Biografia zilei: Mihai Cantuniari

[altmariusliterar]

MIHAI CANTUNIARI (n. 14 februarie 1945, Bucureşti) a făcut studii de hispanistică la Universitatea Bucureşti (promoţia 1967), apoi a fost redactor de carte şi cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică. S-a retras din activitate în 1983 din motive medicale, continuând însă să publice lucrări originale şi traduceri. Ca traducător, numele său se leagă cu precădere de cărţile lui Mario Vargas Llosa, Arturo Pérez-Reverte şi Vintilă Horia apărute în româneşte. Pe lângă premiile obţinute pentru anumite volume (vezi mai jos), i s-a decernat Premiul pentru întreaga activitate al Fundaţiei Cella Delavrancea (1996) şi a fost decorat de Republica Peru cu Ordinul Al Mérito por Servicios Distinguidos în grad de Comandor (1987).

Volume publicate: Poezii, Cartea Românească, 1977; Ultramar, Ed. Eminescu, 1978; Plante carnivore, Cartea Românească, 1980; Nova, Ed. Eminescu, 1980; Amadeus, Ed. Eminescu, 1983 (Premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); Cavalerul cu mâna pe piept, Cartea Românească, 1984; Bărbatul cu cele trei morţi ale sale, Humanitas, 2007. Traduceri din spaniolă şi franceză: César Vallejo, Heralzii negri, versiune bilingvă, Ed. Univers, 1979 (Premiul pentru traduceri al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti). Mario Vargas Llosa, Războiul sfârşitului lumii, Cartea Românească, 1986, Conversaţie la „Catedrala", Cartea Românească, 1988, Cine l-a ucis pe Palomino Molero, Ed. Eminescu, 1991, Istoria lui Mayta şi Domnişoara din Tacna, ambele la Cartea Românească, 1992. Alexandru Ciorănescu, Cuţitul verde, Ed. Fundaţiei culturale române (din lb. franceză, în colaborare), 1993. Vintilă Horia, Un mormânt în cer, Ed. Eminescu, 1993 (în colaborare). Fernando Pessoa, Păstorul de turme, ediţie trilingvă - portugheză, spaniolă, română, Ed. Europa, 1992 (Premiul pentru traduceri al Uniunii Scriitorilor pe 1993). Vintilă Horia, Recucerirea descoperirii Americii, Ed. Eminescu, 1996. Mario Vargas Llosa, Lituma în Anzi, Ed. Albatros şi Universal Dalsi, 1997, Pantaleón şi vizitatoarele, Ed. Albatros, 1998. Vintilă Horia, Dumnezeu s-a născut în exil, Ed. Anastasia, 1999. Christos Yannaras, Libertatea moralei, Ed. Anastasia, 2002. Julián Marías, Perspectiva creştină, Ed. Anastasia, 2003. Juan Marsé, Cozi de şopârlă, Ed. Polirom, 2003. Mario Vargas Llosa,Scrisori către un tânăr romancier, Ed. Humanitas, 2003. Arturo Pérez-Reverte, Clubul Dumas, Ed. Polirom, 2004, Conspiraţia din Sevilla(în colaborare), Ed. Polirom, 2005, Harta sferică, Ed. Polirom, 2005 (Premiul pentru traduceri al Uniunii Scriitorilor, acordat în 2006),Husarul, Ed. Polirom, 2006.

 

Premiul Milan Kundera

„Eu îmi amintesc. Amintindu-mi, suspend timpul cu o putere de mag.
Mi-a murit tinereţea şi stau s-o priveghez. De altfel, ce altceva sunt paginile mele de jurnal din ultimii cinci ani, dacă nu un priveghi tăcut şi resemnat la catafalcul tinereţii, adică al veşniciei mele? Ca un bondar zănatec îmbătat de corole, m-am căptuşit cu polenul răpit tuturor florilor, lucernelor, miriştilor parfumate de pe parcursul vieţii mele şi îl deşert aici pe paginile albe. Aşa se face că tot mai dese imagini din copilăria-mi îndepărtată, dar şi din adolescenţa zvăpăiată mă împresoară, deşertându-mi la picioare al lor corn al abundenţei, plin de isprăvi, şolticării, hazlii situaţii irepetabile. 
Ce rămâne din noi? Ce rămâne dintr-un om minunat ca Mama, femeia plină de viaţă, de dârzenie, de caracter, de demnitate şi simţul onoarei, de grijă şi devotament? Rămâne un nume necitit pe o lespede sfărâmicioasă cu pisanie, nume drept şi cinstit deasupra căruia veneraţia mea a aşternut, cizelată în piatră, o floare; rămân amintirile vreme de cel mult o generaţie şi, iată, câte o poză pe care se depune praful. Atât. Generaţia următoare nu mai ştie ce-i cu fotografia aceea şi – stingherită, confuză – o strecoară întâi într-un sertar uitat, apoi într-o valiză cu vechituri pe care o suie în pod, dacă mai are aşa ceva. Aşa se va întâmpla şi cu mine, şi cu tine, aşa se va întâmpla cu noi toţi.“ (Mihai CANTUNIARI)

Sub forma de jurnal, volumul concentrat, dur si polemic al lui Mihai Cantuniari diseca nemilos anii "Epocii de Aur" si prezentul dezamagitor, refugiindu-se cu voluptate numai in miraculosii -- aproape inexplicabilii -- ani '60, singurii, din intreaga existenta a autorului, benefici atat in Romania, cat si in lume. Folosind pe rand batul si morcovul -- biciuirea prezentului, nostalgia trecutului --, autorul inainteaza cu zambetul pe buze spre sfarsitul cel de obste, fara nici o concesie facuta siesi sau altora. Tocmai in aceasta sinceritate absoluta a persoanei intai judecandu-se pe sine si oglindindu-i pe ceilalti sta valoarea de marturie a cartii de fata. 
Fragmente din acest jurnal au aparut in anii din urma in revista Romania literara sub genericul Imbatranind tacut pe canapele roase, provocand multe reactii pozitive din partea cititorilor. Unul dintre ei, Radu Cosasu, scria pe atunci in rubrica sa din Dilema (nr. 453, noiembrie 2001): "Ceea ce ma captivase la lectura era nu numai stilul -- clasic, incheiat la toti nasturii frazei, vetust in eleganta sa sobra --, dar si un tezism afirmat fara frica pe vremea noastra de dictat a cat-mai-vagului, a cat-mai-ascunsului [...]. Tezismul (oribil termen, recunosc, dar n-am altul...) acestui domn era insa 1) natural povestitorului; 2) potrivit ca subiect si predicat; 3) subtil in idee; 4) nonconformist la 2001, scandalos, c'est le mot." 
Mihai Cantuniari este cunoscut publicului cititor ca poet si ca autor a numeroase traduceri -- exceptionale -- din spaniola.