cu viitori mari actori, exponenți inimitabili ai Promoției ’56.
Promoția de Aur 1956, la aniversarea a 25 de ani, Poiana Brașov, 1981. Silvia Popovici, a treia din stânga, în picioare
Debut la Craiova, Cluj, București…
Silvia joacă încă din studenție ca orice viitor actor. În penultimul an, urcă pe scenă la A.T.F. sub bagheta profesorilor Ana Barcan, Ion Cojar, Beate Fredanov și A. Pop Marțian, alături de colegi de promoție. În rolul Femeii bătrâne dinTragedia optimistă de V. Vișnevski, în Natașa din Azilul de noapte de Maxim Gorki, și în Marika din Caleașca de aur de Leonid Leonov, sau în Căsuța de la marginea orașului (1956) de A. N. Arbuzov, în regia lui Moni Ghelerter, alături de Victor Rebengiuc în Alioșa.
15 septembrie 1952. Detalii despre această fotografie, publicată de Annie Muscă în premieră în presă, în Revista Teatrală Radio: click aici
Anul absolvirii – în care pentru Silvia era mai importantă o plimbare în natură decât obținerea unei hârtii care să-i ateste studiile (după cum povestea regizorul Dan Puican, coleg de promoție și îndrăgostit pe vremea studenției de Silvia) – a însemnat și anul plecării ei la Craiova, alături de regizorul Vlad Mugur (asistentul lui Nicolae Bălțățeanu) și încă șase colegi de institut: Sanda Toma, Gheorghe Cozorici, Dumitru Rucăreanu, Victor Rebengiuc, Amza Pellea și Constantin Rauţchi.
În splendidele decoruri semnate de Ion Popescu-Udriște și Theodor Constantinescu, tânăra Silvia va juca Gwendolen din Bunbury (1956) de Oscar Wilde, în regia lui Vlad Mugur, alături de Victor Rebengiuc (Jack Warthing), Dumitru Rucăreanu (Algernon Moncrieff) și Constantin Rauțchi (Laine), apoi Maria din Ultima generație (1957) de Florin Vasiliu, în regia lui Radu Penciulescu, Olga din Ani de pribegie (1957) de Arbuzov, ambele în regia Lidiei Ionescu, și Lucietta dinGâlcevile din Chioggia (1958) de Carlo Goldoni, în regia lui Dinu Cernescu.
Sub bagheta „Meșterului”, cum i se spunea lui Vlad Mugur, Silvia Popovici îmbracă straiele Ofeliei din shakespearianulHamlet (1958), alături de Gheorghe Cozorici în rol titular, și Amza Pellea în Horatio. În același an întruchipează și o eroină autohtonă, Ecaterina Teodoroiu din piesa cu același nume de Nicolae Tăutu, dar și pe Magda din Arcul de triumf(1958) de Aurel Baranga, în regia lui Val Mugur.
Promoția de Aur 1956, la aniversarea a 25 de ani, Poiana Brașov, 1981
Pe scena Naționalului bucureștean (1959–1964)
Ajunge la Național prin concurs, iar fostul ei profesor, Moni Ghelerter o va susține.
Va fi Ioana, una dintre Surorile Boga de Horia Lovinescu, chiar în regia profesorului, parteneră cu Irina Răchițeanu-Șirianu (Irina Boga) și Valeria Gagealov (Valentina Boga); Vera din Cei din urmă (1959) de Maxim Gorki, în regia lui Ion Cojar, Mariana din Tartuffe (1960) de Molière cu Ion Finteșteanu în rol titular, care a asigurat și regia spectacolului. Cu Emanoil Petruț și Florin Piersic, noi colegi de scenă, Silvia Popovici o joacă pe strania Carol din Orfeu în infern (1962) de Tennessee Williams, în regia lui Moni Ghelerter. Același an îi va aduce rolul Margot din Mașina de scris de Jean Coctea, în regia lui Al. Finți, cu Geo Barton în Fred și Dina Cocea în Solange, apoi Grușa Vahnadze din Cercul de cretă caucazian de Bertolt Brecht, sub bagheta regizorului Lucian Giurchescu.
Doi ani pe scena clujeană (1964–1966)
Între 1964–1967 o găsim pe actrița Silvia Popovici jucând la Cluj, unde vechiul ei prieten, Vlad Mugur, preluase conducerea Teatrului de Stat. Silvia venise aici împreună cu soțul ei, Maxim Berghianu, prim-secretar de partid la Cluj în acea perioadă.
