Biografia zilei: Mira Preda

[altmariusliterar]

PREDA Mira, se naste la 26 iun. 1925, Ocna Sibiului. 

Poeta si prozatoare. 

Fiica lui Ioan Preda si a Paraschivei (n. Topirceanu). 

Absolva cursurile Scolii de aplicatie „Andrei Saguna" din Sibiu (1938) si liceul, in aceeasi localitate (1946). Studiaza italiana (Instituti di lingua italiana di Sibiu, 1946), pianul (la Bucuresti si Sibiu, 1949-l953), arta grafica (Institutul de Arta Grafica si Tehnologii Industriale din Bucuresti, 1949). In 1978, obtine atestatul de ziarist profesionist.

Lucreaza ca desenatoare, decoratoare, prof. de desen, bibliotecara la Sibiu.

Debuteaza cu versuri in Gazeta Sibiului (31 mai 1941). Debut editorial cu volum de versuri Promontorii (1968). 

Urmeaza un volum de sonete. Ascunsa vulnerare (1971; prefata de V. Eftimiu), Cenusa unui ceas (1975), Legile zborului (1976), Cuantele linistii (1979), Amor in patriam (1982), un volum de distihuri aforistice. Adevaruri de pe podul minciunilor (1985). in 1989, publica primul voi.. Riposta, al unei trilogii romanesti. Traduce, impreuna cu M. Comeliu Buckholzer, sonetele poetului sibian Christian Maurer, Rememonnd fintina (1974). 

Colaboreaza cu versuri larev. Tribuna Sibiului, Transilvania, Steaua, Tribuna, Romania literara, Viata Romaneasca, Luceafarul, Ateneu etc. Premiul revista Tribuna Sibiului pentru poezie pe . Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pe 1979.

Marturisindu-se in cautarea unei „limbi ginditoare", Mira Preda defineste, de fapt, poezia pe care o practica, de la un volum la celalalt. Dincolo de forma, de obicei riguros construita, in versurile sale transpar efortul reflexivitatii si aspiratia spre o conditie superioara mereu celei prezente. „Ceva ca o sete" staruie deja in volumul de debut, Promontorii (1968), proiectul liric fiind numit deschis: „Ca sa ma caut / Ma voi alunga" Ascunsa vulnerare (1971) numara cel putin doua izbinzi. 

Pe de-o parte, fiind vorba despre un volum de sonete, forma fixa se dovedeste a fi pe masura nevoii de perfectiune a poetei. Victor Eftimiu vorbeste in prefata despre „strofele de antologie cu imagini si sonoritati de metal pretios". Clasicitatea convine, prin rigoare si ordine, unei sensibilitati incapabile de fruste infiorari ori de cutremure expresive. „Trezita brusc din marile absente / Cu fata transparenta de esente", Mira Preda face a doua descoperire: cautarea de sine poate fi profitabila daca, ignorind prezentul (cu o nuanta polemica subtextuala), se refugiaza in vestigiile si decorurile imaginate ale „trecutului". „Amorfe", „urne", „dacic lut", „psalmi uitati" si „vatra ancestra" devin lot atitea chei inspre memoria mitica, sa-i spunem, in care poeta „alungata" se va regasi. Un eu liric solemn si ascuns (dintr-o constanta carenta lirica, in fond) recurge, si in Cenusa unui ceas (1975), la „cuvinte-imn", la invocatii rostite intr-un muzeu imaginar in care se inchide mereu reticent. Desi bintuite si ele de stafii istorice, mitice, literare - veritabil refugiu al poetei - poemele din Legile zborului (1976) isi adauga, benefic, obsesia vegetalului, improspatind perspectiva. O sfiala de planta exerseaza pe „harfele ierbii profetice" crochiuri vag infiorate: oamenii sint acum „ vegetale umbre delirante / sarutind acvatica argila".

Din Cuantele linistii (1979) se retin, mai ales, „cuvintele-rani", infasurate in ample falduri lirice, si prezenta Sibiului ca loc al memoriei afective, intemeietor si securizant. in spatiul astfel creat se vor oficia, in registru dublu, Adevarurile de pe podul minciunilor (1985): poemele adincesc directiile proprii poetei - in ciclurile Caratele interioare, Jurnal intim reflexiv. Adevaruri subiective, Periplu antic - urmate fiind fiecare de o triada distihica usor ironica, sfatos-didactica, aforistica. Discursivitatea, reflexivitatea subliniata, „filosofia" sint aici in largul lor. Toate acestea vor cadea intr-un ton apoteotic, de montaj-Iiterar-artistic, in volumul Amor in patriam (1982). 

In 1989, Mira Preda publica romanul Riposta, primul dintr-o proiectata trilogie. Mira Preda nu renunta la instrumeiv ilizat in poezie, asa incit
substanta romanesca se dilueaza, amenintind sa dispara. Eroii se pierd in monologuri stufoase, rupte artificial in replici, temele -mari, interesante, fiind vorba despre razboi, sacrificiul de sine, iubire, damnare si mintuire etc. - sint estompate de retorismul citeodata obositor, de pretiozitatea stilului, subtil si profund cu orice pret. Personajele sint, intr-adevar, „mai degraba elemente si motive dintr-o compozitie muzicala, decit siluete intr-o compozitie epica obisnuita", iar romanul o surdinizata, prelunga „meditatie lirica" (M. Ivanescu).

OPERA: Promontorii, versuri, Bucuresti, 1968; Ascunsa vulnerate, sonete. Bucuresti, 1971; Cenusa unui ceas, versuri. Bucuresti, 1975; Legile zborului, versuri, Bucuresti, 1976; Cuantele linistii, versuri. Bucuresti, 1979; Amor in patriam, versuri. Bucuresti, 1982; Adevaruri de pe podul minciunilor, distihuri aforistice. Bucuresti, 1985; Riposta, roman, Bucuresti, . Traduceri: Christian Maurer, Rememorind fintina, trad. de ~ si M. Comeliu Buckholzer, Bucuresti. 1974.

REFERINTE CRITICE: S. Traian, in Tribuna Sibiului, nr. 7751, 1982; S. Barbulescu, in Romania literara, nr. 51, 1982; A. Dorin, in Transilvania, nr. 12, 1982;