Biografia zilei: Oscar Lemnaru

[altmariusliterar]

LEMNARU Oscar (numele la nastere: Oscar Holtzman). se naste la 1 febr. 1907, Bucuresti - moare in 17 mai 1968, Bucuresti. 
Prozator si traducator.

Fiul lui Solomon Holtzman si al lui Sali (n. ?). 

Liceul la Braila, undedebuteaza si in gazetarie, la revista Florile Dunarii (1927), sub pseudonimul Vasile Caramidaru. 

Atras de Capitala, se consacra publicisticii, scriind la Facla lui Ion Vinea, la Azi, Reporter, Revista Fundatiilor Regale, Lumea lui G. Calinescu. comentarii filosofice, de arta, eseuri literare, aforisme sau facind jurnalistica. 

A fost participant activ la viata cafenelei bucurestene, lansind calambururi si memorabile vorbe de spirit intr-o opera orala, comparabila cu aceea a unor Al. O. Teodorea-nu", Tudor Musatescu sau Serban Ciocules-cu. Nuvelele fantastice din unicul sau voi., Omul si umbra (1946), au fost citite in cenaclul Sburatorul, dar n-au suscitat interes. 

A publicat un fragment din romanul neterminat Adonis hidul in revista Azi(1935). in ultimii ani stilizeaza traduce nesemnificative din limba rusa si face traduce din literatura franceza (Emile Zola, Romain Rolland, Robert Merle), intrind in penumbra vietii literare.

Temele prozei lui Oscar Lemnaru sint fie faptul straniu, poesc, fie obsesia hoffmanniana a dedublarii eului. Ochii reflectati, nuvela care deschide volumul Omul si umbra (1946), cuprinde in sine, ca o arta poetica, mecanismul de declansare a fantasticului. 

Un singuratic mizantrop ajunge inevitabil si fatal la narcisism: singurul obiect privilegiat este oglinda, „magicul sau refugiu". Printr-o obsesie cultivata istovitor, omul real se abandoneaza jocului amagitor de „a se vedea vazindu-se", pentru ca, in cele din urma, obiectul sa fie acela obsedat de chipul din fata lui si sa-i absoarba viata pina dublul inlocuieste fiinta reala. 

Luciditatea impinsa
Ipina la halucinatie, pina ce fantasma asupra careia se concentreaza prinde viata - iata felul in care se produce ruptura cu realul, „irumperea insolita". Fantasticul se produce aici nu printr-o eliberare a unei forte expansive, ci printr-o restringere sufocanta, datorita fortei intensive a gindirii. Astfel se introduce o teroa' re imaginara in sinul lumii reale in formularea impusa de Louis Vax in definirea fantasticului. 

In Ceasornicul din turn, paznicul orologiului se confunda intr-atil cu mersul acestuia, incit incetarea batailor lui ii aduce moartea. in Ochii Fujitei, Melidis innebuneste dintr-o drama pasionala si retraieste cu atita tarie trecutul, incit poate muri inscenindimaginarduelul cu adversarul sau: „Tot ceea ce este pe lume, tot ceea ce a fost cindva revine, daca e invocat cu forta si convingere" -se spune in final, afirmindu-se acelasi principiu al concentrarii adinci in sine, pina la a crede in realitatea unei ipoteze ce are I in centru o intuitie fulguranta de evadare: sugestia e insa atribuita altcuiva, printr-o disociere de propriul gind pina acesta se instraineaza, pentru a fi din nou insusit. Personajul acestor proze se lasa prada unei erori cu atit mai tare, cu cit face mai mult calcul: cita luciditate, atita fantasma s-ar putea spune. in Triumful lui Crookes, un ins de exceptie e preocupat de producerea intunericului pe cale proprie. „Ratiunea" impinsa pina la ultimele consecinte, pina la limita, in loc sa gaseasca o iesire, ajunge la capat de drum, precipita destinul fatal (Curiozitatea). Uneori amestecul satanicului romantic nu poate fi ignorat (Plasmuitorul de masti. Razbunarea lui Gog). Omul care si-a vindut tristetea are un statut aparte, datorita viziunii feerice, inrudita cu basmul, singulara in opera lui Oscar Lemnaru „Toata arta consta - scria prozatorul intr-un text teoretic - sa se ajunga pina la ultimele consecinte. Literatura fantastica isi realizeaza dezideratul cu atit mai bine, cu cit demonstratia neverosimilului este mai ispititoare. 

Autorul pleaca, precum unii nebuni logici, de la premise false, iar faptele se desfasoara in asa chip, incit ele semnifica demonstratia tezei. Elementele de necrezut trebuie sa fie prezentate ca posibile si sansa trebuie sa fie indicata ca probabilitate.". Pentru Oscar Lemnaru, genul fantastic este singurul legitim („literatura a vidat toate posibilitatile"), toate celelalte formule parindu-i-se uzate.

OPERA: Omul si umbra, nuvele. Bucuresti, 1946 (ed. ingrijita si pref. de M. Braga, Cluj-Napoca, 1975). Traduceri. R. Rolland, Jean-Cristophe, I-III, Bucuresti, 1957-l958: E. Zola, Germinai, Bucuresti, 1960; R. Merle, Insula, Bucuresti, 1964; J. Villain, Si astfel zantisli Dumnezeu apartheidul. Sase mii de kilometri prin Africa de Sud, Bucuresti, 1964.

REFERINTE CRITICE: Al.Piru, Panorama; G. Calinescu, Literatura noua, 1972; I. Serbu, Vitrina cu amintiri, 1973; Mircea Popa, Spatii literare, 1974; S. R Dan, Proza ; V. Lipatti, in Romania literara, nr. 1, 1983; I. Simut, in Familia, nr. 2, 1983: A. I. Brumaru, in Luceafarul, nr. 40, 1986.