altmarius

cultură şi spiritualitate

 Altădată, pe 7 iunie

Publicat: Ieri, 06:53

 

       1952 – s-a născut la Istanbul, Orhan Pamuk (unul dintre cei mai renumiţi scriitori turci contemporani), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2006, devenind astfel primul scriitor turc care a intrat în posesia acestei înalte distincţii.

* * *

Orhan Pamuk a absolvit Institutul de Jurnalistică a Universităţii Tehnice din Istanbul, în anul 1976. Pasionat însă mai mult de scris decât de jurnalism, el a reuşit prin felul său de a scrie, să se afle aproape de sufletul cititorului. Operele sale au fost traduse în peste 40 de limbi şi publicate în peste 100 de ţări. Dintre cele mai importante scrieri ale sale amintim romanele: „Viaţa cea nouă”, „Cevdet Bey şi fiii săi”, „Casa tăcerii”, „Castelul alb”, „Cartea neagră”, „Mă numesc roşu” sau „Zăpada”, majoritatea romanelor sale fiind traduse şi tipărite şi în limba română.

De-a lungul întregii sale activităţi, Orhan Pamuk a fost răsplătit cu mai multe premii naţionale şi internaţionale, dintre care amintim: Premiul „Orhan Kemal” în 1983 în Turcia, Premiul IMPAC în 2003 şi Premiul pentru Pace al librarilor germani (2005), Legiunea de Onoare în grad de ofiţer (2012). De asemenea, Orhan Pamuk a devenit membru de onoare al Academiei Sociale şi de Ştiinţe din China şi membru de onoare al altor două academii prestigioase din Statele Unite ale Americii.

* * *

Pe 12 octombrie 2006 Orhan Pamuk a primit Premiul Nobel pentru Literatură, motivaţia Academiei Suedeze fiind: „în căutarea sufletului melancolic al oraşului său natal, a descoperit noi simboluri pentru a reflecta ciocnirile şi interacţiunile dintre culturi.” Fiindcă într-adevăr, în romanele sale Orhan Pamuk reuşeşte o combinaţie care armonizează, „împacă” Europa şi Asia, aşa după cum se spune şi despre oraşul Istanbul, situat pe două continente. În opera scriitorului turc, cititorul occidental găseşte exact ceea ce aşteaptă în general de la lumea islamică: o toleranţă cosmopolită, care să nu contrazică, ci dimpotrivă, să susţină respectul profund faţă de valorile naţionale şi spirituale.

 

VASILESCU GABRIELA

Vizualizări: 88

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor