altmarius

cultură şi spiritualitate

 Altădată, pe 30 aprilie

Publicat: 17 Aprilie 2016

 

1858 – s-a născut la Brăila, Mina Minovici (medic legist, farmacist, fondatorul Şcolii române de medicină judiciară şi directorul primului Institut de Medicină Legală din România). A devenit faimos pentru studiile sale aprofundate despre alcaloizii cadaverici, putrefacţie, simularea bolilor mintale şi antropologie medico-legală. Fondator al sistemului medico-legal modern, Mina Minovici s-a numărat printre cele mai de seamă personalităţi din acest domeniu din Europa timpurilor sale, fiind de exemplu, autorul primului tratat complet de medicină legală din regiunea Balcanilor. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre fratele său, Nicole Minovici (care l-a urmat la conducerea Institutului Medico-Legal din Bucureşti), care s-a impus în medicina românească şi internaţională cu experimentele sale de spânzurare controlată.

 

* * *

 

Mina Minovici s-a născut într-o familie de aromâni, originari din oraşul Tetovo (Macedonia sârbească). Cursurile şcolii primare şi cursul inferior al gimnaziului le-a urmat în oraşul natal, Brăila. Situaţia precară a familiei, l-a determinat pe Mina Minovici să întrerupă gimnaziul şi să se înscrie la Şcoala Superioară de Farmacie, înfiinţată de doctorul Carol Davila în anul 1855. Aici a urmat trei ani de practică farmaceutică, ca bursier intern, apoi un stagiu de doi ani de practică la Farmacia „Petuzalis” din Brăila. Certificatul de asistent farmaceutic l-a obţinut în anul 1878, acesta dându-i dreptul lui Mina Minovici să urmeze cursurile academice de doi ani pentru a obţine o licenţă în farmacie.

Ca student, Mina Minovici a fost apreciat de profesorii pe care i-a avut, în mod special de doctorul Carol Davila. Acesta l-a numit din 1879, preparator al cursului de chimie. În luna iunie a aceluiaşi an, Mina Minovici a obţinut postul de farmacist extern al Eforiei Spitalelor Civile. Curând, s-a înscris şi la Facultatea de Medicină din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1885.

 

* * *

 

În anul 1882, familia Minovici s-a mutat în Bucureşti, într-o casă (azi dispărută) de pe bulevardul Shitu Măgureanu. Un an mai târziu, la recomandarea lui Davila, Mina Minovici a început să lucreze ca diurnist auxiliar în laboratorul Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie. Beneficiind de o bursă şi de un concediu de trei  ani pentru studii, în 1885 el a plecat la Paris, pentru a obţine doctoratul în medicină şi pentru a se specializa în toxicologie. În anul 1886 Mina Minovici a trecut primul examenul de doctorat în medicină, obţinând un „Certificat de Scolaritè”, fapt care l-a introdus în lumea ştiinţifică pariziană. Însă simpatia cu care era înconjurat de profesorii săi, sprijinul periodic pe care îl avea din partea acestora, nu-i uşura cu nimic situaţia materială precară. La un moment dat, unul dintre profesorii lui Mina Minovici, Paul Brouardel, i-a propus să ceară cetăţenia franceză, pentru a putea astfel să facă o carieră universitară la Paris. Felul în care Minovici a rezistat ispitei, l-a impresionat pe Brouardel să scrie ministrului Instrucţiunii Publice din România, pentru un ajutor din partea statului român. În caz contrar, profesorul promitea să intervină pe lângă autorităţile franceze pentru a obţine o bursă pentru Mina Minovici. Numai că dacă acest fapt urma să fie realizat, românul nu se mai putea întoarce în ţară. Efectul şantajului a fost rapid: „…prin mandat telegrafic, Ministerul  Instrucţiunii a trimis suma nouă mii de lei”[1] – avea să-i scrie într-o scrisoare Mina Minovici doctorului I. C. Istrati.

Mina Minovici şi-a susţinut teza de doctorat în anul 1888, cu lucrarea „Studiu medico-legal despre moartea subită în urma loviturilor primite în abdomen şi în laringe”. În acelaşi an, a fost ales şi membru al Societăţii de Medicină Legală din Franţa.

Întors în ţară, cu mari eforturi, Mina Minovici a inaugurat în 19 decembrie 1892 „Morga oraşului”, primul institut medico-legal din lume, care ulterior i-a purtat numele (acea clădire, situată pe cheiul Dâmboviţei, a fost ulterior demolată). După modelul său, va fi inaugurată câţiva ani mai târziu şi la Paris o morgă asemănătoare. Astăzi, în cadrul muzeului de la Institutul Medico-Legal, pot fi astăzi văzute o parte dintre obiectele de studiu ale lui Mina Minovici, cum ar fi diverse cranii, schelete, dar şi arme ale crimelor sau chiar tatuaje desprinse de pe anumite trupuri.

 

* * *

 

La începutul secolului XX, Mina Minovici a fost considerat cel mai mare specialist în conservarea corpului uman. Drept pentru care, el a fost invitat adesea de casele regale europene, în momentul decesului unora dintre membrii acestora. Reţeta sa avea în componenţă două formule: una de îmbălsămare şi una de mumifiere, în final corpurile celor decedaţi putând fi conservate fără a fi extrase organele interne. Pentru exemplificare, în muzeul din cadrul Institutului Medico-Legal, poate fi văzut un astfel de corp conservat, în care toate organele au fost păstrate.

 

* * *

 

Din anul 1896, Mina Minovici a început să ţină un curs liber de medicină legală la Facultatea de Drept din Bucureşti. Un an mai târziu a fost numit suplinitor al catedrei de medicină-legală, iar în 1899 a fost definitivat pe acest post. De asemenea, Mina Minovici a fost şi membru fondator al Societăţii de ştiinţe fizice, membru al Consiliului Sanitar Superior şi director general al Serviciului Sanitar. În ziua de 15 iunie 1919, a fost ales decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, demnitate pe care o va onora încă de trei ori (în 1923, 1925 şi 1930).

 

* * *

 

În timpul Primului Război Mondial, conform ordinelor primite, Mina Minovici a rămas în Bucureşti, activând pe lângă Crucea Roşie şi Institutul Medico-Legal.

 

* * *

 

Mina Minovici a încetat din viaţă în ziua de 25 aprilie 1933, în Bucureşti, fiind îngropat conform dorinţei sale, în cavoul familiei din Cimitirul Bellu.

 

VASILESCU GABRIELA

 

Vizualizări: 97

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor