Biografia zilei: Mircea Vaida-Voievod

[altmariusliterar]

http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_857_V...

(n. 9 decembrie 1941, Timişoara). Poet, romancier, publicist. Facultatea de Filologie UBB Cluj -1965. Doctor în filologie – 1971, profesor universitar, bursier DAAD – 1970 şi 1987 pentru specializare la Universitatea din Tübingen, sub îndrumarea profesorilor E. Coşeriu şi Kurt Waiss. Debut cu versuri în „Steaua” – 1963.
           
Volume: Cenuşa verde, poezii – 1969; Ospăţul lui Trimalchio. Eseuri literare – 1970;Influenţe străine în opera literară a lui Lucian Blaga, teză de doctorat - 1971, Sextil Puşcariu, Critic şi istoric literar – 1972; Marginea lacrimei, poezii – 1974; Lucian Blaga. Afinităţi şi izvoare – 1975; Ion Budai Deleanu. Monografie – 1977; Introducere în opera lui Şt. O. Iosif – 1977; Cetăţi şi călătorii, poeme – 1977; Soarele la miezul nopţii, roman – 1978; Mitologii critice – 1978; Poveste despre pământul ţării, teatru pentru copii – 1979; Zile în cuibul păsării, roman – 1980; Pe urmele lui Lucian Blaga – 1982; Extaze, poezii – 1983; Vânătoare de vrăjitori, roman – 1986; Corinda, roman – 1988; Brocarturi şi pănură, poeme – 1988; Das Testament des Letzten Grafen (Testamentul ultimului conte), Olms Presse Hildesheim – Zürich – New York – 1989; Lucian Blaga. Ein rumänischer Dichter und die deutsche Literatur (Lucian Blaga. Un poate român şi literatura germană),  Olms Presse Hildesheim – Zürich – New York – 1992; Pod în Balcani. Poeme sumbre – 1999; Conjuraţia împotriva Iugoslaviei – 2001; Ca o rană cunoaşterea, poeme – 2001; Turnul de fildeş. Însemnări solitare despre literatura română – 2003; De la Inorog la Paşadia. Filonul balcanic în literatura română – 2004; Prag de lume, poeme – 2005; Oameni din Babilon, roman – 2010.
 
Dramaturgie: Execuţia se repetă, Teatrul Naţional Cluj – 1984. Piese pentru copii – Teatrul de păpuşi Cluj.
 
Traduceri din literatura universală în volum: Cântece de la izvorul Dunării. 51 de autori germani contemporani, traducere din limba germană – 1991; Markus Manfred Jung Durch lange Schatten – Prin umbre lungi. Poeme, ediţie bilingvă – 2002.
 
Ediţii critice, prefaţă, postfaţă, bibliografie: Ion Vinea, Opere, vol. I – V (în colaborare cu Gh. Sprinţeroiu) – vol. I – 1971, II – 1971, III – 1973, IV – 1974, V – 1978; Ion Agârbiceanu, Fefeleaga, antologie – 1972; Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea Veche – 1972; Panait Istrati, Chira Chiralina - 1973; Nicolae Iorga. Teatru – 1974; Lion Feuchtwanger. Falsul Nero – 1974; Edgar Allan Poe, Masca Morţii Roşii – 1992; Mateiu I. Caragiale, Remember – 1992; Alexandru Vaida Voevod, Scrisori de la Conferinţa de Pace. Paris – Versailles 1919-1920 – 2003; Vasile Rebreanu. Legaţi-vă centurile de siguranţă – 2003; Vasile Rebreanu. Călăul cel bun – 2004; 1 Decembrie 1918. Mărturii ale participanţilor (în colaborare cu Gelu Neamţu) – vol. I -  2005, vol. II – 2008; Teofil Răchiţeanu, Efulguraţii – 2008.
 
