Biografia zilei: Marius Tupan

[altmariusliterar]

 http://www.crispedia.ro/Marius_Tupan

Marius Tupan (18 aprilie 1945, Tâmna, judeţul Mehedinţi, decedat 6 decembrie 2007) este un prozator şi dramaturg. Este fiul Izabelei (născută Ţecu) şi al lui Nicolae Tupan, lăcătuş la CFR; este căsătorit cu Maria-Ana Tupan. Face ciclul elementar în comuna natală, după care urmează o şcoală profesională de pe lângă Şantierul Naval din Turnu Severin, obţinând calificarea de sudor. Lucrează la Şantierul Naval şi la Uzina de Vagoane, apoi ca bibliotecar la Hidrocentrala Porţile de Fier; în paralel frecventează liceul seral. Între 1967 şi 1972 este student la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti.

 

Redactor la publicaţia „Cărţi noi", în 1975 este angajat pentru o scurtă perioadă la Biblioteca Naţională şi până în 1989 funcţionează ca redactor la „Urzica". Ulterior va fi redactor-şef adjunct şi din 1993 redactor-şef la „Luceafărul". Debutează la 18 ani, în „Ramuri", iar debutul editorial se produce în 1974, cu volumul de proze Mezareea. Mai scrie la „România literară", „Steaua", „Orizont", „Viaţa românească", „Vatra" etc. I s-au acordat Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1982), Premiul Uniunii Scriitorilor (1995, 2003).

 

In ciuda a numeroase ecouri critice pozitive (notabilă e, bunăoară, valorizarea făcută de Laurenţiu Ulici: „Bun povestitor, el încearcă să corecteze chiar tradiţia, eliberând-o de anecdoticul şi pitorescul ce o umpluseră de-a lungul câtorva decenii, de la Panait Istrati până azi"), literatura lui Tupan e un caz de involuţie în raport cu nişte premise oricum nu strălucite. Dacă scrierile publicate înainte de 1989 deţin o formă rezonabilă, majoritatea a ceea ce este tipărit după această dată - în regie proprie - se află foarte aproape de patologia literară. Mezareea făcea o serie de mutări naive şi stângace în direcţia fantasticului şi a fabulosului de inspiraţie „sudică". Scrierea care urma,Crisalide (1977), roman de şantier sufocat de şabloane, reprezenta un pas înapoi faţă de debut, tema fiind, în rezumat, cam asta: un bibliotecar cu studii medii pe un şantier, faţă cu reacţiunea / birocraţia. Elementele de senzaţional abundă, coroborate cu o oarecare intenţie de satiră a birocraţiei.

 

După Noaptea muzicanţilor (1978), culegere de proze care continuă linia mâlos-fantastică a naraţiunilor de început, Tupan publică ceea ce critica va considera a fi cartea lui cea mai bună: romanul Coroana Izabelei (1982), o parabolă care ambiţionează să înghesuie în strâmtul spaţiu rural-imaginar Ursa Mică procesul de ardere în efigie a regimului politic contemporan cu scrierea romanului. Ambiţiile sunt strangulate din faşă de incontinenţa literară a autorului, de altfel Coroana Izabelei fiind transformată după 1989 în trilogie. Marmură neagră (1989) e un roman despre inexistenţa preţios complicabilă a unui cătun, unde bătaia către un nivel de adâncime simbolică e de fapt o bătaie a pasului pe loc. Mai târziu apare romanul „antitotalitar", parabolic şi cu „cheie"Vitrina cu păsări împăiate (1994), topit, conform autorului, în 1986.

 

Romanul Rătăcirea Domnului (1999) descoperă roata câtorva procedee postmoderne pentru a trata tema artistului de geniu în conflict cu societatea ostilă, iar Batalioane invizibile (2001) redescoperă parabola â la Coroana Izabelei, nu cu alte mijloace şi posibilităţi decât acolo: un crater pe nouă nivele, ascuns în mijlocul unei câmpii, maschează de restul umanităţii o societate ultratehnologizată. Printre ingrediente se numără o serie de sexualizări frenetice, conspiraţionism, atentate la ordinea planetară etc. Aproape ca restul literaturii lui Tupan, romanul e de citit doar ca mostră extinsă de rizibil involuntar. Piesele de teatru (Crucea de argint, 1996, Alergătorul fatal, 1998), scrise, după mărturia autorului, ca antrenament pentru romane, nu fac decât să le prefigureze pe acestea în regimul mediocrului.

 

Opera literară

 

• Mezareea, Bucureşti, 1974;

• Crisalide, Bucureşti, 1977;

• Noaptea muzicanţilor, Bucureşti, 1978;

• Coroana Izabelei, Bucureşti, 1982;

• Marmură neagră, Bucureşti, 1989;

• Vitrina cu păsări împăiate, Bucureşti, 1994;

• Rezervaţia de lux, Bucureşti, 1995;

• Crucea de argint, Bucureşti, 1996;

• Coroana Izabelei, I-III, Bucureşti, 1998;

• Alergătorul fatal, Bucureşti, 1998;

• Rătăcirea Domnului, Bucureşti, 1999;

• Batalioane invizibile, Bucureşti, 2001;

• Vămile depresiunii, Bucureşti, 2002;

• Avocatul diavolului. Marian Popa în dialog cu Marius Tupan, Bucureşti, 2003.