Maxim Berghianu, născut la Sighișoara cu 8 ani înaintea soției sale, era inginer cu funcții înalte în Partidul Comunist. Cei care l-au cunoscut, printre care și actrița Lucia Mureșan, afirmau că Maxim Berghianu era un mare admirator al teatrului, căruia nu-i lipseau premierele teatrale. I-a supraviețuit Silviei, editând în 1995 un volum de poeme, intitulatRâul lui Heraclit, apărut la Editura Demiurg.
Silvia Popovici. Fotografie de Emanuel Tânjală. © Emanuel Tânjală
Pe scena clujeană, Silvia Popovici va interpreta roluri remarcabile alături de cunoscuți regizori, și lângă noi parteneri de scenă. În regia lui Otto Rappaport, o va întruchipa pe sensibila și frumoasa Larisa Dimitrievna din Fata fără zestre(1964) de A. Ostrovski, iar sub bagheta Soranei Coroamă Stanca pe Tuzza din Liolà (1965) de Luigi Pirandello. Va avea din nou șansa să colaboreze cu regizorul Vlad Mugur. La Hilde Wangel din Constructorul Solness (1964) de H. Ibsen, alături de Lucia Mureșan, Septimiu Sever, Ștefan Braborescu, apoi la rolul titular din Ifigenia în Aulida (1966) de Euripide. Impactul Ifigeniei asupra publicului clujean a fost același recurs la memorie ca și în cazul Ondinei interpretate cu atâta grație și dăruire de Lucia Mureșan.
Din nou în Capitală (1966–1993)
Actrița revine în Capitală cu un rol nou și o premieră la Teatrul de Comedie. Ana Petrovna din Un Hamlet de provincie(1967) de A. P. Cehov , în regia lui Lucian Giurchescu, cu Amza Pellea în rolul lui Platonov.
Urmează alte roluri memorabile la Teatrul Național. În 1967, Julieta din drama shakespeariană, cu Ion Caramitru în Romeo, sub bagheta lui Val Mugur; Andromaca din Troienele (1968) de Jean-Paul Sartre, în regia lui Miron Nicolescu, pe ritmurile unei muzici de scenă semnate de Radu Căplescu și o coregrafie de Miriam Răducanu, o piesă adaptată și pentru televiziune de Petre Sava Băleanu, în care Olga Tudorache, Gina Patrichi, Valeria Seciu, Ion Marinescu și George Constantin rămân amprente memorabile.
Pentru Silvia Popovici au urmat alte două personaje shakespeariene: Goneril din Regele Lear (1970), în regia lui Radu Penciulescu, cu George Constantin în Lear și Ovidiu Iuliu Moldovan în Oswald și Margaret din Richard al III-lea (1976) sub îndrumarea lui Horea Popescu, cu Radu Beligan în rolul titular, pe muzica lui Dumitru Capoianu.
În Caligula, cu Ovidiu Iuliu Moldovan
A fost distribuită și în piese din dramaturgia autohtonă. A fost Luluța din Coana Chirița (1969) de Tudor Mușatescu, în regia lui Horea Popescu, Euxinia din Săptămâna patimilor (1971) de Paul Anghel, în regia lui George Teodorescu, dar și Anca din Năpasta (1974) lui Caragiale, montată de Ion Cojar, cu Florin Piersic în rolul Ion. În 1977, Silvia devenea Margareta Aldea din Gaițele lui Kirițescu, sub bagheta lui Horea Popescu, alături de Coca Andronescu, Draga Olteanu Matei, Cezara Dafinescu, Marin Moraru, Florin Piersic și Gheorghe Dinică. Același regizor îi oferea și rolul Cesoniei dinCaligula (1980) de Albert Camus, cu Ovidiu Iuliu Moldovan în rol titular, apoi, se pare ultimul rol: Baba din Avram Iancu(1991) de Lucian Blaga.
Mihai Berechet o găsește potrivită pentru Sfinxul din Infernalul mecanism (1979) de Jean Cocteau, un spectacol pe muzica lui Henry Mălineanu, iar printre partenerii de scenă, Carmen Stănescu și Constantin Rauțchi. Apoi Anca Ovanez o alege pentru Carma din Despot-Vodă (1983) de Vasile Alecsandri, alături de George Motoi, pentru Olivia din A douăsprezecea noapte (1984) și pentru Eleonora d̓’Este din Torquato Tasso (1988) de Goethe, cu Claudiu Bleonț în rol principal.