Premii literare: Uniunea scriitorilor – Asociaţia scriitorilor Cluj – 1974, 1978, 1982, 1999, 2001; Premiul „Bayerische Burgschreiber” – 1988; Premiul pentru propagarea literaturii române în străinătate, Salonul Naţional de Carte, Cluj-Napoca -1995; Premiul pentru valorificarea operei blagiene în ţară şi peste hotare, Festivalul internaţional „Lucian Blaga” , Alba Iulia – 2000;
 
Cetăţean de Onoare al municipiului Brad – 2000; Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler – 2002.
 
Membru al Uniunii Scriitorilor din România

* * *
„Iată un debut ieşit din comun. Bătrânul Ardeal, ţara în întregul ei, şi-au găsit în Mircea Vaida un nou cântăreţ, nou nu doar în ordine cronologică, ci, şi în aceea mai subtilă, a sensibilităţii şi a expresiei. Autorul Cenuşii verzi stăpâneşte (...) un limbaj ce-l diferenţiază atât de precursorii transilvăneni cât şi de toţi confraţii de generaţie. Fânul proaspăt cosit este (...) „Cenuşa verde”. Cenuşă vie, însufleţită (...) Sper a nu mă înşela socotind cartea lui Mircea Vaida cel mai frumos debut al unui poet format în Ardeal în cursul anilor ce s-au scurs de la apariţia volumelor prin care ni s-au revelat Ana Blandiana şi Ion Alexandru!” (Dumitru Micu, în România literară nr.31, 31.07.1969);
„Mircea Vaida a scris până astăzi mai ales critică, aşa că debutul lui cu o carte de poezie are de ce să surprindă (...) Ca poet, el este aproape excepţional (...) Ceea ce rămâne profund şi inanalizabil în Cenuşa verde este această senzaţie de „transcendent care coboară” (...) Fânul din livezi e sufletul morţilor (...) În universul rural şi tradiţional al poetului simţim permanent adierea metafizică.! (Nicolae Manolescu, în Contemporanul nr.10 06.03.1970);
„Că aceste divagaţii critice vădesc talent, nu încape îndoială; tânărul autor posedă o incontestabilă putere evocatoare (...) Nu-i lipseşte lui Mircea Vaida nici darul de a-şi strânge reflecţiile în formulări aforistice (...) Spiritul lui Mircea Vaida e nutrit de bune lecturi şi, fapt relevabil, multe din ele aparţin antichităţii clasice”. (Ov. S. Crohmălniceanu, în România Literară, nr. 23 04.06.1970);
„Un aer baladesc sublim stăpâneşte versurile lui Mircea Vaida (...) În Singurătăţi găsim un vers de mare calibru: „Rămân singurătăţii/ Mari mănăstiri de fân,/ Totemuri româneşti ale verii”. Excepţional mi se pare şi Pomul miraculos. În alt poem (Bogomilică) o uriaşă pană de pictor zugrăveşte câmpia Ardealului cu ce are ea silvan şi mitologic. Că Mircea Vaida este un poet, fără nici o discuţie, ne putem da seama şi la lectura antologicei poezii Bunica (...) Asimilarea simplităţii brâncuşiene, aş zice, transmutată în arta poetică naşte sublime lucruri de care mă bucur ca un căutător de diamante (...) Din eternitate, Valéry poate fi gelos pe acest ardelean”. (Eugen Barbu, O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini până în prezent. Poezia română contemporană, 1975, pp. 221-223);
„În monografia sa (unica de altfel în bibliografia critică dedicată poetului) Mircea Vaida consacră cel mai important capitol esteticii Ţiganiadei (...) În anii din urmă remarcabilele studii ale Ion Gheţie despre scrierile lingvistice, cercetările profesorului Pervain, monografia lui Mircea Vaida, studiul Ioanei Petrescu, dar mai ales sinteza datorată lui Ion Lungu vin să împlinească aceste goluri”. (Rodica Chiriacescu, Ion Budai-Deleanu interpretat de..., Editura Eminescu, 1980);
