Biografia zilei: Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana

[altmariusistoric]

Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Leopold al II-lea
Portret al Marelui Duce Leopold în uniformă de mareșal austriac, 1828, de Pietro Benvenuti
Mare Duce de Toscana
Domnie	18 iunie 1824 – 21 iulie 1859
Predecesor	Ferdinand al III-lea
Succesor	Ferdinand al IV-lea
Căsătorit(ă) cu	Maria Anna de Saxonia Maria Antonia a celor Două Sicilii
Urmași
Caroline de Austria Arhiducesa Auguste Ferdinande Arhiducesa Maria Maximiliana Arhiducesa Maria Isabella Ferdinand al IV-lea Arhiducesa Maria Theresa Arhiducesa Maria Christina Arhiducele Karl Salvator Arhiducesa Maria Anna Arhiducele Rainer Arhiducesa Maria Louisa Arhiducele Ludwig Salvator Arhiducele Ioan Salvator
Nume complet
Leopold Johann Joseph Franz Ferdinand Karl
Casa regală	Casa de Habsburg-Lorena
Tată	Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana
Mamă	Prințesa Luisa de Neapole și Sicilia
Naștere	3 octombrie 1797 Florența
Deces	29 ianuarie 1870 (72 ani) Roma

Leopold al II-lea de Toscana (italiană Leopoldo Giovanni Giuseppe Francesco Ferdinando Carlo, germană Leopold Johann Joseph Franz Ferdinand Karl; 3 octombrie1797 – 29 ianuarie 1870) a fost penultimul Mare Duce de Toscana (1824–1859).

Biografie

Portret al tânărului Leopold

Născut la Florența, Leopold al II-lea a fost al doilea fiu al lui Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana și aPrințesei Luisa de Neapole și Sicilia. Bunicii materni au fost Ferdinand I al celor Două Sicilii și Maria Carolina a Austriei. Fratele său mai mare, Francesco, a murit la vârsta de cinci ani, așa că Leopold a devenit moștenitor al Marelui Ducat la vârsta de doi ani.

În 1799 și-a însoțit tatăl în exil la Viena, apoi în principatele pe care le-a primit drept compensații pentru pierderea Marelui Ducat, Salzburg și Würzburg. S-a întors în Toscana cu tatăl său la 15 septembrie 1814, după prima abdicare a lui Napoleon, bine primit de către supușii săi pentru politica tatălui său, care nu a efectuat epurări asupra celor care au colaborat cu guvernul francez.

Tânărul moștenitor al tronului a fost iubit de toscani pentru caracterul lui informal, și chiar a fost poreclit cu afecțiune "Broncio", datorită buzei inferioare ușor proeminentă care-i conferea un aer trist (când, de fapt, tânărul prinț nu era lipsit de umor) și "Canapone" pentru părul lui decolorat.

La 16 noiembrie 1817 Leopold s-a căsătorit cu Maria Anna Carolina de Saxonia, de care a fost foarte atașat și cu care a avut trei fiice. În timpul ceremoniilor de nuntă, tatăl lui Leopold s-a simțit atras de sora proaspetei lui nurori, Maria Ferdinanda, cu care mai târziu s-a și căsătorit.

Mare Duce de Toscana

A succedat tatălui său la 18 iunie 1824. Și-a dovedit imediat dorința de a fi un suveran independent, sprijinit în acest sens de ministrul Vittorio Fossombroni, care a contracarat o manevră a ambasadorului austriac de a-l influența pe neexperimentatul Mare Duce.

În primii douăzeci de ani de domnie, el s-a dedicat dezvoltării interne a statului. Deși întotdeauna a fost sub influența austriacă, a refuzat să adopte metodele austriece de guvernare, a permis o măsură corectă de libertate a presei, și a permis multor exilați politici din alte statele să locuiască netulburați în Toscana.

S-a angajat în reducerea impozitului pe carne, a unui plan de lucrări publice, la extinderea portului din Livorno, construcția de drumuri noi, dezvoltarea activităților turistice și exploatarea minelor Marele Ducat. Din punct de vedere politic, Toscana a fost în acei ani cel mai blând și tolerant stat italian.

În 1832 a murit Marea Ducesă Maria Anna Carolina. Pentru a asigura succesiunea Toscanei, Leopold s-a căsătorit în anul următor cu Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii.

În 1839 și 1841 Leopold al II-lea a permis să se desfășoare "Congresul de știință italien" laPisa și Florența, în ciuda amenințărilor guvernului austriac și a protestelor papale. În același timp, guvernul Marelui Ducat a planificat o puternică dezvoltare a rețelei feroviare.

A rămas în inima florentinilor (cel puțin până în anul 1849) comportamentul admirabil al Marelui Duce în timpul marelui potop din 3 noiembrie 1844, când suveranul a deschis ușilePalatului Pitti persoanelor sinistrate și s-a implicat personal în efortul de ajutorare cu bărci, a vizitat zonele cele mai îndepărtate afectate de dezastru.