O retrospectivă asupra rolurilor sale ne demonstrează că actrița Silvia Popovici rămâne emblema unei galerii de personaje clasice și moderne, întruchipate cu dăruire în teatrul românesc. Admiratorii ei își amintesc că prin 1965 susținea pe scenele din țară un recital intitulat Treptele iubirii, după un scenariu scris de ea, un soi de colaj al rolurilor jucate. După patru ani, spectacolul este interzis. Actrița cade în dizgrațiile cuplului Ceaușescu. Avea prea mult succes.
Titlul și conținutul biografic al acestui recital vor fi „răzbunate” de criticul de teatru Doina Papp, în cartea sa biografică, apărută în 1996 (Doina Papp, Silvia Popovici – Treptele iubirii, Editura Fundației Silvia Popovici).
Debutul în film
Prima întâlnire cu cinematografia a avut loc în 1953, în perioada studenției, când a fost invitată să joace alături de Nicolae Praida, în filmul La mere, un film „experimental”, cum îl denumea actrița, realizat de Manole Marcus și Iulian Mihu.
„Eram cu toții studenți, Mihu și Marcus în ultimul an la Regie, eu și Enache în anul II, filma la Rucăr cu o patimă nebună, căram singuri blendele și aparatele, mâncam o dată pe zi la o cantină, dar mai ales mere din livadă, am dârdâit de frig în apa rece a unui octombrie…” (Actorii au cuvântul de Sanda Faur, Almanah Cinema 1974, p. 185).
În Darclée (1961)
Silvia Popovici a fost eroina din Blanca (1955), alături de Amza Pellea și Iurie Darie, în regia lui Mihai Iacob și Constantin Neagu, un film după poemele eminesciene, interzis până în 1989, fiind acuzat de misticism, apoi Ora H(1956), în ultimul an de studenție, și Furtuna (1960), ambele regizate de Andrei Blaier. A urmat Bijuterii de familie(1957), un film de Marius Teodorescu, cu Geo Barton, Emil Botta și Jules Cazaban, și Omul de lângă tine (1961), în regia lui Ilarion Ciobanu, cu o distribuție aleasă: Ernest Maftei, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Ștefan Ciubotărașu, Victor Rebengiuc, Graziela Albini.
Silvia Popovici și Cristea Avram în Darclée
Anul 1961 i-a adus un rol nou, dar și celebritatea alături de actorul Victor Rebengiuc. Capodopera lui Mihai Iacob,Darclée (1961), un film biografic despre viața celebrei soprane de origine română, Haricleea Darclée, în care ariile din film aveau să fie interpretate de soprana Arta Florescu.
Dragoste lungă de-o seară (1963), în regia lui Horea Popescu, sau Pădurea Spânzuraților (1967), în regia lui Liviu Ciulei.
Filmări la Gioconda fără surâs, alături de Ion Marinescu (stânga) și regizoarea Malvina Urșianu (dreapta). © Istoria românească în fotografii
Silvia Popovici devine foarte cunoscută și apreciată de cinefili în filmele regizoarei
Malvina Urșianu, care, din spusele artistei, a așteptat-o să se maturizeze să o determine să întruchipeze un anumit tip de femeie în filmele sale. De la Irina Dinu, savanta din Gioconda fără surâs (1968), de care, în tinerețe, fuseseră îndrăgostiți doi tineri, Caius Bengescu (Ion Marinescu) și Cosma (Gheorghe Cozorici) – primele filmări au avut loc la Liceul „Gheorghe Șincai” din București, iar actrița Lucia Mureșan era la primul ei film –, la Alexandra din Serata (1971), impresionantă dacă ne-o amintim în dialogul cu accente aparent stranii dintre ea și tatăl ei, profesorul Costi (György Kovács, a cărui voce aparține actorului Gheorghe Cozorici), care-și dorea s-o determine să intre pe un făgaș așa-zis normal, propunându-i mariajul cu misteriosul Alexandru Cristea (George Motoi) – totul petrecându-se pe muzica lui Richard Oschanitzky – și până laTrecătoarele iubiri (1974), pe strigătoarea muzică a compozitorului Tiberiu Olah, celebru creator de muzică de film, cu Gina Patrichi, Cornel Coman și George Motoi, culminând cu filmul istoric Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1979), cu George Motoi în rol titular și Silvia Popovici în veșmintele Doamnei Ruxandra.