„Mircea Vaida oferă în (romanul Zile în cuibul păsării) o viziune realistă, neconvenţională, nealterată de prejudecăţi şi de sentimente personale despre evoluţia unei familii româneşti transilvane de mare suprafaţă socială (...) Personalitatea tutelară – Inocenţiu Corinda – figură abia romanţată este o foarte importantă personalitate politică transilvană, dinainte şi de după Unire, a cărei viaţă Mircea Vaida o cunoaşte evident bine, din interior şi ca să spunem astfel „din familie”. Sociologia romanului este solidă, greu contestabilă, nutrită din bune documente. Uneori autorul pare să transcrie chiar acte autentice şi de familie”. (Adrian Marino, în Tribuna, nr. 25, 26.11.1981);
„Admirabil e la Mircea Vaida sentimentul de continuitate, evocat, intuit, valorificat în viaţa personajelor (...) Mircea Vaida creează un univers epic de o mare identitate estetică şi psihologică, debordând de fapte. Romanul Corinda este de fapt o superbă saga transilvană oglindindu-şi viaţa şi destinul în lumina neobişnuit de puternică a evenimentelor cruciale, în forţa de a supravieţui istoriei.” (Zaharia Sângeorzan, în Cronica, nr.35, 26.08.1988);
„ ... face critică, se dedică o vreme studiilor de istorie literară, scrie romane, teatru (...) colaborează la o ediţie Vinea; aşadar o cuprindere totală a literaturii, care divulgă ambiţia excepţionalului,  este ambiţia animată de conştinţa unei eredităţi „grele”, care, în poezie cel puţin are uneori aparenţa unei amintiri onirice. Literatura devine pentru Mircea Vaida singurul substitut posibil al unor însemne heraldice pierdute. Punctul ei originar se află într-un dramatism al frustrării.” (Petru Poantă, în Tribuna nr. 42, 20.10.1988);
„Mircea Vaida-Voevod are în el o boierie înnăscută, bine şlefuită şi de aceea neostentativă (...). Cartea aceasta de poeme (...) care a apărut la Moldpress din Chişinău este de o strălucită originalitate pentru că, prin intermediul versului dă la iveală ultima şi cea mai cutremurătoare tragedie a Balcanilor, războiul din Iugoslavia. Pod în Balcani este o carte-ţipăt, dar şi o carte-reportaj având sonoritatea unei tragedii antice.”(Tudor Dumitru Savu, în Cetatea Culturală, Cluj, nr.1, 01.2000);
„Testamentul ultimului conte a apărut în aceste săptămâni la Editura Olms din Hildesheim. (...) Neîndoielnic este vorba cu întâietate mereu de un anume fapt: despre istoria Vaida-Voevozilor, despre moştenirea, ce-a mai rămas din ei în România socialistă de azi. Este familia lui Mircea Vaida-Voevod aflată în avangarda luptei pentru drepturile naţionale ale românilor în 1918 (...), drama unui neam nobil strâns legat de popor ce constituie subiectele volumului Testamentul ultimului conte, alese spre a fi publicate pentru prima dată în Germania, texte de dimensiuni variate, în versuri libere, de fapt o cronică lirică a familiei Vaida-Voevod. Ca „occidental”, mai mult sau mai puţin părtaş, consider că e foarte necesară descifrarea substratului secret. Sau decriptarea! Fiecare metaforă reieşind din destinul propriei familii, ar putea fi o referinţă la regimul actual din această ţară est-europeană. Când se spune de plildă: „ existenţa furnicarului e teribilă”, sau – „Mai bine să înnebunesc/ să spun atunci adevărul/ Să-mi uit teama”, ori – „ În biografia mea e linişte acum, / ca într-un şes călcat de vandali (...) poetul ia atitudine, e conştient de datoria sa – spre a da expresie atât propriului destin, cât şi destinului celorlalţi”. (Wilhelm König, Die Jahre tranken sie leer, Mircea Vaida-Voevod, Das Testament des letzten Grafen, Reutlinger General-Anzeiger, Germania, 20.11.1989;
