Biografia zilei: Mircea Malița

[altmarius]

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mircea Malița
Academicianul Mircea Malița
Date personale
Născut	20 februarie 1927 Oradea, România
Decedat	21 mai 2018 (91 de ani)
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	diplomat matematician
Ambasador în SUA
În funcție 18 martie 1982 – 25 martie 1985
Ambasador la ONU și Geneva
În funcție 25 februarie 1981 – 18 martie 1982
Ministru al Învățământului
În funcție 28 februarie 1970 – 13 octombrie 1972
Adjunct al ministrului Afacerilor Externe
În funcție 1962 – 1970
Director al Bibliotecii Academiei
În funcție 1950 – 1955
Membru în CC al PCR
În funcție 21 iulie 1972 – 1980
Președinte al Uniunii Naționale a Studenților din România
Partid politic	Partidul Comunist Român
Alma mater	Facultatea de Științe și Facultatea de Filozofie, Universitatea din București; doctor în matematicã (1972)
Organizații	Clubul de la Roma (membru de onoare)
Profesie	matematician, diplomat
Membru titular al Academiei Române
Modifică date / text

Mircea Malița (n. 20 februarie 1927, Oradea, Regatul României – d. 21 mai 2018^[1][2]) a fost un academician român, diplomat, matematician, profesor universitar și eseist.

Biografie

S-a născut la Oradea, tatăl său fiind avocatul Pavel Malița, iar mama - Veturia (n. Chirilă).^[3] Școala primară și gimnaziul le urmează în localitate. Din păcate, la nici 14 ani este nevoit să se refugieze din Ardealul ocupat și, după ce se mută prin vreo 4 licee, termină studiile liceale la Beiuș, departe de bunicii săi (1946)^[4]. Patru ani mai târziu își ia licența în matematici la Universitatea din București.

În primii ani de facultate i se deschid și primele orizonturi înspre politică. Îl ascultă pe Gala Galaction, îi vizitează pe socialiști, pe comuniști, pe liberali dar, într-un final, înclină către stânga eșichierului politic.^[5] În 1948, în timpul facultății, a fost președinte al Uniunii Naționale a Studenților din România. O întâlnire cu Mihail Sadoveanu, la Paris, în 1949, este de bun augur. Revenit în București, după absolvire lucrează ca director al Bibliotecii Academiei Române (1950-1956). O perioadă este forțat să părăsească nu numai scena politică, dar și Academia. Ulterior însă revine alături de Sadoveanu și își începe cariera diplomatică în calitate de consilier al Misiunii Permanente a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite, apoi, pentru doi ani, între 1961-1962, director al Direcției Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

La numai 22 de ani, în 1949, devine cadru didactic universitar, carieră pe care a desăvârșit-o în mod strălucit de-a lungul a peste 6 decenii. În 1972 obține titlul de profesor universitar la Facultatea de Matematică a Universității din București, unde a fost titularul cursurilor Modele matematice în științe sociale și Logică și inteligență artificială, la catedra de Analiză matematică.

Prima misiune diplomatică o are la Montevideo, la Conferința UNESCO. Apoi, la numai 29 de ani, este luat consilier de Athanase Joja în prima delegație românească la ONU (1956). În 1962 Mircea Malița primește deja postul de ministru adjunct la Ministerul de Externe, pentru ONU și relații multilaterale – diplomația conferințelor. Era perioada în care România începea să își dezvolte o politică proprie, independentă de URSS.

În 1970, când părăsește Ministerul de externe, Mircea Malița este numit la conducerea Ministerului Educației și Învățământului. În perioada mandatului său (februarie 1970 – octombrie 1972) a reușit să promoveze studiul limbilor străine occidentale, studiul informaticii, dezvoltarea departamentelor de matematică și informatică și să susțină introducerea conceptului de management, acțiuni vizionare, de pioneriat în învățământ.

Dublu licențiat, în matematică și filosofie, în 1972 și-a susținut teza de doctorat cu tema Modele matematice pentru negocieri.

Ulterior ocupă un post ministru în Consiliul de Stat. Devine membru în CC al PCR din iulie 1972.^[6]

Din 1974 Mircea Malița a fost membru al consiliilor pregătitoare ale conferințelor mondiale ale ONU pentru populație, știință și tehnologie, pentru dezvoltare.

În 1980 reintră în diplomație. A fost numit ambasador la Berna și apoi la Geneva. Ulterior a fost numit și ambasador în SUA.

Vocația profesorală a academicianului Mircea Malița s-a manifestat și în domeniul diplomației, susținând expuneri și lecții diplomatice în cadrul unor înalte institute de diplomație internațională precum: Institutul Universitar de Înalte Studii Internaționale din Geneva, Asociația Austriacă de Politică Externă, în Statele Unite, în Marea Britanie.