Cu George Motoi în Trecătoarele iubiri
Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată filmul lui Alexandru Tatos, Rătăcire (1978), o dramă psihologică alb-negru cu frumuseți ale ecranului românesc: Silvia Popovici, în rolul actriței, Gina Patrichi, Ioana Pavelescu și Dan Nuțu…
În filmul Ancheta (1980)
Anii ’80 îi vor aduce un rol în Ancheta de Constantin Vaeni, film în care își întâlnește colegii de promoție, Gheorghe Cozorici și Mircea Albulescu, și Enigmele se explică în zori (1987) de Aurel Miheleș.
În 1976, frumoasa actriță a fost și protagonista unei producții germane, în regia lui Gottfried Kolditz. Im staub der Sterne – titlu românesc: Revoltă în Cosmos, o peliculă SF, în care Silvia este Illic, alături și de alți actori români : Violeta Andrei, Mihai Mereuță, Ștefan Mihăilescu Brăila și Zephi Alșec.
Silvia Popovici în filmul SF Revoltă în Cosmos
Prin trăirile sale și sub machiajul discret al Ricăi Enescu, Silvia Popovici a adus nemurirea unora dintre eroinele sale cinematografice.
Pe micul ecran
Distincția actriței Silvia Popovici a trecut și dincolo de micul ecran prin câteva roluri memorabile în serile de teatru de televiziune, chiar dacă proba de fotogenie de la admiterea la Institut fusese un eșec. Acum, Silvia devenise extrem de telegenică.
Oana din cele 13 episoade ale serialului tv Mușatinii (1972), în regia Soranei Coroamă-Stanca, avându-i în distribuție pe Teofil Vîlcu în rolul lui Ștefan cel Mare, pe Ștefan Iordache în Petru Rareș, Aurel Giurumia în Moghilă, și George Motoi în Ștefăniță-Vodă.
Alături de Ion Marinescu în rolul condamnatei din Piticul din grădina de vară (1972), o adaptare tv după D. R. Popescu, în regia lui Petre Bokor, sau în Femeia fericită (1974), adaptare a piesei omonime de Corneliu Leu, în regia lui Nicolae Motric.
Stâlpii societății (1988) după Henrik Ibsen, în regia lui Dan Necșulea, cu alte două actrițe de o extraordinară expresivitate: Gina Patrichi și Irina Petrescu.
Silvia Popovici în Stâlpii societății de Henrik Ibsen, Teatrul Național de Televiziune, adaptarea și regia: Dan Necșulea, 1988 – partea I
Partea a II-a
Partea a III-a
Partea a IV-a
În spatele microfonului
Vocea Silviei părea o bătaie de aripi, uneori chiar o zvâcnire al cărei ecou nu cunoștea efemerul. Ajungea la urechile ascultătorilor străbătând mai întâi sufletul. Uneori avea puterea să ți-l înghețe, alteori ți-l sfredelea, ți-l punea la zid dacă se întâmpla 
cumva să-ți fi plecat din tine iubirea, pasiunea, loialitatea…
Au știut regizorii artistici unde să o așeze pe Silvia Popovici și ce să-i dăruiască, sau ce să-i ceară. Astfel, Elena Negreanu o distribuia în Nud cu vioară (1960) de Noel Coward, alături de Jules Cazaban, Radu Beligan, Marius Pepino, Sanda Toma, Natașa Alexandra, iar Mihai Dimiu în Micul Eyolf (1967) de Ibsen, alături de Ion Marinescu. George Teodorescu în Eroica (1969) de Pavel Câmpeanu, cu Gheorghe Dinică și Constantin Rauțchi, iar Dan Puican, colegul ei de promoție, tânărul anilor 50 care o iubea și o prețuia, odată ajuns regizor la redacția Teatrului Național Radiofonic, s-a gândit din prima clipă la Silvia. I-a oferit rolul principal din De la Elisabeta la Nora (1973) de Nicolae Carandino, alături de Alexandru Repan, Gina Patrichi și Constantin Codrescu, apoi a ales-o pentru una dintre cele Trei surori (1981) de A. P. Cehov, alături de alte două voci feminine de o sensibilitate cuceritoare: Gina Patrichi și Valeria Seciu; pentru Liza Dootille, florăreasa din Pygmalion (1990) de G. B. Shaw, alături de Ion Caramitru, Dana Dogaru, George Constantin și Mircea Albulescu, doi dintre colegii de promoție.