„Testamentul ultimului conte e un volum de poeme care nu a apărut în România, ci, în Germania tocmai în 1989, scurt timp înaintea Revoluţiei Române. (...) Pod în Balcani (cu subtitlul: Poeme sumbre) e un alt volum al lui Mircea Vaida-Voevod. Aici ziaristul şi poetul îşi descrie experienţele din timpul conflictului balcanic, fără părtiniri politice, în mod obiectiv.”(Heinz Werner-Seger, Das „Unbeschriebene” Blatt..., Markgrafler Tageblatt, Germania, nr.12, 2000);
„Am văzut în Mircea Vaida-Voevod, căci despre el este vorba, întotdeauna un ales al spiritului. Coborâtor direct dintr-o veche familie ardeleană, el continuă să se implice în freamătul evenimentelor cu harul său de scriitor, în arta romanului, a eseului, a publicisticii, a poeziei. Fiecare gen pe care-l cultivă atrage luarea aminte prin două calităţi exemplare: vibraţia organică la dramele naţionale şi confesiunea de aed modern (...) Scriind despre Budai-Deleanu, Şt. O. Iosif, Blaga, monografii de referinţă, Mircea Vaida-Voevod şi-a construit un statut exponenţial legat strâns de etosul nostru (...) Poemele antologate în volumul Ca o rană cunoaşterea (2001) confirmă un talent excepţional de reconstituire, secvenţe revelatoare, a generaţiilor petrecute de-a lungul vremurilor”. (V. Fanache, în Cetatea Culturală, nr. 11, noiembrie 2001)
„E romanul peripeţiilor dramatice ale unui corespondent de război. (Gândul ne duce numaidecât la evocările lui Hemingwai sau Ehrenburg) este romanul unui angajament de cunoaştere (...) povestea aceasta urzită cu iţe din realitatea nemijlocită se desfăşoară evenimenţial în trei spaţii, diferite în aparenţă, dar la fel de învăluite în neguri: spaţiul fostei Iugoslavii, spaţiul ex-sovietic şi cel românesc, pe care Mircea Vaida-Voevod ni-l zugrăveşte ca pe un mare ospiciu de alienaţi mintali, în care la rându-i ocupă un loc în salonul cu numărul 7 (salonul 6 la Cehov, salonul 5 la Soljeniţân) din care nu poate ieşi sau evada. (...)Oameni din Babilon al lui Mircea Vaida-Voevod e un roman aparte al unei epoci de restrişte, din toate punctele de vedere ale istoriei contemporane: romanul unei autentice conştinţe de scriitor în veacul său.” (Constantin Cubleşan, 16.12.2010, cuvânt citit la lansarea volumului);
„Retras în Turnul său de Fildeş din Pădurea Făgetului, într-o căutată şi vrednică sihăstrie, Mircea Vaida-Voevod coboară periodic printre noi cu câte o ofrandă de preţ, o carte de versuri sau de critică, un roman. De data aceasta el aduce cu sine o carte ce înmănunchează rodul unei meditaţii şi confesiuni privind întâmplările trăite în primii zece sau cincisprezece ani de după Zavera din 1989, când viaţa a început să arate cu totul altfel şi când el a trăit o seamă de întâmplări extraordinare, care ar putea primi titlul de Pierdut în Balcani şi Povestiri de la marginea imperiului (...) E o lume în schimbare, o lume neaşezată, traversată de mari convulsii sociale şi politice, o lume nesigură, un fel de nou Babilon (...) Lumii babilonice româneşti i se adaugă lumea Orientului rusesc şi lumea Balcanilor în continuă fierbere.” (Mircea Popa, în Gând românesc nr.29, ianuarie 2011)