Intrarea în dizgrația Elenei Ceaușescu a făcut ca, în 1984, să fie rechemat în țară și să i se retragă funcțiile politice.

După 1990 și-a impus un ascetism politic. Mircea Malița a ales să rămână în țară. Are două fiice, matematiciene, de la care are 3 nepoți - două fete și un băiat. Cea de a treia, cea mijlocie, artistă, l-a părăsit înainte de vreme (2008).^[4]

A fost fondator și membru de onoare al Clubului de la Roma și vicepreședinte în Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR). A fost coautor al rapoartelor acestei organizații: „No limits to Learning. Bridging the Human Gap. Report to the Club of Rome“ (1979), care a cunoscut o serie de ediții succesive, și „The Double Helix of Learning and Work. A Report to the Club of Rome“ (2003).

Ca apreciere a activității sale pe multiple planuri, în 1974 devine membru corespondent al Academiei RSR iar în decembrie 1991 este ales membru titular al Academiei Române, în cadrul Secției de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie. La 30 octombrie 2009 a susținut, în Aula Academiei Române, discursul de recepție cu tema "Opuși inseparabili în gândirea românească".^[7] A fost mandatat Președinte al Diviziei de Logică, Metodologie și Filosofia Științei din cadrul Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române. Este Președinte fondator al Fundației Universitare a Mării Negre^[8] aflată în structura Academiei Române. În 2010 publică studiul România după criză. Reprofesionalizarea, împreună cu dr. Călin Georgescu și cu contribuția mai multor membri ai Academiei Române și cercetători.^[9]

De asemenea, a fost fondator al Centrului European de Cultură din București, membru al Academiei Mondiale de Arte și Științe, al Academiei Internaționale de Perspectivă Socială, al Federației Mondiale a Studiului Viitorului și al Academiei Internaționale „Leonardo da Vinci".

Debutează în literatură cu volumul de eseuri Repere (1967). În următorii zece ani reușește să abordeze în volumele sale subiecte de largă inspirație. Se dovedește interesat de istoria artei, politologie și de domeniul pe care l-a studiat intens în facultate - matematica (Teoria grafurilor, 1972; Programarea neliniară, 1972; Triade, 1973 etc). Unele dintre lucrările sale ulterioare abordează un subiect de mare interes - viitorologia, dar și concepte precum model, sistem, cibernetică etc. În paralel cu practicarea diplomației, este preocupat și de istoria și practica diplomației românești. Prin întreaga sa operă se dovedește unul dintre cei mai de seamă promotori ai studiului interdisciplinar de la noi. În majoritatea lucrărilor sale este abordat nu numai elementul concret, dar și aspectul filosofic.

Înainte de a împlini vârsta de 50 de ani primește Premiul Uniunii Scriitorilor (1975).

Lucrări publicate[

În domeniul matematicii[

• Programarea pătratică (1968) - în colaborare
• Matematica organizării (1971, tradusă în limba engleză în 1974) - în colaborare
• Programarea neliniară (1972) - în colaborare
• Modele matematice ale sistemului educațional (1972) - în colaborare
• Triade (1973)
• Asupra schemelor cu diferențe finite iterate - în colaborare

În domeniul științelor politice[

• Pagini din trecutul diplomației românești (1966) - în colaborare cu Virgil Cândea
• Diplomația. Școli și instituții (1970)
• Diplomatie roumaine (în franceză, engleză și rusă, 1970)
• Teoria și practica negocierilor (1972)
• Jocuri pe scena lumii (2007)
• Tablouri din războiul rece (2007)
• Între război și pace (2007)
• Istoria prin ochii diplomatului (2014) ^[10]
• Cold War Diplomacy: A Romanian diplomat's memoirs (2014)

În domeniul cercetărilor prospective

• Cronica anului 2000 (1969, tradusă în germană, polonă, slovacă, ungară și spaniolă)
• Aurul cenușiu (3 vol.)

Eseuri

• Repere (1967)
• Sfinxul (1969)
• Pietre vii (1973)
• Zidul și iedera (1977)
• Idei în mers (vol. I - 1975, vol. II - 1981)
• No limits to learning. Bridging the Human Gap (1979) - în colaborare
• Zece mii de culturi, o singură civilizație - Spre geomodernitatea secolului XXI (1998)

Distincții

Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (1998)

• Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica din București (2012 )
• Diploma de Excelență pentru „merite deosebite și contribuții remarcabile aduse la dezvoltarea educației, culturii și societății românești“, acordată de Ministerul Educației Naționale (2013)
• Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor conferit de Președinția României (2000)