Biografia zilei: Jean-Paul Sartrre

[altmarius]

 Altădată, pe 21 iunie

Publicat: 16 Iunie 2016

1905 – s-a născut la Paris (în Franţa), Jean-Paul Charles Aymard Sartre - filosof francez, reprezentant al existenţialismului, scriitor, jurnalist şi militant social. A fost crescut de mama sa (care a rămas văduvă la un an după naştere) şi de bunicul matern, într-o familie de burghezi înstăriţi ce i-au oferit o educaţie conservatoare. Jean-Paul Sartre a urmat Liceul „La Rochelle”, iar apoi între 1924 – 1929 a studiat la „Ecole Normale Supèrieure” din Paris, cu accent pe psihologie, sociologie şi filosofie.

* * *

Până la izbucnirea Primului Război Mondial, Sartre a predat filosofia la diferite licee din Le Havre şi Paris, cu o întrerupere între 1933 – 1934, când a obţinut o bursă de studii la Berlin. Aici a audiat prelegerile lui Edmund Husserl şi o seamă de cursuri ale lui Martin Heidegger, filosofi foarte cunoscuţi la acea vreme în Franţa.

* * *

Prima operă literară a lui Jean-Paul Sartre a apărut în anul 1938 şi s-a numit „Greaţa”. Ea cuprindea deja în germene ideile sale filosofice de mai târziu, în special cele legate de existenţă. În 1940 filosoful a luat parte la aşa numitul „război ciudat”, fiind luat prizonier de germani timp de un an. Eliberat, Sartre a participat la Paris, la întrunirea câtorva grupuri de rezistenţă intelectuale, activitate pe care a reuşit să o ţină ascunsă Gestapo-ului şi autorităţilor de ocupaţie. În anul 1943, el a reuşit să monteze piesa „Muştele”, ce are o clară tematică autoritară. Cu toate acestea, mai târziu, au existat şi unele voci care au afirmat public, că Jean-Paul Sartre a dus o politică lipsită de angajare, pe perioada ocupaţiei germane. Tot în 1943, Sartre a scris cea mai importanţă operă a sa, care a pus bazele existenţialismului în Franţa: „Fiinţa şi neantul”.

În anul 1945 Jean-Paul Sartre a pus bazele (împreună cu prietenul său Maurice Merleau-Ponty) unei reviste literare şi politice în acelaşi timp, Les Modernes, iar în anul următor a susţinut la Sorbona o celebră conferinţă, pe aceeaşi temă, intitulată „Existenţialismul este un umanism”. De acum încolo, se poate observa o aplecare a sa spre ideologia de stânga, care după anii 1951 – 1954 va genera într-o simpatie faţă de comunism. Această poziţie a sa l-a îndepărtat tot mai mult de o serie de prieteni, cum ar fi Andrè Gide, Albert Camus şi Andrè Malraux. Însă, după reprimarea violentă de către armata sovietică a revoltei anti-comuniste din Ungaria (1956), Sartre a condamnat represiunea. Totuşi, el s-a înscris apoi în Partidul Comunist Francez şi a continuat să meargă în Uniunea Sovietică, China şi Cuba. Abia după invadarea Cehoslovaciei de către forţele „Tratatului de la Varşovia” (1968), Sartre s-a distanţat total de aşa numitul „socialism real”, rămânând un simplu militant de stânga. Felul său de a fi nu-l poate ţine însă departe pe filosof de problemele lumii. Astfel, el s-a implicat în războiul din Algeria, fapt ce a determinat autorităţile franceze să-l supravegheze permanent, mai ales că la 7 ianuarie 1952 locuinţa sa a fost aruncată în aer în urma unui atentat cu bombă.

* * *

Implicarea politică nu l-a ţinut însă pe Jean-Paul Sartre departe de masa da scris, iar pentru opera sa în anul 1964 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, distincţie refuzată de Sartre, pe motiv că nici un om nu merită să fie consacrat în timpul vieţii. A acceptat în schimb preşedinţia Tribunalului Internaţional, o curte simbolică iniţiată pentru condamnarea războiului din Vietnam, de către filosoful englez Bertrand Russel.

Felul de viaţă al lui Sartre (supralicitat de activitatea literară, dublată de cea politică, dar şi de consumul excesiv de tutun, alcool şi chiar amfetamine.) s-a răsfrânt asupra sănătăţii sale, care a început să se degradeze într-un ritm rapid. Totuşi, în anul 1973 Sartre a avut încă o reuşită: a devenit fondatorul şi conducătorul cotidianului de stânga „Libèration”.

* * *

Jean-Paul Sartre – „filosoful libertăţii”, a încetat din viaţă la 15 aprilie 1980, fiind înmormântat la Cimitirul Montparnasse din Paris.

 

VASILESCU GABRIELA