Silvia Popovici în Trei surori de A. P. Cehov, adaptarea radiofonică și regia artistică: Dan Puican. Data difuzării în premieră: 8 iunie 1981– fragment
Regizorul Cristian Munteanu a pus în undă Tinerețea lui Moromete (1985) de Marin Preda, cu Silvia Popovici și George Constantin, cu Ștefan Iordache, Ileana Stana Ionescu și Valentin Teodosiu, apoi Prima aniversare (1985) de Sorana Coroamă-Stanca, și Evul Mediu întâmplător de Romulus Guga, cu Victor Rebengiuc, George Constantin și Virginia Mirea, cu Cristian Șofron și Florian Pittiș.
Reîntoarcere la Fundata
„Pe 26 ianuarie 1953, fiind în vacanţă, Silvia a avut ideea să facem rost de nişte treninguri de la bazele sportive şi să mergem la Fundata, lângă Braşov, să-mi prezinte surorile şi familia. Dacă am fi găsit costumele de sport am fi plecat a doua zi. În 26 ianuarie, pe un ger cumplit, am colindat câteva cinematografe şi am văzut patru filme; am cumpărat apoi de trei lei salam, pe care l-am mâncat pe bancile din holul Poştei Mari, unde era cald şi plăcut. Am continuat să vedem filme, având posibilitatea să nu plătim, apoi s-a lăsat noaptea. Treninguri nu găsisem, aşa că tot planul Silviei picase. Ea locuia la margine de Bucureşti, iar eu la cămin. La 10 seara ne-am despărţit. Fiind o oră târzie de iarnă, ea a renunţat să mai meargă acasă şi a rămas la o verişoară din strada Romei. Pe la patru dimineaţa, mă trezeşte portarul că mă căuta o doamnă. Era mama Silviei, speriată de absenţa ei în noaptea aceea. Am liniştit-o, explicându-i situaţia.” (Annie Muscă, Dan Puican – Radioul este viața mea, București, Editura Adevărul Holding, București 2013).
Dacă Dan Puican nu a avut posibilitatea să ajungă în 1953 în ținutul acela transilvan cu înălțimi nebănuite, a ajuns în 2008, într-o zi de iunie, 28, când s-au comemorat 75 de ani de la naşterea actriţei şi s-a dezvelit un basorelief cu chipul celei pe care mulţi dintre noi ajunseserăm să o confundăm cu Oana din Muşatinii. Chipul distinsei actriţe din celebrul serial de televiziune a fost încrustat cu dăruire de artistul braşovean Nicolae Daicu, și așezat pe fațada Primăriei din Fundata.
În scurtul său cuvânt, alături de amintirile Irinei Petrescu, ale regizorului Horea Popescu și ale criticului de teatru Doina Papp, autoare a biografiei artistei, Dan Puican și-a exprimat regretul de a nu fi ajuns acolo în anii tinereţii lor.
Evenimentul a fost organizat de Fundația Culturală „Silvia Popovici” și Fundația „Fiii și Prietenii Branului”, cu sprijinul Teatrului Național București și al UNITER.
16 septembrie 1993
Doar 60 de ani de pământeancă și peste 35 de slujitoare a scenei. Nu timpul, ci viața Silviei s-a oprit brusc la începutul anilor ’90, într-o discreție totală, după o lungă suferință…
Ei, marii actori, creatori ai întâlnirilor de poveste de la Brașov, Craiova sau Târgu Mureș, începeau să plece fără premeditare.
Din generația ei plecase Amza, la doar 52 de ani, apoi Rauțchi la 50 împliniți. Iar Silvia nu avea de unde să mai știe că viața colegului ei, Gheorghe Cozorici avea să se întrerupă exact peste două luni și două zile, și nici că cea a bunului lor prieten din institut, George Constantin, se va opri tot la numărul 60 peste numai o jumătate de an…
7 mai și 16 septembrie, iată două date-mărturie, între care a curs viața actriței Silvia Popovici.
Două zile dintr-un an, în care să ne trimitem către ea gândul însoțit de miresmele Florarului și de lumina feciorelnicului Septembrie.
Album foto inedit Maxim Berghianu & Silvia Popovici – click aici
Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.
Annie Muscă
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius